255 de români se bat pentru un post de astronaut la Agenția Spațială Europeană. La cât poate ajunge salariul
Postat la: 23.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Un număr de 255 de români (199 de bărbați și 56 de femei) și-au depus candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut al Agenției Spațiale Europene (ESA), după ce pentru prima oară în ultimii 11 ani, ESA a lansat un apel pentru candidați astronauți. În total, la nivel european, s-au înscris peste 22.000 de candidați, informează Agenția Spațială Română (ROSA).
ESA a decis să accepte și un număr de candidați cu un anumit grad limitat de dizabilități fizice. Zece dintre românii care și-au exprimat interesul, respectiv opt bărbați și două femei, s-au înscris la această categorie. Practic, sunt 22.589 de candidați din 25 de țări europene care vor concura pe câteva zeci de posturi de astronaut ESA.
În total, vor fi „cel mult 10 posturi de astronaut", la care se adaugă un număr similar de posturi de „astronauți de rezervă". În jur de alți 40 de candidați se vor putea califica ca parte a unei „rezerve" suplimentare pentru misiuni viitoare, a precizat, pentru digi24.ro, Marius Ioan Piso, directorul ROSA.
Un astronaut ESA poate ajunge să câștige și peste 10.000 de euro pe lună
Astfel, ESA caută între patru şi şase astronauţi de carieră, care vor primi poziţii de angajaţi permanenţi şi care vor fi distribuiţi în cadrul unor misiuni spaţiale. Agenţia doreşte să angajeze, de asemenea, până la 20 de bărbaţi şi de femei în calitate de „rezerve", iar aceste persoane vor fi selectate pentru o serie de misiuni specifice.
Totodată, ESA doreşte să includă şi un astronaut cu dizabilităţi fizice în echipa sa de „rezerve", în cadrul unui program intitulat Parastronaut. Agenţia analizează în această perioadă condiţiile în care un astfel de candidat ar putea să zboare în spaţiu şi să lucreze la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Salariul de bază al unui astronaut ESA va fi conform unei scheme de salarizare, folosită și în cazul înalților funcționari UE sau NATO și poate ajunge până la circa 100.000 de euro pe an, conform unor surse ROSA.
Prima etapă va fi una de evaluare, în cadrul căreia toate cererile vor fi analizate pe baza tuturor documentelor depuse, a formularului de cerere și a chestionarului de screening completat ca parte a procesului de înscriere. „Se vor desfășura mai multe runde de screening pe baza tuturor documentelor prezentate împreună cu formularul de cerere, precum și a chestionarului de screening completat ca parte a cererii. În plus, cererile de selecție a candidaților cu dizabilități fizice vor fi supuse unui control medical pe baza deficiențelor eligibile", conform ROSA.
Rundele de evaluare vor determina numărul exact de înscrieri complete și valide depuse și vor marca începutul unui proces de un an și jumătate pentru selecția viitoarei clase de astronauți și astronauți de rezervă ESA. După evaluare, vor urma testările propriu-zise care se vor desfășura în principal la centrul ESA de la Koln, Germania.
Faza 1 de testare va presupune testarea cognitivă, tehnică, motrică și de personalitate.
Faza 2 de testare va consta din testarea psihometrică, exerciții de grup și individuale și teste practice.
Faza 3 de testare: abilitățile fizice și mentale ale candidaților sunt măsurate în raport cu standardele medicale internaționale pentru misiunile spațiale.
Vor urma apoi două „runde de interviu": În cadrul primei runde, candidații vor fi testați în baza competențelor tehnice și comportamentale (sunt verificate calificările educaționale și verificări ale cazierului judiciar). Runda a doua reprezintă etapa finală a procesului de selecție. Candidații care ajung în această etapă se pot aștepta la un interviu cu directorul general al ESA, iar apoi se va lua decizia finală.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...