Surpriză în Cupa României. FC Voluntari a câștigat trofeul la loviturile de departajare

Postat la: 28.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Surpriză în Cupa României. FC Voluntari a câștigat trofeul la loviturile de departajare

FC Voluntari a câștigat în premieră Cupa României la fotbal, după ce a dispus cu 5-3 la loviturile de departajare de Astra Giurgiu, sâmbătă seara, în finala desfășurată pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești.

Scorul a fost egal, 1-1, atât după 90 de minute, cât și după prelungiri (120 de minute). FC Voluntari a produs o mare surpriză la ediția a 79-a a competiției, impunându-se în fața unei favorite clare, care a dominat prima repriză, dar apoi a considerat că meciul s-a încheiat și a fost surprinsă de ilfoveni. Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a obținut trofeul după ce portarul Răzvan Balauru a apărat șutul lui Alexandru Stan la loviturile de departajare, iar Cosmin Achim a transformat lovitura decisivă.

Astra a dominat prima repriză, în care Voluntari nu și-a creat nicio ocazie. Prima ocazie a fost semnată de Budescu (11), care a trimis puțin peste poartă din lovitură liberă lateral stânga. Teixeira (23) a tras la colțul scurt, dar Balauru a prins fără probleme. Săpunaru a reluat cu capul peste poartă (32), la o lovitură liberă executată de Budescu. Astra a deschis scorul în min. 35, după o acțiune a lui Alex Ioniță, care a finalizat cu un șut de la 18 metri.

Până la pauză, giurgiuvenii au mai irosit trei șanse, în min. 38, prin Stan, care a tras de la distanță pe lângă poartă, și în min. 44, prin Teixeira, cu un șut cu efect la colțul lung, scos de Balauru, pentru ca Buș (45+1) să trimită un șut slab din careu.

În repriza a doua, Astra a făcut un pas înapoi, iar FC Voluntari a avut tot mai mult curaj. Prima oportunitate a ilfovenilor a venit în min. 57, din lovitură liberă, Bălan șutând puțin peste poartă. Astra a mai avut ocazii prin Budescu (59), care a trimis slab cu capul la o centrare a lui Ioniță, dar Balauru a prins cu siguranță. Ioniță II a fost deposedat (60) în careu de Cazan, cu prețul unei accidentări.

FC Voluntari a fost periculoasă și prin Marinescu (63), dar șutul său a fost prins de Lung. Ioniță a fost aproape să dubleze avantajul echipei sale, însă șutul său din întoarcere a ocolit ținta de puțin (66). Prima mare ocazie a ilfovenilor s-a consumat în min. 77, când o lovitură de cap a lui Voduț a fost respinsă de Lung, după care Bălan a tras mult peste poartă din 5 metri. La poarta cealaltă, Nicoară (80) a tratat cu superficialitate o oportunitate bună și a tras din careu peste poartă.

FC Voluntari a ratat din nou o ocazie mare de gol, prin Căpățînă (81), dar Stan a respins de pe linia porții. Echipa vișinie a obținut un penalty în min. 82, când Voduț a fost faultat stupid de Junior Morais în careu, iar Marinescu a restabilit egalitatea (83). FC Voluntari a fost aproape să încheie meciul în timpul regulamentar, dar Lung a respins mingea deviată de Nicoară la șutul din careu al lui Voduț (89).

În prelungiri, la o minge reluată în fața porții de Cosmin Achim (97), Pițian a respins in extremis. Marinescu (99) a tras un șut din afara careului, prins de Lung. Budescu (103) a fost și el periculos, cu un șut din careu, puțin peste transversală. Ultima oportunitate a fost semnată de Bălan (109), din lovitură liberă, puțin peste poartă.

La loviturile de departajare, pentru FC Voluntari au marcat Adrian Bălan, Laurențiu Marinescu, Mihai Voduț, Petre Ivanovici și Cosmin Achim, iar pentru Astra au înscris Fabricio, Cristian Săpunaru și Takayuki Seto, iar Alexandru Stan a ratat. Pentru Florin Lovin a fost ultimul meci din carieră, el anunțându-i retragerea din activitate. Astra rămâne în palmares cu o singură Cupă a României, în 2014. FC Voluntari va disputa Supercupa României cu campioana FC Viitorul.

FC Voluntari - Astra Giurgiu 1-1 (0-1, 1-1), după prelungiri; 5-3, la loviturile de departajare
Au marcat: Laurențiu Marinescu (83 - penalty), respectiv Alexandru Ioniță II (35).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Adrian Bălan 1-0 (gol), Fabricio 1-1 (gol), Laurențiu Marinescu 2-1 (gol), Cristian Săpunaru 2-2 (gol), Mihai Voduț 3-2 (gol), Takayuki Seto 3-3 (gol), Petre Ivanovici 4-3 (gol), Alexandru Stan 4-3 (ratare - apără Dragoș Balauru), Cosmin Achim 5-3 (gol).
Ploiești, stadion ''Ilie Oană'': 9.274 spectatori

Cupa României - finala

Au evoluat echipele:
FC Voluntari: 22. Dragoș Balauru - 24. Vasile Maftei, 28. Ionuț Balaur, 25. Lucian Cazan (2. Cosmin Achim, 63), 87. Florin Acsinte - 8. Daniel Novac (căpitan; 9. Mihai Voduț, 76), 15. Costin Lazăr - 11. Mihai Căpățînă, 20. Laurențiu Marinescu, 59. Doru Popadiuc (7. Petre Ivanovici, 46) - 90. Adrian Bălan. Antrenor: Claudiu Niculescu.
Rezerve neutilizate: 23. Mircea Bornescu - 6. Sorin Tăbăcariu, 12. Alexandru Coman, 26. Gabriel Deac.
Astra: 1. Silviu Lung jr - 77. Alexandru Stan, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 4. Fabricio, 13. Junior Morais - 8. Takayuki Seto, 20. Florin Lovin (71. Andrei Pițian, 79) - 31. Alexandru Ioniță II, 10. Constantin Budescu, 80. Filipe Teixeira (17. Viorel Nicoară, 62) - 9. Sergiu Buș (11. Daniel Florea, 75). Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: 23. Plamen Iliev - 7. Claudiu Belu, 19. Boubacar Mansaly, 44. Ricardo Alves.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Vasile Marinescu, Mircea Mihail Grigoriu; arbitru de rezervă: Alexandru Tudor (toți din București)
Observator: Nicolae Grigorescu (Timișoara) - CCA, Octavian Goga (Brașov) - FRF
Cartonașe galbene: Căpățînă (49), Ivanovici (52), Buș (63), Săpunaru (88), Stan (106), Bălan (114).

loading...
PUTETI CITI SI...