Sportivii americanii sfidează apelul lui Donald Trump. SUA au depăşit pragul de 700.000 de persoane infectate cu COVID-19
Postat la: 18.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
În contextul în care cifrele sunt într-o continuă creştere, iar Statele Unite au ajuns să aibă o treime din totalul cazurilor de coronavirus raportate în întreaga lume (2.251.446), mai multe decizii au fost luate în lumea sportului.
Donald Trump s-a pronunţat în favoarea unei reluări cât mai rapide a competiţiilor, însă responsabilii din sport sfidează apelul preşedintelui. Liga nord-americană de fotbal (MLS) a anunţat că sezonul său, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, nu se va relua cel puţin până pe 8 iunie, precizând să studiază mai multe scenarii pentru finalizarea acestuia.
Actuala ediţie a Major League Soccer a fost întreruptă pe 12 martie, după disputarea primelor două etape din cele 34 ale sezonului regulat. Iniţial, MLS şi-a suspendat sezonul până pe 30 martie, iar apoi a extins întreruperea acestuia până la data de 10 mai, respectând indicaţiile autorităţilor americane referitoare la interzicerea adunărilor publice cu mai mult de 50 de persoane.
Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a anunţat, pe 12 martie, că suspendă toate meciurile din acest sezon după depistarea primului jucător infectat cu coronavirus, francezul Rudy Gobert, de la Utah Jazz. În prezent, ligile nord-americane de baschet masculin (NBA) şi feminin (WNBA) au decis să comercializeze măşti de faţă cu logo-urile echipelor lor, pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Sumele adunate din vânzarea acestora vor fi destinate luptei împotriva foametei.
"Ca şi comunitate mondiale, putem juca cu toţii un rol în reducerea impactului pandemiei de coronavirus, urmând recomandările Centrului de control şi prevenţie a bolilor (CDC) de a ne acoperi nasul şi gura în public", a declarat Kathy Behrens, directoarea pentru responsbilitate socială din cadrul NBA.
"Graţie acestei noi oferte de produse, fanii NBA şi WNBA vor adera la aceste directive, alăturându-se totodată eforturilor ligii pentru ajutorarea celor care au fost direct afectaţi de Covid-19", a adăugat Behrens.
COVID-19 | NHL a prelungit recomandarea către jucători de a rămâne în carantină
Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), care şi-a suspendat sezonul pe 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, a prelungit până pe 30 aprilie recomandarea făcută jucătorilor de a rămâne în carantină.
NHL a precizat într-un comunicat că îşi prelungeşte directivele "în urma consultărilor cu experţii din sănătate, precum şi cu reprezentanţii sindicatului jucătorilor, NHLPA".
Conducătorul NHL, Gary Bettman, a declarat că organizaţia sa va continua să analizeze mai multe opţiuni pentru reluarea meciurilor, care s-ar putea disputa cu porţile închise sau pe terenuri neutre.
"Nu am exclus nicio variantă şi suntem pregătiţi să mergem în direcţia care va avea sens în aceste vremuri. Însă nu până nu va exista certitudinea că oamenii se vor putea aduna din nou", a precizat Bettman.
Potrivit acestuia, în cazul în care se va da undă verde, jucătorii vor avea nevoie de două până la trei săptămâni pentru a pregăti fizic, după ce vor reîncepe antrenamentele pe gheaţă.
Preşedintele Donald Trump s-a pronunţat, în urmă cu doar câteva zile, în favoarea unei reluări cât mai rapide a competiţiilor sportive din Statele Unite, oprite din cauza pandemiei de coronavirus, care a lovit puternic ţara sa, informează presa americană.
"Trebuie să reluăm sporturile noastre. M-am săturat să văd meciuri de baseball vechi de 14 ani. De fapt, am avut prea puţin timp să le urmăresc, însă este unul dintre sporturile care îmi lipsesc", a declarat Trump cu ocazia unei conferinţe de presă la Casa Albă.
Un sondaj realizat de Sharkey Institute din cadrul Stillman School of Business, între 6-8 aprilie, la care au răspuns 762 de persoane, arată că 72% dintre americani nu vor să asiste din tribune la competiţii până nu va fi găsit un vaccin împotriva coronavirusului, informează Reuters.
Întrebaţi ce vor face în cazul în care competiţiile vor fi reluate înaintea descoperirii unui vaccin împotriva coronavirusului, 72% dintre cei care au răspuns au afirmat că nu se vor întoarce pe stadioane sau în sălile de sport. 12% dintre americani au afirmat că vor reveni în tribune dacă vor fi menţinute regulile de distanţare socială. Doar 13% au declarat că s-ar simţi în siguranţă pe arenele sportive.
Liderul american a anunţat, marţi, crearea un grup consultativ din care vor face parte şi conducătorii celor patru ligi sportive importante din SUA şi alţi manageri sportivi notabili, pentru a stabili modul de repornire a activităţilor economice şi sportive, conform CBS Sports.
Patru dintre cele patru mari ligi sportive profesioniste din Statele Unite - MLS (fotbal), MLB (baseball), NHL (hochei) şi NBA (baschet) - şi-au suspendat competiţiile ca urmare a răspândirii rapide a coronavirusului.
Baschetul a fost primul care a anunţat suspendarea sezonului, după ce francezul Rudy Gobert, jucătorul echipei Utah Jazz, a fost testat pozitiv la COVID-19, virusul care terorizează în prezent planeta. Sezonul NFL (fotbal american) este programat să înceapă în toamnă.
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa str ...
-
Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
În urma rezultatelor obținute pe parcursul anului 2024, piloții Cercului de Karting din cadrul Clubului Copiilor „Spiru ...
-
Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
Mafioţii italieni şi extrema dreaptă se folosesc de forţa şi de activităţile de colectare de bani ale fanilor „ultras" d ...
-
Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
Clipe grele pentru Mihai Leu, care a ajuns din nou la spital. Sportivul, fost campion la box şi pilot de raliuri, ar fi ...
-
A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckad ...
-
Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
Panică în fotbalul românesc după primul tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de p ...
-
S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce ...
-
Imane Khelif declarat bărbat. Un raport medical al olimpicului algerian dezvăluie: "Născut cu testicule, fără uter!"
Jurnalistul francez Djaffar Ait Aoudia ar fi obținut acces, in octombrie, la un raport medical care dezvăluie că boxerul ...
-
ITM a descins la Arena Națională la derby-ul FCSB - Dinamo: 610 angajați prestau servicii fără formă legală
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a desfășurat o acțiune de control la Arena Națională, în ziua partidei ...
-
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. Managerul boxerului: Nu te-am văzut niciodată așa
Boxerul american Mike Tyson (58 de ani), fostul campion absolut al categoriei grea, se află într-o formă excelentă, care ...
-
Prime "tampon" și la Federația de Gimnastică după Olimpiadă: 42.000 de euro maseorul și 20.000 psihologul
Dupa scandalul de la FR Canotaj, cu prime uriase dupa JO de la Paris, este randul celor de la Federația Română de Gimnas ...
-
Șahistul ucrainean luat în echipa României e acuzat că a trișat: a fost exclus dintr-o competiție. Federația Română are o cu totul altă variantă
Şahistul Kirill Shevchenko, în vârstă de 22 de ani, care s-a născut în Ucraina, dar reprezintă România, a fost expulzat ...
-
David Popovici a spus de ce nu mai conduce mașinile-cadou primite de la Ion Țiriac
David Popovici a câștigat două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, aur la proba de 200 metri liber şi bronzul la p ...
-
Atac fără precedent după convocarea lui Ianis la echipa națională: Gică Hagi e acuzat că face "presiuni teribile"
Ianis Hagi a primit din nou convocarea la echipa națională, deși a jucat doar câteva minute pentru Glasgow Rangers. Iani ...
-
S-a aflat recent cum reușește Michael Schumacher să comunice în prezent, iar detaliile sunt sfâșietoare
Michael Schumacher a avut, weekendul trecut, prima sa apariție publică de la tragic accident suferit cu 11 ani în urmă p ...
-
Triunghiul amoros care a cutremurat Formula 1: Doi piloți și o influenceriță sunt implicați în scandalul momentului
Rivali pe pistă în timpul sezonului de Formula 1, englezul Oliver Bearman şi argentinianul Franco Colapinto sunt rivali ...
-
Protest spectaculos împotriva „UEFA Mafia" la un meci de Champions League
Fanii Borussiei Dortmund au afișat o coregrafie spectaculoasă înainte de începerea partidei cu Celtic Glasgow din Champi ...
-
Bătăi în Ghencea, la meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești: Jandarmii au folosit gaze lacrimogene
Jandarmeria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că jandarmii au folosit pulverizatoare cu substanţă lacrimogenă după ce suport ...
-
Sportiv din Serbia, campion mondial la judo, suspendat pe cinci luni pentru că și-a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice
Nemanja Majdov (28 de ani), campion european și mondial la judo, ar fi fost suspendat pentru 5 luni de către Federația I ...
-
Începe cel mai importat proces din istoria fotbalului: Manchester City se confruntă cu 115 acuzații
Manchester City va trebui să răspundă, începând de luni, timp de mai multe săptămâni suspiciunilor de infracţiuni financ ...
-
România nu a mai strălucit, dar a reușit o victorie destul de clară în fața Lituaniei
România a reușit să obțină o victorie muncită în fața Lituaniei, scor 3-1. Tricolorii nu au mai strălucit ca în partida ...
-
Poliția a intervenit de urgență la vila lui Ionel Ganea: Fostul fotbalist și-a bătut unul din vecini. S-a ales cu ordin de protecție împotriva sa
Fostul fotbalist Ionel Ganea este investigat de polițiștii din Ilfov după ce l-ar fi agresat fizic pe unul dintre vecini ...
-
„Palma" luată de Hagi: cum s-au adeverit toate „minciunile presei" despre fiul său, Ianis
„Despre Hagi nu poți să zici nimic". Fraza asta năucitoare apare într-un documentar excelent, disponibil pe Youtube, den ...
-
Gigi Becali salută prezența lui Marcel Ciolacu la meciul FCSB-LASK și vine cu o solicitare: "Asta ar putea să facă el"
Gigi Becali s-a arătat încântat de prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu la meciul FCSB - LASK Linz, care a adus cali ...
-
Presa scoțiană: "Ianis Hagi și tatăl său formează o pereche toxică! Trebuie eliminați de la Glasgow Rangers"
Ianis Hagi și tatăl său sunt desființați în publicația scoțiană Ibrox Noise. Cei doi sunt descriși ca o pereche toxică. ...
-
Cine deține, de fapt, CFR Cluj? Confesiunile lui Neluțu Varga
Cluj24 prezenta, luni, un portret al celui care e implicat în finanțarea clubului de fotbal CFR Cluj prin Ioan Varga, om ...
-
PRO TV nu se lasă. Postul TV face orice ca FCSB - LASK Linz să fie doar pe Voyo
FCSB este la trei zile distanta de cel mai important meci al sezonului. Campioana României se va duela cu LASK Linz, la ...
-
Scandal-monstru. Daniel Ghiță a depus plângere penală, pe numele Elisabetei Lipă. Luptătorul acuză fosta canotoare de corupție: „Milioane de euro, bani publici, deturnați!"
Scandal major la nivelul Agenției Naționale pentru Sport, condusă de către fosta canotoare Elisabeta Lipă. Daniel Ghiță, ...
-
Ana Bărbosu, prima reacţie după decizia TAS: Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe
Gimnasta Ana Maria Bărbosu a povestit cum a primit vestea obținerii medaliei de bronz, după ce Tribunalul de Arbitraj Sp ...