Simona Halep va primi „Crucea Sf. Andrei" pentru mireni, din partea Arhiepiscopiei Tomisului

Postat la: 06.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Simona Halep va primi „Crucea Sf. Andrei

Sportiva Simona Halep va primi, marți, distincția eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului pentru mireni, „Crucea Sf. Andrei (a Dobrogei), din partea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, Simona Halep primește distincția la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel".

„Gestul este menit să pună în valoare personalitatea excepțională a tinerei sportive constănțene și să răsplătească modelul de dăruire și credință pe care Simona Halep îl aduce în atenția publicului, prin performanțe deosebită în lumea sportului. Sf. Ap. Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, aseamănă viața creștinului cu viața unui sportiv care se străduiește, prin disciplină și efort, să dobândească cununa victoriei", se arată în comunicatul citat.

Simona Halep a devenit, luni, Ambasador al Universității „Ovidius" din Constanța (UOC), fiind primul titlu de acest fel pe care instituția îl decernează unui sportiv român. Halep a spus că distincția este specială și diferită. De asemena, Numărul 1 mondial în tenisul feminin va deveni Doctor Honorius Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, în cadrul unui eveniment programat pe 23 noiembrie.

Simona Halep va încheia anul acesta pe primul loc WTA și a primit un Porsche 718 Boxster GTS din partea organizatorilor Turneului Campioanelor 2018. Dar, din nefericire, Simona nu va putea să-l conducă pe străzile din România.Simona Halep are contract cu AMG și se plimbă cu un GT senzațional, lucru care o împiedică să folosească cadoul organizatorilor de la Singapore, susține sport.ro. Prețul pentru unui astfel de model variază între 80.000 și 95.000 de dolari. Autoturismul e dotat cu un motor de 2.5 litri, cu 365 de CP și atinge 100 km/h în doar 4.3 secunde.

Simona Halep (27 de ani) a fost nevoită să intre mai repede în vacanță pe acest final de an din cauza accidentării suferită la spate, hernie de disc. "Faptul că am fost atât de constantă mă bucură și, de asemenea, faptul că deși am avut înfrângeri dure, nu am renunțat și nu m-au doborât. Nu am dat înapoi, pentru că am o echipă bună și sunt foarte pozitivi. Mă laudă când fac meciuri bune, dar îmi spun și când joc rău", a spus Simona Halep, într-un interviu.

 

loading...
PUTETI CITI SI...