Simona Halep s-a calificat în semifinale la Doha: "Nu am cedat și de aceea am câștigat meciul"

Postat la: 15.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Doha:

Simona Halep a câștigat cu emoții meciul din sferturile turneului de la Doha în fața jucătoarei Julia Goerges, încheiat cu scorul de 7-6, 7-6, după două ore și trei minute de joc.

„Sunt foarte fericită, a fost un meci complicat, e greu să joc împotriva ei, pentru că are un serviciu bun, nu am cedat şi de aceea am câştigat meciul. Mă bucur că sunt aici, pentru că nu am vrut să plec. Sunt obişnuită cu atmosfera. Le muţumesc românilor care au venit. Vreau să-i mulţumesc oraşului, pentru că mă primiţi mereu frumos aici. Mă simt grozav aici", a spus Simona Halep. În semifinale, fostul număr 1 WTA o va întâlni pe favorita numărul 4, Elina Svitolina.

Simona a fost întrebată dacă ştie împotriva cui va juca în penultimul act de la Doha. Constănţeanca nu a ştiut, iar reporterul prezent la faţa locului i-a spus că e vorba despre Elina Svitolina (7 WTA): „Nu, nu ştiu. Ok. E o mare provocare. Am pierdut de câteva ori împotriva ei, dar e o semifinală şi vom vedea", a încheiat românca.

Ucraineanca s-a calificat în semifinale după un meci cu Karolina Muchova, scor 6-4, 6-2, iar următorul meci va fi spectaculos. La întâlnirile directe, Svitolina conduce. Ucraineanca s-a impus de patru ori în faţa Simonei, în timp ce Halep are două victorii. În ceea ce priveşte sumele încasate din tenis, românca este în faţa posibilei adversare din penultimul act. Halep a încasat 28 de milioane de dolari, în timp ce Svitolina se laudă cu 13 milioane de dolari.

loading...
PUTETI CITI SI...