Mircea Sandu despre Didi Prodan: "Nu suferea de nicio boală. L-a afectat îndepărtarea de la FRF şi a suferit"

Postat la: 17.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Mircea Sandu despre Didi Prodan:

Vestea dispariţiei lui "Didi" Prodan a luat prin surprindere întreaga lume a fotbalului, fie că vorbim despre oameni din fenomen sau simpli iubitori ai sportului. Fostul mare internaţional român a decedat în urma unui infarct la doar 44 de ani. Clubul Steaua a reacţionat la aflarea veştii. "Didi" Prodan a debutat în Divizia A la Steaua, în 1992, într-un 1-3 cu Farul.

A câştigat 5 campionate, o Cupă a României şi două Supercupe cu formaţia din Ghencea. În 1995, s-a clasat pe locul 3 (după Gh. Popescu şi Hagi) în ancheta care a desemnat cel mai bun fotbalist român al anului: "FC Steaua Bucureşti îşi exprimă regretul şi starea de şoc la aflarea veştii că fostul mare fundaş al echipei noastre, Daniel Prodan, s-a stins din viaţă la vârsta de 44 de ani. Clubul nostru transmite condoleanţe familiei îndurerate!

Daniel Prodan a fost unul dintre cei mai buni fundaţi centrali ai Stelei şi ai echipei naţionale a României. Născut pe 23 martie 1972, la Satu Mare, acesta a început fotbalul la Olimpia ţi a fost transferat, la sfârţitul lui 1992, la Steaua, alături de care a câţtigat cinci titluri de campion al României, 2 Cupe ale României şi 2 Super Cupe ale României. În 1996 a fost transferat de Atletico Madrid, pentru care a evoluat timp de un sezon, fiind apoi vândut la Glasgow Rangers. Din cauza unei accidentări grave, "Didi" nu a evoluat pentru scoţieni, fiind împrumutat, în 2000 şi 2001, la Steaua şi FC Naţional. De fapt, echipa din Cotroceni a fost chiar ultima din cariera marelui fotbalist, care a adunat 54 de selecţii şi 2 goluri pentru România, pentru care a evoluat la Campionatul Mondial din 1994 şi la Campionatul European din 1996. Dumnezeu să te odihnească în pace, "Didi"!", este comunicatul postat pe pagina de Facebook a clubului Steaua.

Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, spune că Prodan nu suferea de nicio afecţiune, însă a fost extrem de afectat de faptul că a fost îndepărtat din organigrama Federaţiei şi de faptul că s-a considerat trădat de o parte dintre foştii săi colegi din echipa naţională. "Didi Prodan ar fi vrut să-şi continue activitatea în administraţie. L-a afectat îndepărtarea de la FRF, dar nu atât îndepărtarea, cât atitudinea şi lipsa de respect faţă de cei din "Generaţia de Aur". A suferit pentru că unii dintre jucători au trădat, aşa cum el spunea. Pentru el Belodedici era un fel de 'Dumnezeu' şi a considerat că l-a trădat. Didi mergea la sală, mergea în Herăstrău şi alerga. Nu ştiu dacă îşi făcea vreun control, dar sfatul meu este pentru toată lumea ca după 45 de ani să meargă anual la un control medical. Am trăit o experienţă şi ştiu ce spun. Cred că şi Gigi Becali a dat o mână de ajutor. Familia cred că vrea să-l depună la stadion, trebuie să obţină aprobarea de la doamna primar Firea. Chiar dacă este un stadion nou, este pe acelaşi amplasament pe care el a jucat, fostul '23 august'", a declarat Mircea Sandu.

Conducerea echipei Atletico Madrid a reacţionat la aflarea veştii că Daniel Prodan a decedat. Spaniolii au transmis condoleanţe prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial şi pe reţelele de socializare. Vestea că Daniel Prodan a murit, la vârsta de 44 de ani, a produs tristeţe şi în străinătate. Oficialii de la Atletico Madrid, club pentru care a jucat un an şi jumătate, şi-au exprimat regretele pentru această tragedie. "Daniel Prodan, fostul jucător al clubului nostru, a murit la vârsta de 44 de ani din cauza unui atac de cord. Fotbalistul a jucat pentru Atletico un sezon şi jumătate. El a sosit în ianuarie 1997 şi a plecat în iunie 1998. În 2012, căile clubului nostru şi cele ale jucătorului român s-au reintersectat atunci când Atletico a jucat finala Europa League la Bucureşti, capitala ţării natale. Acolo a văzut cum Atletico a câştigat titlul european şi el era ambasador al finalei. Preşedintele, managerul general şi conducerea noastră transmit condoleanţe familiei lui. Odihneşte-te în pace, Daniel Prodan", a fost comunicatul postat de Atletico Madrid.

loading...
PUTETI CITI SI...