Marius Niculae se întoarce pe teren la patru ani de la retragere! Cu cine a semnat "Săgeată"

Postat la: 21.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Marius Niculae se întoarce pe teren la patru ani de la retragere! Cu cine a semnat

Marius Niculae (37 de ani) va evolua în acest final de sezon în Liga a 4-a Bucureşti, la CS Dinamo, echipa aflată în proprietatea lui Nicolae Badea.

Marius Niculae s-a retras oficial din fotbalul profesionist în 2015, însă acum urmează să fie legitimat la CS Dinamo, echipă care activează în Liga a 4-a, pe Municipiul Bucureşti. Dinamo se luptă cu Steaua şi Carmen pentru câştigarea titlului şi implicit pentru participarea la barajul care duce la promovarea în Liga a 3-a.

De-a lungul carierei, "Săgeată" a mai jucat pentru Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, FC Vaslui, Shandong Luneng şi Hoverla Uzhhorod. La Sporting, Niculae a fost coleg cu Cristiano Ronaldo, de cinci ori câştigător al Balonului de Aur.

După 18 etape, Steaua e lider în Liga a 4-a Bucureşti. Băieţii lui Marius Lăcătuş au acumulat 49 de victorii, după ce au înregistrat 16 victorii, o remiză şi o singură înfrângere, 0-1 cu Carmen. CS Dinamo se află pe locul secund, cu 47 de puncte. Carmen completează podiumul, cu 45 de puncte. Progresul 2005 ocupă ultimul loc de play-off, cu 42 de puncte.

La finalul sezonului regular, primele patru clasate merg în play-off. Campioana pleacă cu trei puncte, locul secund cu două puncte, a treia clasată cu un punct, iar locul 4 cu zero. Fiecare joacă cu fiecare, tur şi retur, iar la final se trage linie şi campioana play-off-ului merge la barajul pentru accederea în Liga a 3-a. În acest an, campioana Ligii a 4-a Bucureşti va înfrunta campioana Ligii a 4-a Călăraşi.

loading...
PUTETI CITI SI...