Incredibil la FCSB: "Gigi se consultă cu Arsenie Boca atunci când face echipa!"

Postat la: 29.08.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Incredibil la FCSB:

FCSB e ultima în Liga 1, antrenorii sunt schimbaţi pe bandă rulantă, iar patronul Gigi Becali a recunoscut că el se implică activ în alcătuirea primului 11 şi dictează chiar şi schimbările. Valeriu Iftime, finanţatorul celor de la Botoşani şi amic cu Becali, a comentat ironic situaţia în care se află vicecampioana.

"Doar învârtind mătăniile pe mână, nu ai cum să faci performanţă. Eu sunt convins, Becali se va lumina. Dacă nu se lasă, echipa asta va fi într-o imensă degringoladă. O să vedeţi ce se va întâmpla cu Moruţan, cu Man, cu toţi. Toţi sunt morţi. E un dezastru! Dacă mai face echipa într-o după-amiază cu preotul ăla de a fost arbitru, nu ai vreo şansă. E Las Fierbinţi acolo, te consulţi cu Arsenie Boca (n.red. - Alexandru Tudor)", a spus Iftime, la Digi Sport.

Bogdan Argeş Vintilă a debutat pe banca echipei cu un eşec, 0-4, în faţa celor de la Gaz Metan, dar se paote revanşa în Liga Europa, meciul decisiv pentru accederea în grupe fiind joi, de la ora 22:00, în Portugalia. În tur, FCSB - Vitoria Guimaraes s-a terminat 0-0. "FCSB se califică. Ei trebuie să joace fotbal fără antrenor. Ei erau singura formaţie din România care avea ceva special în cupele europene. E ceva nescris în ADN-ul ăstora de la FCSB. Plus, Guimaraes nu a demonstrat că e o echipă mare. Dacă ne uităm la statistici, FCSB a fost superioară", a mai spus Valeriu Iftime.

loading...
PUTETI CITI SI...