Clubul Sportul Studențesc-100 de ani de performanță

Postat la: 08.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Clubul Sportul Studențesc-100 de ani de performanță

Gabriela Mitroi, directorul clubului , a mulțumit ''tuturor celor care au construit istoria de un veac a acestei grupări. Clubul Sportul Studențesc este mai mult decât o poveste frumoasă despre sport și performanță. Este o poveste despre tineri care caută și găsesc drumul în viață. La finalul acestei căutări, se găsește un sistem de valori, un mod de viață''.

Prof. Dr. Arh. Barbu Emil Popescu, președintele clubului, a menționat: ''Ne aflăm în fața unei adevărate uzine a caracterelor. Cu emoție vreau să subliniez că toți sportivii care au evoluat sub emblema Sportului Studențesc au pus o parte din sufletul lor în acest club, care rămâne o valoare testamentară pentru generațiile viitoare''. Au fost premiați cu Trofeul ''100 de ani de performanță'' reprezentanții secțiilor clubului Sportul Studențesc. La gala clubului bucureștean au participat Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, candidat la funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, foști campioni olimpici, mondiali și europeni, actuali performeri de la Sportul Studențesc și de la alte cluburi, președinți de federații, numeroși invitați.

Actul de naștere al Societății Sportive Universitare Sportul Studențesc București a fost semnat, conform monumentalei lucrări Palestrica, semnata de Constantin Kirițescu, la data de 11 februarie 1916. Primul președinte al clubului studențesc a fost nominalizat profesorul universitar doctor în matematici Traian Lalescu, iar primul secretar Octav Luchide. În momentul actual, Clubul Sportul Studențesc funcționează cu un număr de 12 secții sportive, rugby, baschet, polo pe apa, hochei pe gheață, tenis de câmp, badminton, dans sportiv, karate, baseball și softball, modelism, kaiac-canoe și yachting. La echipa de fotbal a Sportului Studentesc au evoluat si Mircea Sandu si Gica Hagi (in foto).

loading...
PUTETI CITI SI...