Rareş Bogdan în scandalul OMV Petrom: "Dacă statul nu va reuşi să aplice încasarea taxei, cineva trebuie să răspundă. Mi se pare o sfidare!"
Postat la: 03.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Europarlamentarul Rareş Bogdan i-a cerut ministrului de Finanţe, Adrian Câciu, să dea explicaţii publice cu privire la motivul pentru care în transpunerea reglementărilor europene în legislaţia românească Ministerul Finanţelor a omis să introducă un cod CAEN asociat centralei de cogenerare pe care compania OMV Petrom o deţine la Brazi, în judeţul Prahova.
Bogdan a explicat că, dacă acel cod CAEN ar fi fost prevăzut atunci când Regulamentul european a fost transpus în legislaţia din România, OMV Petrom s-ar fi încadrat în rândul companiilor obligate să plătească taxa de solidaritate reglementată la nivelul Uniunii Europene.
"Eu am o problemă, pe care am evitat până acum să o spun în altă parte (...) şi ţin să o spun extrem de direct: deci îl rog respectuos pe domnul Câciu ai cărui specialişti din departamentul juridic al Ministerului de Finanţe au transpus Regulamentul din 4 octombrie al Comisiei Europene cu privire la suprataxarea companiilor din energie să dea explicaţii cu privire la traducerea şi transpunerea acestui Regulament, pentru că acolo, la o lipsă de un cod CAEN, OMV-ul nu se încadrează la peste 75% activitatea companiei în comerţ sau activităţi legate de energie, gaz, energie electrică, datorită scoaterii centralei de cogenerare de la Petrobrazi, acea centrală prin care, cu ajutorul gazului, OMV generează energie electrică. Deci acea activitate care este una extrem consistentă în activitatea OMV Petrom este extrasă din activitatea companiei, astfel încât compania să se încadreze la sub 75%, barem fixat de Comisia Europeană, şi să nu plătească acea taxă care ar fi în cazul OMV Petrom, pentru România, undeva la 200 de milioane de euro, poate chiar mai mult", a afirmat Rareş Bogdan, joi seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a susţinut că este vorba despre "o sumă uriaşă" pe care statul e "obligat de cetăţenii săi să o încaseze". "În cazul în care statul, ANAF, Ministerul Finanţelor, nu va reuşi să aplice încasarea acestei taxe, cineva trebui să răspundă pentru că mi se pare o sfidare, mi se pare un gest prin care pur şi simplu România este luată în batjocură, este luată la bătaie de joc", a mai afirmat Rareş Bogdan.
Eurodeputatul a amintit că această taxă este una europeană şi că nu e vorba despre "o suprataxă pe care o introduce doar România". Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat, marţi, că oficialii Comisiei Europene au răspuns Ministerului Finanţelor la solicitarea de a primi clarificări cu privire la taxa de solidaritate contestată de compania OMV-Petrom. Acesta a subliniat că nu are date privind conţinutul răspunsului, arătând că dialogul între oficialii de la Bucureşti şi cei de la Bruxelles pe această temă continuă.
-
Călin Georgescu face o declaratie neasteptata legata de serviciile secrete si relatii cu ofiteri de informatii
Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizară într-un interviu la Marius Tucă ...
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...