Primar UDMR: Anunţul lui Macron cu autonomia Corsicii e un „semnal important" şi din punctul de vedere al autodeterminării Ţinutului Secuiesc!

Postat la: 01.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Primar UDMR: Anunţul lui Macron cu autonomia Corsicii e un „semnal important

Politicianul UDMR Árpád Antal, primar al oraşului Sfântu Gheorghe, consideră că anunţul de joi al preşedintelui francez cu privire la autonomia Corsicii reprezintă un moment istoric care este un „semnal important" şi din punctul de vedere al autodeterminării Ţinutului Secuiesc.

Politicianul maghiar a scris, pe pagina sa de socializare, că anunţul lui Emmanuel Macron "reprezintă o piatră de hotar şi în privinţa minorităţilor naţionale europene!"

Árpád Antal a amintit că până în prezent, Franţa s-a opus cu rigiditate tuturor formelor de autonomie, însă acum şeful de stat a anunţat intenţia statului francez de a conferi autonomie pentru cei din Corsica, în termen de şase luni.

Potrivit postării politicianului maghiar, asta înseamnă că statul francez "recunoaşte specificul comunităţii corsicane, atât din punct de vedere al istoriei, cât şi din punct de vedere al limbii şi al culturii", iar acest lucru va fi inclus şi în constituţia franceză.

"Exact asta ne dorim şi noi, secuii! Mai exact, ca un articol similar să fie inclus în Constituţia României, şi ca însuşi statul român să creeze autonomia pentru Ţinutului Secuiesc, într-un mod similar", a subliniat Árpád Antal, în postarea sa.

Potrivit primarului din Sfântu Gheorghe, asistăm la transformarea Europei, iar faptul că "până şi ultimul mare stat naţional a cedat în acest fel" şi recunoaşte nevoia de autonomie a comunităţilor naţionale este "un semnal important".

loading...
PUTETI CITI SI...