Politologul rus Stanislav Belkovski: Kremlinul și Lavrov împing Moldova spre Unirea cu România

Postat la: 07.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Politologul rus Stanislav Belkovski: Kremlinul și Lavrov împing Moldova spre Unirea cu România

Politologul rus Stanislav Belkovski consideră că recenta declaraţie a lui Serghei Lavrov precum că „Occidentul „se uită la Moldova" ca „la următoarea Ucraină" împinge realmente Republica Moldova spre Unirea cu România.

Într-un interviu acordat portalului ucrainean „Vashchenko și Vlast" („Ващенко Власть"), acesta a afirmat că „aşa cum a răspuns corect preşedintele parlamentului moldovean, nu are sens să analizăm această declaraţie a lui Lavrov în context politic, deoarece indică o degradare antropologică", potrivit Infotag.

„Ministrul de externe al unui stat important nu poate vorbi astfel despre o altă ţară parteneră. Chiar dacă aşa crede, nu are dreptul să o spună cu voce tare. Desigur, Rusia ar dori să recunoască Transnistria şi să trimită acolo trupe suplimentare, dar când le vor fi eliberate mâinile pentru aceasta? De trupe au prea multă nevoie pentru fronturile ucrainene. Nu văd posibilitatea fizică de a face asta", a declarat Belkovski.

În opinia sa, „prin astfel de declaraţii, Kremlinul şi Lavrov împing Moldova departe de Rusia, către unirea cu România".

 

loading...
PUTETI CITI SI...