Politicienii trebuie să răspundă în fiecare zi de ceea ce fac, nu doar o dată la patru ani
Postat la: 18.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
"Sub egida Asociaţiei Paula Iacob se înfiinţează Organizaţia pentru drepturi politice şi legislative. Am luat această iniţiativă, plecând de la ceea ce spus maestra: Trebuie să înveţe şi oamenii politici că lupta politică nu înseamnă ceartă, nu înseamnă insulte, nu înseamnă a face rău", a spus avocatul Daniel Ionascu.
"Deşi denunmirea pare destul de complicată şi extrem de oficială, această organizaţie are câteva scopuri simple, fireşti, în ceea ce priveşte viaţa noastră socială. Pe scurt, doreşte normalitatea. Deocamdată, nu avem o Lege a răspunderii politice şi nici nu se întrevede prea curând apariţia ei, deşi „Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu" face eforturi mari în acest sens. Dar este o bătălie lungă şi grea, pentru că niciun politician nu va vota vreodată vreo lege împotriva sa, adică să fie tras la răspundere el, colegii sau şefii lui de partid, indiferent de culoarea politică pe care o au.", mai spune Ionascu.
Politicienii nu dau socoteală pentru activitatea lor decât o dată la patru ani, când au loc alegeri. Şi atunci, această socoteală este, din păcate, de foarte multe ori, formală. Nu este o judecare dreaptă a modului în care alesul şi-a reprezentat alegătorii. Am fost martorii, de-a lungul anilor, la tot felul de jocuri politice murdare, la sforării de culise, la diversiuni şi minciuni amestecate cu adevăruri, pentru a fi crezute, la folosirea pe faţă a Justiţiei drept armă politică pentru a scoate din cursă un contracandidat, încât şi o dată la patru ani, cu ocazia votului, nu putem spune că un politician, de orice reng ar fi el, dă socoteală cu adevărat în faţa cetăţenilor.
De aceea s-a născut această idee. De a găsi o modalitate de a-i trage la răspundere pe politicieni nu doar o dată la patru ani, ci ori de câte ori doresc alegătorii. Chiar şi în fiecare zi, dacă este nevoie. Cu alte cuvinte, Organizaţia pentru drepturi politice şi legislative se dorteşte a fi nu doar un for de dezbatere a celor mai actuale probleme ale societăţii. Asta se face în multe locuri, cu mai multă sau mai puţină pricepere. În plus faţă de acestea, organizaţia are şi un scop practic. Acela de a contesta, inclusiv în Justiţie, sau la Avocatul Poporului, ori la alte instituţii abilitate, iniţiative şi acţiuni ale unor aleşi, care nu sunt deloc în concordanţă cu ceea ce au promis în campania electorală şi, prin urmare, nu-i mai reprezintă pe alegători.
Avocatul Daniel Ionaşcu, iniţiatorul acestui proiect: „Prin această organizaţie, dorim să dăm posibilitatea cetăţenilor să realizeze două lucruri simple în legătură cu cei pe care i-au ales. În primul rând, dacă aceştia sunt prezenţi la locul de muncă. Pare o bagatelă, dar nu este deloc aşa, ci este o chestiune foarte importantă. De foarte multe ori, presa a semnalat faptul că parlamentari, preşedinţi de comsilii judeţene, primari, consilieri pur şi simplu nu dau pe la serviciu cu săptămânile. Unii motivează aceste absenţe cu nişte explicaţii de toată jena. Alţii nici măcar nu mai catadixesc să facă asta. Îşi iau salariul consistent, fără niciun fel de penalizare şi aşteaptă luna următoare.
În nenumărate rânduri, echipe de jurnalişti au verificat bunăoară dacă la cabinetele parlamentare din teritoriu se află alesul, pentru a sta de vorbă cu alegătorii din circumscripţie. Obligaţie de seriviciu altminteri, pentru care este scutit de a fi prezent în Parlament şi pentru care este plătit. Rezultatele le cunoaşteţi şi dumneavoastră. Jurnaliştii nu au găsit nici măcar un angajat al biroului parlamentar, secretară sau şofer, nicidecum pe deputatul sau senatorul care ar fi trebuit să-i asculte pe oameni. De fapt, aşa zisa deplasare la biroul din teritoriu nu este altceva decât o prelungire cu acte în regulă a week-end-ului sau a călătoriilor de afaceri personale.
Al doilea scop al organizaţiei este la fel de simplu. Să verificăm dacă parlamentarul ne mai reprezintă, sau nu. Pe de-o parte, avem zeci de exemple de aleşi care au luat cuvântul în Parlament o singură dată: anume atunci când au depus jurământul. După aceea, patru ani s-a aşternut tăcerea, nu a fost decât un simplu vot la dispoziţia partidului care l-a băgat în Parlament, iar în schimbul acestei supuşenii a fost lăsat să-şi facă liniştit afacerile. Tăcerea aceasta, neluarea niciunei iniţiative legislative, este echivalentă cu ceea ce am vorbit la primul punct: absenţa de la sericiu. Pentru că degeaba eşti prezent, dacă nu faci nimic. Tot degeaba se cheamă că eşti plătit.
În aceeaşi idee, a verificării dacă alesul ne reprezintă sau nu, dorim să vedem şi iniţiativele pe care le are, inclusiv cele legislative. Pentru că este posibil ca, din obedienţă faţă de partidul care l-a propulsat în Parlament, să voteze o lege cu care alegătorii săi să nu fie de acord. Iar alegătorii trebuie să aibă posibilitatea să le ceară socoteală nu doar o dată la patru ani.
Există căi legale de a face astfel încât să-i tragem la răspundere pe cei care ne reprezintă nu doar o dată la patru ani, ci în fiecare zi. Căi pe care, împreună cu dumneavoastră, organizaţie este decisă să le urmeze. Astfel încât un posibil rău, să fie curmat de la rădăcină, nu să aşteptăm patru ani, atunci când de regulă nu se mai poate face nimic. Pentru că un politician este un funcţionar care în fiecare zi trebuie să semneze condica răspunderii faţă de cei care l-au ales."
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...