Plafonarea prețurilor de către PSD ține sub control inflația

Postat la: 12.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie 2024, de la 7,2% în luna precedentă, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este a doua scădere consecutivă a acestui indicator. În luna martie 2023, rata anuală era de 14,5%!

Se confirmă astfel încă o dată faptul că plafonarea prețurilor la produsele de bază de către guvernarea PSD este măsura care, pentru produsele cu cea mai mare cotă din coșul zilnic, a ținut prețurile constante sau chiar a făcut ca acestea să scadă. Potrivit datelor INS, prețurile pentru principalele produse de bază au scăzut. La ulei, -25%, pentru laptele de vacă -6%, la unt,-12%, la ouă -4%, iar la zahăr -11%. Datele statistice arată că inflația generală de 6,6% este generată de creșterile de prețuri la mărfurile nealimentare, de 8,06% și la servicii, unde inflația a fost de 10,2%.

Însă pentru alimente în general, inflația anuală este de 2,81%, adică de doar 42% din rata generală a inflației. Aceasta arată faptul că măsurile guvernului de plafonare a prețurilor unor produse alimentare de bază, și-au atins scopul, protejând puterea de cumpărare a românilor. Rata anuală a inflaţiei în perioada martie 2024 - martie 2023 a fost 6,6%, în timp ce preţurile bunurilor de consum au crescut cu 0,42% în martie 2024 faţă de luna anterioară și cu 2,35% comparativ cu finalul anului trecut.

Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier de către Marcel Ciolacu a fost una corectă. Astfel, alături de scăderea ratei anuale a inflaţiei, PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria ţării, de peste 1.600 mld lei, iar numărul românilor aflaţi în sărăcie extremă (deprivare materială şi socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 faţă de 2022, după cum arată datele Eurostat.

„Investiţiile cresc economia şi, în mod special, investiţiile în infrastructura mare reprezintă soluţia pentru reducerea decalajelor în zonele mai puţin dezvoltate. În paralel, aşa cum am promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creşterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Am atacat creşterea nesimţită a preţurilor prin plafonarea preţului la utilităţi şi a marjei comerciale la alimentele de bază şi, în acelaşi timp, am venit cu măsuri active de creştere a veniturilor salariaţilor (prin creşterea salariului minim) şi a pensionarilor (prin creşterea pensiilor), prin pachete de sprijin pentru cei vulnerabili (vouchere pentru facturile la utilităţi şi pentru alimente)", a declarant premierul Marcel Ciolacu.

loading...
PUTETI CITI SI...