Petiția „România în Schengen” a fost acceptată în regim de urgență: se discută în Parlamentul European!
Postat la: 08.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Petiţia pe Schengen depusă în ianuarie de Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice în Parlamentul European a fost acceptată pentru a fi discutată în regim de urgenţă în Comisia pentru Petiţii, în data de 22 martie, a anunţat, miercuri Răzvan Nicolescu, preşedintele asociaţiei.
"Este bine că petiţia noastră cu privire la tratamentul abuziv şi anti-european al cancelarului austriac în ceea ce priveşte aderarea românilor la spaţiul Schengen a fost acceptată pentru a fi discutată în Parlamentul European în regim de urgenţă. Vom merge la Bruxelles pe 22 martie şi vom spune că românii au dreptul garantat de tratate UE pentru a fi în Schengen, iar Uniunea Europeana trebuie să rămână spaţiul în care regulile şi tratatele trebuie respectate. Demersul nostru este de a apăra drepturile românilor, dar şi fundamentele pe care s-a creat Uniunea Europeană", a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.
Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice a depus, în data de 9 ianuarie, o petiţie prin care solicită Parlamentului European "ieşirea din pasivitate şi îndeplinirea obligaţiilor legale de a reprezenta toţi cetăţenii UE".
În această petiţie, reprezentanţii asociaţiei semnalează că în data de 9 iunie 2011, Consiliul UE a adoptat o poziţie favorabilă României în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, având în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor tehnice, menţionând în mod expres că orice deficienţe minore anterioare fuseseră remediate, concluzionând că: "România a dovedit în ansamblu că este suficient de pregătită pentru a aplica dispoziţiile acquis-ului Schengen" .
Petiţia semnalează că, potrivit art. 4 alineatul (2) al Actului de aderare din 2005, "dispoziţiile acquis-ului Schengen care au fost integrate în cadrul Uniunii Europene şi actele care se întemeiază pe acestea sau care sunt conexe acestuia şi care nu sunt prevăzute la alineatul (1), deşi sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România de la data aderării, se aplică pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre numai în temeiul unei decizii europene adoptate de Consiliu în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, a îndeplinirii pe teritoriul respectivului stat a condiţiilor necesare aplicării tuturor părţilor în cauză din acquis".
"Unica interpretare acceptabilă a acestor prevederi din Actul de aderare este aceea că votul Consiliului trebuie să se întemeieze pe argumente ce vizează îndeplinirea condiţiilor pentru aderarea la spaţiul Schengen de către statul membru analizat, acesta neputând fi exercitat în mod abuziv, discreţionar, în lipsa unor argumente care să vizeze cauza, având în vedere că interpretarea sistemică a TUE (Tratatul privind Uniunea Europeană n.r) obligă la îndeplinirea obligaţiilor asumate în cadrul Uniunii cu bună-credinţă, conform principiului cooperării loiale, cu respectarea valorilor egalităţii, fără nicio discriminare", se arată în document, care subliniază că aceeaşi interpretare este validată şi de Parlamentul European prin Rezoluţia din 18 octombrie 2022.
Potrivit sursei citate, surse independente indică un cost de oportunitate al neaderării la spaţiul Schengen de peste 2 miliarde euro pentru România anual, iar procesul de aderare este întârziat cu peste zece ani.
De asemenea, petiţia, semnată de Răzvan Nicolescu, mai menţionează că, prin art. 54, Carta interzice în mod expres abuzul de drept, stabilind că niciuna dintre dispoziţiile Cartei nu trebuie interpretată ca implicând vreun drept de a desfăşura orice activitate sau de a îndeplini orice act îndreptat împotriva oricăruia dintre drepturile şi libertăţile recunoscute prin Cartă sau de a le impune restrângeri mai ample decât cele prevăzute prin aceasta. Atât Actul de Aderare al României, cât şi cel al Croaţiei, prevăd că deciziile se adoptă de către Consiliu, după consultarea Parlamentului European, hotărând cu unanimitatea membrilor săi.
"Aşadar, rezultă că pentru a fi validă, decizia Consiliului trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, în mod cumulativ: trebuie luată în conformitate cu procedurile Schengen aplicabile adică trebuie să aibă în vedere în mod obligatoriu şi exclusiv îndeplinirea sau nu a condiţiilor pentru aderarea la Spaţiul Schengen de către statul membru asupra căruia urmează să decidă; trebuie să ţină seama de raportul Comisiei; trebuie să fie precedată de o consultare cu Parlamentul European; trebuie luată în unanimitate. Condiţia votului exercitat cu bună-credinţă, conform principiului cooperării loiale a fost încălcată", se precizează în documentul trimis PE.
Acesta semnalează că în poziţia oficială a Austriei, publicată la data de 9 decembrie 2022, argumentele nu vizează aspecte ce ţin de îndeplinirea condiţiilor pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, ci îngrijorări legate de faptul că Spaţiul Schengen nu ar funcţiona corect şi cu privire la faptul că după data de 24 februarie 2022 mulţi ucraineni s-ar fi stabilit în Austria.
"Or, chiar dacă aceste îngrijorări ar fi veridice, astfel cum am arătat mai sus, România are dreptul legal de a intra în Schengen şi, împreună cu toate statele membre, de a lucra la îmbunătăţirea sistemelor actuale, însă din poziţie de egalitate cu celelalte state membre, iar nu din poziţia statului care îşi respectă toate obligaţiile, dar căruia nu i se conferă aceleaşi drepturi. Mai mult, în realitate, România nu reprezintă rută de migraţie spre Austria (atât datorită standardelor înalte de protecţie a frontierelor, cât şi datorită blocajelor geografice: Dunăre, Carpaţi, Marea Neagră), motiv pentru care, în ceea ce priveşte decizia cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen, acesta rămâne doar un pseudoargument. Prezentarea de date false privind rutele migratorii, inclusiv în şedinţa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, reprezintă o dovadă suplimentară că Austria a încălcat flagrant art. 4 din TUE privind cooperarea loială între statele membre UE. În plus, Austria a acţionat bună ştiinţă, Ministrul Federal de Interne fiind avertizat, inclusiv de Asociaţia noastră, în legătură cu faptul că este pe cale să încalce tratatele, normele şi principiile Uniunii Europene", subliniază semnatarii petiţiei.
Aceştia mai punctează că votul nu a ţinut seama de raportul Comisiei Europene şi, deşi România respectă toate condiţiile pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen încă din 2011, aceasta a acceptat ca o nouă evaluare să fie realizată în perioada 9-11 Octombrie 2022. Comisia Europeană a aprobat rezultatul raportului şi l-a publicat în cadrul Comunicării din 16 noiembrie 2022.
Totodată, la solicitarea unui singur stat membru, evaluări şi vizite suplimentare au fost realizate în România (în Bucureşti şi la Consulatul României din Istanbul) în perioada 14-18 noiembrie 2022. Misiunea a fost realizată de o echipă formată din experţi din Republica Cehă, Germania, Olanda şi Suedia, împreună cu doi experţi ai Consiliului şi şapte experţi ai Comisiei Europene. Echipa de anchetă a concluzionat că România continuă să îndeplinească condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a tuturor părţilor relevante ale acquis-ului Schengen.
Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2022, Parlamentul European şi-a exprimat din nou poziţia favorabilă României în ceea ce priveşte acceptarea sa în Spaţiul Schengen. În concret, Parlamentul European a reamintit că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România au fost deja îndeplinite încă din anul 2011. Totodată şi-a reafirmat poziţia de lungă durată, astfel cum a fost exprimată în rezoluţia sa din 11 decembrie 2018, în sprijinul aplicării integrale a acquis-ului Schengen în România şi a îndemnat Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în România până la sfârşitul anului 2022, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne la începutul anului 2023.
"Rezoluţia Parlamentului European arată clar şi concis atât situaţia de fapt, cât şi cadrul legislativ aplicabil în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen şi concluzionează în sens favorabil României. Totuşi, la fel ca în cazul concluziilor favorabile din cadrul raportului Comisiei (rezultate în urma unei succesiuni de evaluări suplimentare), şi această rezoluţie a Parlamentului European a fost complet ignorată, contrar normelor europene menţionate mai sus", se arată în petiţie.
Asociaţia pentru Energie Curată mai menţionează că, potrivit art. 4 alin. (2) din Actul de Aderare, votul Consiliului trebuie luat în unanimitate pentru a produce efecte juridice, însă problema care se ridică în mod necesar în privinţa unanimităţii este aceea a validităţii fiecărui vot în parte şi, "în măsura în care un vot este exercitat abuziv, discreţionar şi contrar normelor europene în vigoare", măsura firească este aceea de a constata că procedura de vot a fost viciată şi, pe cale de consecinţă, că votul Consiliului UE este nul.
Semnatarii petiţiei subliniază că, prin încălcarea principiului cooperării loiale, o serie de alte drepturi reglementate la nivel european au fost afectate, respectiv drepturi consacrate de TFUE (Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene) privind nediscriminarea, libera circulaţie a cetăţenilor UE, piaţa internă, libera circulaţie a mărfurilor şi libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii, dar şi drepturi garantate prin Carta drepturilor fundamentale, precum cel privind egalitatea în faţa legii, nediscriminarea, accesul la servicii de interes economic general şi articolul privind abuzul de drept.
"În cazul lipsei de acţiune a Parlamentului European în ceea ce priveşte constatarea încălcărilor flagrante ale legislaţiei europene de către Austria, alte state membre, inclusiv România şi Bulgaria, ar putea interpreta că este permisă utilizarea abuzivă a dreptului de veto în cadrul Consiliului, interpretare de natură a crea prejudicii pentru alte milioane de cetăţeni europeni, inclusiv austrieci. Tolerarea de către Parlamentul European a unor astfel de abuzuri duce la creşterea populismului, xenofobiei şi a lipsei de încredere în mecanismele Uniunii Europene. În consecinţă, solicităm Comisiei de Petiţii a Parlamentului European să constate că prin blocarea a dreptului României de a adera la Spaţiul Schengen s-a săvârşit un abuz de drept şi că un astfel de vot nu poate produce efecte juridice. O astfel de constatare ar putea face ca Parlamentul European să promoveze acţiunea în anulare, în temeiul art. 263 TFUE. În sprijinul acestei iniţiative, menţionăm că există precedente prin care Curtea Europeană de Justiţie a anulat, tot la sesizarea Parlamentului European, o decizie a Consiliului care viza introducerea unor norme suplimentare de supraveghere a frontierelor cum ar fi cauza C-355/10", susţin reprezentanţii asociaţiei.
În plus, semnatarii documentului solicită Comisiei de Petiţii a Parlamentului European să constate o "încălcare gravă" a valorilor prevăzute la articolul 2 al TUE de către Austria, şi anume discriminarea între români şi croaţi practicată prin încălcarea de către Austria a principiului egalităţii între cetăţenii UE, care este evidentă în condiţiile în care argumentele proprii ale Austriei pentru votul împotriva aderării României erau valabile şi în cazul Croaţiei pentru a cărei intrare în Schengen Austria a votat în ziua respectivă.
Totodată, solicită Comisiei de Petiţii să constate încălcarea art. 4 alin. (3) din TUE privind cooperarea loială a Austriei cu România şi Uniunea Europeană în ansamblul sau şi să ia măsurile instituţionale necesare pentru ca această situaţie să nu creeze un precedent. În plus, încălcarea articolelor din TUE privind cooperarea loială între instituţii de către Consiliul UE trebuie constată şi ea rapid având în vedere că termenul de contestare la Curtea Europeană de Justiţie ar putea expira în data de 7 februarie 2022 , precum şi să întreprindă toate demersurile instituţionale necesare pentru ca punctul ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen să fie repus pe agenda de vot a Consiliului în regim de urgenţă, având în vedere că primul vot a fost exercitat cu încălcarea legislaţiei europene.
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...