Papahagi a făcut publică scrisoarea pe care i-a trimis-o Patriarhului Daniel pentru a schimba data Paștelui. Cine o mai semnează
Postat la: 23.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
"Dragi prieteni, Tocmai am trimis către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și către Adunarea Națională Bisericească o scrisoare deschisă privind dezideratul unității creștinilor în celebrarea Paștelui.", este anunțul făcut de Adrian Papahagi.
Papahagi, alături de alte câteva persoane, cer ca ortodocșii români să facă Paștele așa cum fac și catolicii, la aceeași dată. În scrisoarea pe care au trimis-o Patriarhului Daniel, semnatarii documentului aduc ca argument și faptul că "calendarele școlare și zilele libere legale sunt bulversate".
"Duminică, 23 aprilie 2023, Sf. Gheorghe, Purtătorul de Biruință
Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Adunarea Națională Bisericească
Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Stimați membri ai Adunării Naționale Bisericești,
Hristos a înviat!
Primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală și apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeași pentru toți. Din epoca domniei lui Carol cel Mare în Apusul Europei până în secolul al XVI-lea, așadar și după regretabila schismă, creștinătatea s-a învrednicit să celebreze Paștele, an de an, împreună.
Din nefericire, probleme astronomice, complicații computistice și reașezări de calendare civile și ecleziastice, pe care nu le detaliem aici, au făcut ca astăzi creștinătatea să nu mai sărbătorească în aceeași zi Învierea Domnului. Atât lumea apuseană cât și cea răsăriteană s-au încurcat în calcule, greșite sau incoerente și de o parte, și de alta. Decalaje de calendar există între Orientul ortodox și Occidentul catolic sau protestant, și chiar în interiorul lumii ortodoxe, astfel că Bisericile ortodoxe din Rusia și Serbia, de pildă, sărbătoresc chiar și Nașterea Domnului în alt moment decât majoritatea creștinilor, după calendarul iulian neîndreptat (stabilit de Iulius Caesar înainte de Nașterea Domnului). Totuși, așa cum sublinia profesorul Teodor Popescu într-un studiu de referință în Biserica noastră, „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii" (Teodor M. Popescu, „Problema stabilizării datei Paștilor: Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale", Ortodoxia 16.3 (1964), p. 425).
Conștiința nevoii de a unifica data la care sărbătorim Învierea Domnului a existat mereu în interiorul Ortodoxiei. O întâlnire panortodoxă organizată la Constantinopol acum exact un secol, în 1923, a reușit chiar, pentru câțiva ani, să unifice calendarele. Din nefericire, concordia nu a durat, iar astăzi Bisericile Ortodoxe autocefale funcționează după calendare diferite. În cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, folosit și de statul român, în schimb continuă să calculeze data mobilă a Paștelui după calendarul iulian; alții, în schimb, sărbătoresc atât Paștele cât și Crăciunul exclusiv după calendarul gregorian (Biserica Ortodoxă Finlandeză), sau exclusiv după cel iulian (Biserica Ortodoxă Rusă).
Cunoaștem dificultatea de a sincroniza calendarul, care se poate face doar prin dialog interconfesional și intraortodox, însă aceasta nu scuză sărbătorirea aceluiași eveniment la date diferite în diversele Biserici.
Din fericire, celebrarea Paștelui la date diferite nu ridică probleme dogmatice, fiindcă toți creștinii mărturisesc identic Învierea Domnului; din nefericire, ea afectează însă viața oamenilor și creează dezbinare sau probleme. Ca laici, nu putem fi indiferenți la aceste aspecte. În zonele multietnice din România, calendarele școlare și zilele libere legale sunt bulversate. Numeroase familii mixte (în care soții au confesiuni diferite), milioane de români ortodocși trăitori în țări de tradiție catolică și protestantă, numeroși cetățeni români de confesiuni diferite nu pot să sărbătorească împreună, în aceeași duminică, Învierea Mântuitorului, din cauză că, de sute de ani, Bisericile nu s-au învrednicit să se pună de acord, perpetuând acest decalaj nejustificat.
Celebrând laolaltă Învierea Domnului, am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile. Mai presus de orice, unificarea calendarelor a avut loc în trecut, cel mai recent acum exact un secol, în 1923, deci e repetabilă. Ea ține de un aspect strict lumesc, de un biet calendar, care ar fi păcat să fie transformat în piatră de poticnire. Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocși, catolici și protestanți, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Suntem conștienți că există în prezent eforturi reale, la nivelul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, al altor Patriarhii ortodoxe, și al Bisericii Romano-Catolice, pentru a unifica data sărbătorii pascale. Atingerea acestui obiectiv ar dobândi și un impact pastoral și misionar coerent, într-o lume creștină aflată sub presiunea deseori agresivă a secularismului. La fel de conștienți suntem că nu toate Bisericile ortodoxe lucrează cu aceeași râvnă pentru unitatea creștinilor, iar unele înțeleg să submineze chiar și întâlnirile panortodoxe.
Știm că problema pascaliei nu poate fi rezolvată doar prin voința unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deși aceasta este tradițional deschisă spre dialog. Vă solicităm însă ca Biserica Ortodoxă Română să se implice cu energie și convingere în dialogul panortodox și interconfesional pe această temă, spre a convinge și Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unității și să sprijine inițiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.
Naționalismul religios (profund neortodox și necreștinesc), afectele antioccidentale, calculele politice, sau încremenirea în calendare desuete nu trebuie să stea în calea bunului simț și a dreptei credințe (adică a Ortodoxiei postniceene), care ne cer să sărbătorim în unitate Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București),
Adrian Papahagi (profesor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) - inițiatori
Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, București)
Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe, București)
Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris)
Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj)
Monica Pillat (scriitoare, București)
Silviu Oravitzan (artist, Timișoara)
Alex Ștefănescu (critic literar, București)
Anca Manolescu (cercetătoare, București)
Augustin Ioan (arhitect, profesor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu", București)
Radu Carp (profesor, Universitatea din București)
Nicolae Rădulescu (arhitect, fost deținut politic, București)
Daniela Georgescu (jurnalistă, Radio România, București)
Dragoș Calma (profesor, University College Dublin)
Ioan Alexandru Tofan (profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", Iaşi)
Daniela Dumbravă (cercetătoare, Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, București)
Marius Vasileanu (publicist, profesor, București)
Gheorghiță Ciocioi (etnolog, București)
George Enache (profesor, Universitatea „Dunărea de Jos", Galați)
Andrei Găitănaru (psihoterapeut, București)
Diana Marinescu (doctorandă, Angelicum, Roma)
Dragoș Ursu (istoric, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia)", se arată în scrisoare.
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...