Mircea Govor obține despăgubiri de 65.000 de euro pentru că arestarea lui a fost considerată injustă
Postat la: 31.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Președintele PSD Satu Mare obține încă o victorie în instanta, una care încheie capitolul arestării acestuia din urma cu câțiva ani. Mircea Govor a primit o despăgubire de 65.000 de euro pentru întreaga „telenovela" prin care a fost nevoit sa treacă.
Mircea Govor a avut câștig de cauza în procesul împotriva statului român, deschis de acesta după ce DNA l-a reținut pentru santaj, ca mai apoi să fie declarat nevinovat în instanta.
„Tribunalul Satu Mare a constatat astăzi, în primă instanță, faptul că dosarul penal instrumentat de către DNA Serviciul Teritorial Oradea împotriva domnului Govor și altor doi inculpați a fost un abuz, măsura preventivă a reținerii, respectiv a arestării efective a domnului Mircea Govor fiind una injustă, așa cum spune legiuitorul. Pe cale de consecință, a acordat atât daune materiale, cât și daune morale, ca să despăgubească toată suferința și toate traumele trăite de către domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare la momentul respectiv", a declarat, pentru Gândul, avocatul lui Mircea Govor, Bogdan Cimbru.
-
Rareș Bogdan îl avertizează pe Marcel Ciolacu: "Mă aștept să revină cu rezultate din SUA! Trebuie să aducă un plus pentru țara mea!"
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că nu a dezvăluit discuțiile din coaliție, așa cum a fost acuzat de premi ...
-
Declarație surprinzătoare a ministrului Muncii: „Vârsta de pensionare va crește doar dacă crește speranța de viață. Asta, din păcate pentru noi, este aproape zero"
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, sâmbătă, într-un interviu pentru Alba24, că vârsta de pensionare nu ...
-
Prima vizită peste Ocean a premierului Ciolacu: finanțele și apărarea țin capul de afiș
Premierul Marcel Ciolacu va efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, începând de duminică până miercuri, ...
-
George Simion se teme că o să fie asasinat: "Vor încerca de la lichidarea noastră fizică până la arestarea noastră"
Preşedintele AUR George Simion a declarat, vineri la împlinirea a 4 ani de la înfiinţarea partidului, că formaţiunea se ...
-
Marcel Ciolacu: "Nu ai ce să mai cauți în spațiul public dacă ești trimis în judecată. Am și eu reclamații, dar sunt degajat"
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la România TV, că renunță la toate funcțiile politice dacă începe urmărirea ...
-
Ciolacu: Mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acţiune a noastră
Mesajul de unitate al Zilei Naţionale ar trebui să fie prezent în orice acţiune a cetăţenilor, societăţii civile, mediul ...
-
Claudiu Târziu a explodat la audierea lui Florin Cîțu: Guvernul lui a practicat terorismul de stat!
Senatorul AUR Claudiu Târziu a explodat în plen, la dezbaterile privind ridicarea imunității senatorului PNL Florin Cîțu ...
-
Marcel Ciolacu anunță marea lovitură dată de România: "Este o premieră istorică!"
Premierul Marcel Ciolacu a explicat că, de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, este pentru prima dat ...
-
Anunțul lui Florin Cîțu, după și-a studiat dosarul: Nu am de ce să îmi dau demisia din PNL
Fostul premier Florin Cîțu anunță că nu-și va da demisia din grupul parlamentar PNL. „Am spus că dacă aș fi avut funcții ...
-
Rareș Bogdan: N-o să rupem guvernarea mâine-poimâine. Am văzut și glumele pe subiectul Hakuna Matata!
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, într-un interviu video, pentru HotNews.ro, că PNL nu se iubește cu PS ...
-
Ciolacu, la summit-ul internaţional de la Kiev: „Peste 60% din totalul exporturilor de cereale din Ucraina au fost realizate prin România"
Primul ministru Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, în intervenţia avută online la summit-ul internaţional de la Kiev pri ...
-
Apel politic național: "penalii" USR nu mai pot păcăli pe nimeni!
Dosarul de la DNA privind achizițiile de vaccinuri împotriva COVID-19 reușește în aceste zile să demaște ipocrizia din U ...
-
PSD: "Rușine USR! Mulți lideri marcanți ai acestui partid au devenit penali cu acte în regulă"
PSD condamnă dublul standard practicat fără rușine de conducerea USR, după ce mai mulți lideri marcanți ai acestui parti ...
-
Reacția PSD în dosarul vaccinurilor: "În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîțu și Mihăilă FURAU!"
PSD a comentat acid, joi, cererea DNA de urmărire penală a foștilor miniștri Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăi ...
-
Marcel Ciolacu acuză fabrica de tocat miniștri
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Forumul Dezvoltăm România, că este nevoie de o continuitate în funcție a min ...
-
S-a votat modificarea tratatelor UE - Fără regula unanimității: "Suprimarea suveranității statelor membre"
Parlamentul European a adoptat, miercuri, o poziţie în vederea declanşării modificării tratatelor UE, pentru eliminarea ...
-
Rareș Bogdan, discurs exploziv în Parlamentul European: "Nehammer, Austria nu mai este imperiu!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan are un discurs extrem de dur la adresa Austriei și îi transmite cancelarului Karl Neh ...
-
Ședință comună secretă în Parlament pentru situația din Israel. Stenogramă nu se publică în Monitorul Oficial
O premieră istorică în România, în Parlament a avut loc o ședință comună secretizată a Camerei Deputaţilor şi Senatului, ...
-
Marcel Ciolacu anunță un nou aliat pentru România pentru intrarea în Schengen la Consiliul JAI
Premierul Marcel Ciolacu a avut, o întrevedere marţi la Palatul Victoria, cu Miloš Vystrčil, preşedintele Senatului ceh, ...
-
Cristian Ghinea după ce Marcel Ciolacu a spus că nu găsește proiectul PNRR: „Chiar e atât de prost cum pare"!
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (USR), a criticat în termeni duri declarațiile premierului Marce ...
-
Despre cum circulă zecile de mii de euro la nunțile și botezurile liderilor PSD și PNL
"Vrea domnul Marcel Ciolacu să limiteze plățile cash pentru a combate evaziunea fiscală, dar nu spune nimic despre cum c ...
-
AUR profită de valul anti-Iohannis, pe fondul vizitei în Africa: verifică alocările de fonduri pentru Administrația Prezidențială
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat participarea prim-ministrului Marcel Ciolacu, în data de 27 noiembrie, ...
-
Revine ideea regionalizarii sub bagheta PSD: România ar putea avea 15 județe în loc de 41
România ar putea avea doar cu 15 județe, în loc de 41! Propunerea vine din partea mediului de afaceri și a celui academi ...
-
Partidul Maiei Sandu nu a câștigat nicio primărie
Partidul Acţiune şi Solidaritate al preşedintei Maia Sandu, declarat pro-european, nu a câştigat niciun mandat de primar ...
-
Lavinia Șandru a mers la Sibiu pentru a trage un semnal de alarmă. Siguranța cetățeanului trebuie să fie o prioritate pentru autorități
Duminică 19 noiembrie PUSL a organizat o acțiune - manifest în centrul orașului Sibiu, oraș în care la începutul acestei ...
-
Ce spune Marcel Ciolacu despre ne-recunoaşterea limbii române în Ucraina. Chestiunea "limbii moldovenești"
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, potrivit înţelegerilor convenite cu autorităţile de la Kiev, Ucraina a recu ...
-
Rareș Bogdan acuză ura din adn-ul PSD și cere o dreapta unită pentru România: Am vrut o colaborare onestă, dar tovarășii aveau agenda lor!
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a reacționat dur după atacul violent al premierului Marcel Ciolacu. El susține că ...
-
Rareș Bogdan: „Evaziunea fiscală este la scară cosmică în Portul Constanța. Ar trebui introdusă Armata, ca să facă ordine acolo"
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat marți seară, la „Jurnalul de Seară" de la Digi24, referitor la legea ...
-
Legea porcului: "Nu știu când s-a răzgândit Florin Barbu, când spunea că este o lege europeană, sau când a vrut să puncteze electoral!"
În prag de sărbători, autoritățile și-au schimbat planurile. România are o problemă din perspectiva combaterii și preven ...
-
Fostul Europarlamentar Claudia Tapardel susține acțiunea de protest pentru Salvarea Parcului IOR de mafia imobiliară
Claudia Tapardel (fost europarlamentar PSD și Președinte al Comisiei pentru Dezvoltarea Turismului European) se alătură ...