Mircea Geoană după atacul cu Flacara Violet când a mers la spital pentru analize: "Medicii au zis că nu au mai văzut așa ceva!" VIDEO
Postat la: 09.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a povestit in podcastul lui Damian Drăghici că, după după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2009 și pe fondul unor stări inexplicabile, a luat decizia de a merge la medic pentru un control. In alegeri, familia Geoana, ca si alti membri ai PSD au acuzat "atacuri paranormale" cu Flacara Violet din partea echipei lui Traian Băsescu.
Ceea ce aveau să descopere medicii atunci când i-au facut analize minutioase, inclusiv asupra biocampului energetic, povesteste Mircea Geoană: "Au zis că nu au mai văzut așa ceva". Secretarul adjunct al NATO continuă: „După alegerile din 2009, m-am dus la un control. M-au pus medicii pe niște aparate și mi-au măsurat un fel de intensitate energetică. Au început să se cheme unii pe alții: doctorii cu asistentele. Se uitau la mine ca la un cobai. Aveam un nivel de energie atât de scăzut încât spuneau: `dar puteți să mergeți?! auziți bine?!` Și am stat câteva zile așa... m-am adunat, m-am speriat și apoi m-am dus din nou la medic. Rezultatul analizei era normal. Mi-au spus că nu au văzut în viața lor pe cineva care să fie atât de epuizat emoțional și energetic și, după câteva zile, să-și revină. Cazul meu a fost extrem. Ce vreau să zic este că trebuie să ai răbdare cu tine.", a spus Mircea Geoană la podcastul lui Damian Drăghici.
La începutul anului, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fiindcă s-au făcut foarte multe speculații în legătură cu starea sa de sănătate, Marius Tucă l-a întrebat pe Mircea Geoană cum se simte. Invitatul a precizat că a avut o sperietură, dar în momentul de față este bine. „Sunt bine. Am avut o sperietură. Har Domnului și fiindcă am o genă bună, m-a ajutat să trec peste hop. Am avut o sperietură care a trecut. Ne uităm înainte", a spus Mircea Geoană. Mircea Geoană a spus că starea lui de sănătate este bună, se simte bine și că merge înainte.
Reamintim ca după dezbaterea finala televizata a alegerilor din 2009, in care Geoana candica impotriva lui Băsescu (la celebra fotografie "din jacuzzi-ul" lui Sorin Ovidiu Vîntu), Mihaela Geoana si alti membri ai PSD au acuzat un atac paranormal cu Flacara Violet, prin mediumul Aliodor Manolea, după cum e relatat si de presa vremii. Mihaela Geoana: "Cred ca a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar in sala oameni care lucrau la acest lucru. Nu stiu daca e o teorie sau alta, dar era pur si simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucati, care erau probabil decisive. Cred eu, e o parere personala. Cred ca el le-a simtit atunci. Vreau sa spun ca am simtit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu ma puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu".
Mircea Geoana, după pierderea alegerilor din 2009: "Stiu ca exista in serviciile de informatii occidentale si in cele sovietice din spatiul ex-comunist o intreaga cercetare in jurul acestor subiecte, cu energie si cu chestii de genul acesta. Multa lume crede. Domnul Basescu crede in mod sigur, pentru ca a folosit si foloseste aceste tehnici, inclusiv oameni pe care i-am vazut eu la Palatul Cotroceni, care fac parte din aceasta categorie... Am vazut in timpul dezbaterii, deci in dezbaterea respectiva, oameni care lucreaza cu Basescu pe acest domeniu, prezenti exact in dreapta camerei de luat vederi. Ce faceau, ce nu faceau, nu stiu, dar i-am vazut cu ochii mei, ii stiu cine sunt si i-am vazut si la palatul prezidential dupa aia, la Cotroceni, in timpul discutiilor cu partidele politice."
-
Sondaj ARA Public Opinion - Cine intra in turul 2 al alegerilor prezidentiale?
Institutul de sondare a opiniei publice ARA Public Opinion a realizat o analiză prin care și-a propus să răspundă la o î ...
-
INSOMAR - sondaj de calibrare pentru EXIT-POLL cu doar 3 zile înainte de alegerile prezidențiale. Pe cine vor românii la Cotroceni?
Cu doar trei zile înainte de turul 1 al alegerilor prezidențiale, INSOMAR dă publicității un sondaj de calibrare pentru ...
-
Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027, pe masa Guvernului. CIOLACU: „Sper că în timpul ședinței să reușesc să îmi iau toate semnăturile"
Guvernul va discuta, în ședința de joi, o hotărâre despre organizarea Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru ...
-
Firma de sondaje care a dat victoria lui Trump cel mai precis prezintă un scenariu-bombă si pentru România: Lasconi și Simion la egalitate pe locul 2
Firma de sondaje care a reușit să dea cel mai apropiat scor pentru victoria lui Donald Trump în SUA face sondaje online ...
-
ANALIZA celor 18 sondaje pentru prezidențiale. Cine sunt performerii și cum s-a ajuns aici - INFOGRAFIC
Duminica viitoare, pe 24 noiembrie, românii se vor prezenta la urme la Primul tur al alegerilor prezidențiale. Bătălia e ...
-
Bătaie pe Schengen înainte de alegeri. "Toată lumea doreşte să bage capul în poză"
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, în Austria că este o perioadă de camp ...
-
Întâlnire de taină între Ludovic Orban și Traian Băsescu, înaintea retragerii surpriză
Prezent în cadrul dezbaterii Digi 24, Ludovic Orban a fost întrebat dacă, în cursul zilei, la ora 11.00, s-a întâlnit cu ...
-
Crin Antonescu anunță dezastrul: "Nicolae Ciucă ar putea intra în turul doi doar dacă 12 candidați ar fi scoși de pe buletine"
Crin Antonescu spune că bătălia este deja pierdută pentru liberali și că el nu va vota la aceste alegeri partidul al căr ...
-
Sondaj Verifield, la comanda USR: Ciolacu și Simion, în finala prezidențială. Geoană, în fața lui Ciucă
USR a dat publicităţii, sâmbătă, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arată că preşedintele PSD, Marcel ...
-
Geoană primește un sprijin important chiar de la șeful Comisiei Speciale pentru Serviciile de Informații a Congresului SUA
Mircea Geoană a primit azi susținerea deschisă a congresmanului republican Mike Turner, șeful Comisiei Speciale pentru S ...
-
Primarul unei localități din Vrancea îndeamnă la furt la alegeri
Primarul comunei Câmpineanca din județul Vrancea Tudorel Ivan a dat un mesaj pe WhatsApp dar și pe FB în care ia pe pers ...
-
I se rupe de popor: Iohannis a plecat astăzi în Germania cu avionul privat
Klaus Iohannis nu renunță la confort nici la final de mandat, în ciuda scandalului legat de cheltuielile Administrației ...
-
Victor Ponta va fi premierul lui Marcel Ciolacu în scenariul lui Florin Roman!
Deputatul Florin Roman a declarat că Victor Ponta este pregătit să devină premierul lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, ins ...
-
Ministru PSD pune întrebarea la care liberalii se ascund: " Cum să nu spui pensionarilor ce viziune ai? Cum te gândești la ei?"
Pentru peste 4,7 milioane de români, adică un sfert din populația țării, programul de guvernare al PNL oferă o singură p ...
-
Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlande ...
-
Candidatul-marioneta George Simion deconspirat de seful Comisiei SRI: "Sunt dovezi clare că a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU!"
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat despre interdicţia intrării liderului AUR, George S ...
-
A fost nevoie de instanță: Klaus Iohannis este obligat să desecretizeze cheltuielile cu deplasările de lux
Conform deciziei instanței, Administrația Prezidențială trebuie să pună la dispoziție toate datele deplasarilor lui Klau ...
-
Analiză spectaculooasă din sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale
În ultima săptămână au apărut nu mai puțin de cinci sondaje de opinie pentru alegerile prezidențiale, de la diferite cas ...
-
România și restul statelor membre UE vor putea folosi fondurile europene de coeziune pentru producția de armament și înzestrarea armatei
UE își modifică politicile pentru a putea redirecționa zeci de miliarde de euro către apărare și securitate, în contextu ...
-
Liberalii profețesc dezastrul: România riscă suspendarea fondurilor europene
Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că există riscul ca, după alegeri, dacă vom avea o guvernare formată din PSD ...
-
Sondaj Sociopol - Ciucă e o imensă necunoscută: "Aici este marea surpriză, aici este marele suspans"
Directorul Sociopol, Mirel Palada, a prezentat duminică seară, la România TV, un sondaj conform căruia în finala prezide ...
-
Sondaj comandat de EvZ. Situație explozivă la prezidențiale
Prezentăm un sondaj (foto) realizat la comanda EvZ, de CIRA, cu privire la alegerile prezidențialondaj a fost realizat î ...
-
Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricult ...
-
Adrian Năstase: "Oamenii inteligenți se gândesc deja la ce se va întâmpla după încheierea războiului din Ucraina"
Fostul premier Adrian Năstase a apreciat că „este evident că se va încheia" războiul din Ucraina și că o problemă la car ...
-
Ludovic Orban stă în cap în timpul unei declarații anti-Ciolacu: "Nu sunt căzut în cap!"
Candidatul Forța Dreptei la alegerile prezidențiale, Ludovic Orban, a postat sâmbătă un filmuleț în care apare într-o ip ...
-
Un fost deputat observă un detaliu ciudat la Ilie Bolojan: Îl afectează Sindromul Hybris
Fostul deputat UDMR, Lakatos Petru, susține că președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, suferă Sindromul Hybris "o schimbare ...
-
La Budapesta s-a pus în mișcare un plan care va schimba Europa din temelii: Reforme cum nu s-au mai văzut vreodată
Cei 27, reuniţi la un summit la Budapesta, au lansat vineri un vast plan de reforme inspirat de către Mario Draghi, în v ...
-
PNL lasă în grija altor guvernări reducerea inechităților între urban și rural. Ciucă se laudă că a plecat de la țară, dar îî lasă de izbeliște pe agricultori (P)
Aproape jumătate dintre români trăiesc în mediul rural, zonele în care se consemnează și cele mai multe persoane care fa ...
-
Vicepreședintele PE se asigură personal că România va beneficia de miliarde de euro prin politica de coeziune
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, susține că România beneficiază prin politica de coeziune de 3 ...
-
Sondaj CURS - Cine intră în turul II la alegerile prezidențiale: Egalitate pentru locul secund
Un sondaj realizat de CURS relevă date interesante pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Prezidențiabilul PSD ...