Mircea Dinescu: "Iohannis a transformat România în atelier de reparat armele stricate ale ucrainienilor!"
Postat la: 04.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
"Cu o oarecare mîndrie în glas, jurnaliștii de la CNN-ul mioritic ne-au anunțat, săptămîna trecută, că am ajuns pe lista scurtă a țărilor vizate de armele nucleare ale rușilor. Acum cîteva zile, întrebat de un speaker englez dacă țara noastra livrează arme Ucrainei, ministrul român de externe, dîndu-și ochii peste cap, a tăcut cu nevinovăție precum o fătucă din cartierul roșu al Amsterdamului venită la cabinetul ginecologic să-și ia certificatul de virginitate", a scris pe Facebook poetul Mircea Dinescu.
"Fiindcă s-a lăsat seara, v-aș spune o poveste înainte de culcare. Prin anii '70, pe terasa Casei Scriitorilor din Neptun, poetul Mihai Beniuc a început să vitupereze împotriva putredului Occident care va fi nimicit de rachetele atomice rusești, astfel că, în cîteva minute, New Yorkul, Parisul și Londra vor dispărea de pe hartă. Un prozator mucalit a îndrăznit să-l întrerupă rugîndu-l să taie Londra de pe listă că ar fi fost păcat ca manuscrisele lui Shakespeare să se transforme în cenușă. „Nu-i niciun bai dragă că rămîn traducerile", a conchis autorul celebrelor versuri: „Pe unde trec pe unde mă duc/toată lumea șoptește/ăsta-i poetul Mihai Beniuc/știe șapte limbi și rusește."
Astăzi aflarăm că domnul Klaus Iohannis a transformat România în atelier de reparat armele stricate ale ucrainienilor. Și cum pînă mai ieri eram pe locul trei pe acea listă scurtă, bănuim că Vladimir Vladimirovici Putin se gîndește să ne ofere acum premiul întîi cu coroniță. Ne imaginăm cum ar răspunde președintele la întrebarea: „Dacă nu-i păcat ca odată cu atelierul de reparații să dispară și românii?!" Cu multă chibzuință Klaus ar grăi: „Nu-i păcat, fiindcă vor rămîne ăia pe care i-am trimis la cules de Sparanghel.", a mai scris Dinescu.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...