Marcel Ciolacu scrie un editorial care va genera deranj mare în Sistem: Consultanții mi-au zis să nu o fac!
Postat la: 26.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Premierul Marcel Ciolacu scrie un editorial în care explică de ce își va angaja răspunderea asupra Legii privind unele reforme fiscal-bugetare. Ciolacu arată că o astfel de lege este necesară pentru că România se află într-un moment foarte important, iar reașezarea sistemului fiscal, dar și reforma bugetară vor permite țării noastre să aducă aproape 70 de miliarde de euro din fonduri europene.
"Am decis, așadar, să îmi asum răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, lupta împotriva evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. Sunt decizii pe care le discutăm de luni întregi, timp în care am organizat consultări cu toți partenerii sociali - sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală.
O bună parte dintre propunerile lor se regăsesc acum în acest proiect, fiindcă acesta cred că este rolul dialogului public real și cinstit.
Am decis, cu orice risc de imagine publică, să spun adevărul. Toți consultanții politici m-au sfătuit să nu fac asta înaintea anului electoral: mai bine să încerc să trag de timp sau să mimăm că luăm niște măsuri. Eu nu pot face asta, nu vreau să-i păcălesc pe români (cum au făcut alții în 2008) și să pun în pericol viitorul țării. Iar adevărul crud este că România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB, adică o frână sinucigașă trasă în calea dezvoltării unui stat modern.
Nu există țară europeană care să poată funcționa în asemenea condiții! România de azi nu mai poate trăi cu un sistem fiscal-bugetar ciuruit și plin de aberații. Avem printre cele mai mici taxe și impozite din Europa pe capital și cea mai mare impozitare a muncii din Uniunea Europeană. Apoi, adunăm cel mai puțin TVA - practic, 35% din acești bani nu-i încasăm, o valoare uriașă care îngrașă profiturile evazioniștilor.
La impozitul pe profit încasăm doar un sfert din ce ar trebui din cauza celebrelor optimizări fiscale, iar la impozitul pe venit doar 80%. Bugetul României se bazează pe impozitele, taxele și contribuțiile pe muncă, pe consumul privat și pe efectele de multiplicare ale investițiilor. România nu își poate încasa însă banii cuveniți bugetului de stat, în schimb ne împrumutăm și riscăm să ni se blocheze banii de la UE. În ultimii ani s-au dat facilități fiscale imense pentru firme și diverse categorii de angajați, dar încasările au stagnat. Am rămas blocați la 27% din PIB.", scrie Marcel Ciolacu.
Premierul susține că această reașezare fiscală este necesară pentru că miza finală o reprezintă investiții de 70 de miliarde de euro pentru România.
"Ca premier, eu sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite că fac profituri nu de miliarde de euro, ci "doar" de sute de milioane de euro. Și există un interes vital: acela să nu ajungem la stoparea fondurilor europene și a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miza uriașă, de peste 70 de miliarde de euro! Mai există o miză la fel de importantă pe care nu voi accepta să o pun în pericol: aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Aceasta reușită ar aduce României un aflux uriaș de investiții străine, iar eu nu-mi voi accepta să subminez aceste obiective strategice pentru țară- investiții și reforme fără de care România nu se poate dezvolta sustenabil.
Am văzut tot felul de interpretări ale unora cum că aceste decizii aduc austeritatea. Este fals! Tocmai pentru că am trăit la nivelul unui oraș de provincie acel moment când românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare, am fost extrem de atent și de decis să nu fac rău nici firmelor locale, nici angajaților acestei țări. Acest Guvern nu crește TVA-ul general, care rămâne 19%, păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5% la lemne de foc, energie, gaze și cărți. Deci nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească.
În plus, nu se poate vorbi de austeritate când una dintre măsurile-cheie este creșterea salariului minim cu 10% de la 3.000 la 3.300 de lei. Iar în construcții, prin ordonanță de urgență, creștem salariul minim cu 12.5% până la 4.500 de lei. Vorbim astfel de o creștere a salariului minim pentru mai mult de 2 milioane de oameni, iar angajații obișnuiți nu vor achita vreo taxă în plus. Vor plăti însă cei care au proprietăți scumpe, de peste 500 de mii de euro sau mașini scumpe, de peste 75.000 de euro, pentru că mi se pare absolut normal ca bogații să contribuie mai mult atunci când vremurile sunt dificile.", mai spune Ciolacu.
Premierul a ținut să precizeze că prin această reformă bugetară, foarte mulți șefi din aparatul de stat vor dispărea.
"Vom taxa însă în plus toate corporațiile cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, care declară profituri infime. Este profund inechitabil ca IMM-urile românești să plătească minim 1% din cifra de afaceri, dar o multinațională să declare pierdere sau să stea cu un profit de doar 0,1% din cifra de afaceri de decenii întregi! Cred că este mult mai corect ca aceste corporații să vireze statului minim 1% din cifra de afaceri dacă impozitul pe profit de 16% este inferior acestui plafon. În acest fel, asigurăm mai multă echitate în economie, așa cum PSD a cerut încă de acum doi ani.
Am avut însă grijă să scoatem din calculul acestui impozit investițiile și amortizarea lor, dar și accizele, în așa fel încât să nu existe vreun obstacol pentru vreo companie serioasă în a-și continua planul investițional în România - inclusiv cu măsuri de sprijin din partea statului. Cu adevărat, una dintre principalele direcții este oprirea risipei bugetare. Va fi un efort major de cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari, dar cei cu salarii mici vor primi în continuare vouchere și alte măsuri de susținere a veniturilor.
Este adevărat, unii nu vor mai fi șefi la stat. Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare. Este cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după revoluție și ar fi fost de așteptat ca acest proces să fie demarat mai devreme, de alte guvernări. Nu s-a întâmplat, din păcate pentru România, așa ca îl fac eu acum. Nu am de gând să dau vreun pas înapoi. Este nevoie de reformă majoră și sunt pregătit să mi-o asum, fiindcă aceasta este singura - și poate ultima - șansă pentru a continua dezvoltarea României.", conchide Ciolacu.
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...