Marcel Ciolacu: România transmite un mesaj către întreaga lume! Toți ochii sunt asupra noastră
Postat la: 22.06.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea proiectului Neptun Deep, că prin începerea lucrărilor la extracția gazelor din Marea Neagră, România transmite un mesaj întregii lumi și devine un furnizor de securitate energetică pentru Europa.
"Suntem astăzi martorii momentului în care România face pasul decisiv spre independența sa energetică! Gazul din Marea Neagră este chiar combustibilul care ne va duce către realizarea acestui obiectiv strategic.
Milioane de familii și sute de mii de firme românești așteaptă asta de atâta vreme. Este momentul să punem această resursă la baza devoltării noastre economice, în școli, spitale, ferme și fabrici, în folosul concret al românilor.
Am spus "stimați invitați", dar sună mai corect "Stimată echipă"! Pentru că astăzi marcăm, în fapt, o realizare a muncii în echipă între stat și mediul privat. Fără această colaborare care, la un moment dat, părea imposibilă, astăzi n-ar fi existat proiectul Neptun Deep, de extracție a gazelor din Marea Neagră. Consilii locale, ministere, Parlament, companii private și de stat, agenții și autorități publice, fiecare a depus un efort care a contat. Le mulțumesc tuturor și vă spun că acesta este modelul de lucru de care are nevoie România!
Știu că au fost probleme complexe de rezolvat, în special pentru cele două companii implicate - OMV Petrom si Romgaz. Am urmărit constant progresul înregistrat de acest proiect strategic pentru România și pot spune că eforturile făcute cei doi parteneri sunt impresionante. Am convingerea că, după anunțul deciziei de investiții, operațiunile vor fi coordonate la fel de bine pentru a se putea derula cu cea mai mare viteză.
Când eram adolescent, în anii 80, România era recunoscută internațional drept un performer în energie. Astăzi, transmitem întregii lumi, în cel mai demn și puternic mod, că vrem și putem să continuăm moștenirea istoriei noastre energetice.
Iată, când este vorba despre mize naționale majore, România reușește să-și adune energiile și să facă saltul economic care o va duce la un alt nivel în Europa! Acolo unde românii merită din plin să fie! Avem experiența și expertiza pentru a deveni cel mai important producător al Uniunii Europene în privința gazelor naturale. Iar asta trebuie să fie o sursă reală și continuă de mândrie națională!
Mai există o semnificație importantă: România trece de la vorbe la fapte! Si mă bucur ca asta se întâmplă acum, pentru că - am spus de la început - acest mandat este despre fapte concrete și realizări economice.
Acest proiect va demonstra ca suntem capabili si pregatiti să ne controlăm propriul destin energetic, să ne stabilim propriul curs! Pe drept cuvânt, atenția întregii lumi va indrepta către noi si o spun ferm: suntem pregătiți sa ne asumăm acest rol! Vom fi un furnizor pe termen lung, predictibil si substanțial de securitate energetică! Vom fi un pilon de stabilitate și dezvoltare regională într-o realitate geopolitică nouă și provocatoare!
Știu că provocarile nu s-au oprit. Dimpotrivă, vor fi tot mai mari. Dar este esențial ca lucrările de extracție la zăcământul din Marea Neagră să înceapă cât mai curând.
Vă asigur că vom face tot ce ține de statul român pentru a susține proiectul! Vom continua sa fim parteneri dedicați pentru că, doar așa, contribuim în cel mai concret mod posibil la bunăstarea cetățenilor țării!", a spus Marcel Ciolacu.
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...