Marcel Ciolacu despre Roşia Montana: "Cei cu acuzaţiile care au lăsat datorii de 200 de miliarde, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte!"

Postat la: 10.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Marcel Ciolacu despre Roşia Montana:

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că nu le poate răspunde celor care îl acuză că a manipulat piaţa bursieră prin declaraţiile sale privind procesul intentat statului român de compania care voia să facă exploatarea aurului la Roşia Montană, după ce USR a anunţat că a sesizat DNA în cazul declaraţiilor sale referitoare la procesul Roşia Montană, „Cei cu acuzaţiile, care au lăsat datorii de 200 de miliarde pe care le plătim noi toţi, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte, deja vorbesc de patologie", spune Ciolacu, susţinând că el a declarat doar că „românii vor cunoaşte adevărul".

Întrebat cum îşi explică afirmaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora România ar fi urmat să piardă procesul Roşia Montană, premierul spune că nu el a făcut astfel de declaraţii.

„Dar nu am venit cu aceste explicaţii. Eu, ca şi prim ministru, de câte ori am avut intervenţii pe acest proces, am spus că românii vor cunoaşte adevărul. Nu am dat nicio informaţie, nu am dat niciun document din Guvernul României, nu am dat de niciunde nicio motivare care să influenţeze acest proces. Am spus foarte clar: toate documentele vor fi puse la dispoziţia presei în momentul în care se finalizează procesul. Despre ce vorbim? Despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânşii joacă la bursă şi ştiţi bine că joacă la bursă, dar problema este că s-au jucat cu banii României. Cum adică, eu câştig un proces şi nu las o datorie de miliarde de euro României şi nu aduc o criză economică în România şi o debusolare a sistemului fiscal şi macroeconomic şi eu sunt acuzat că de ce am câştigat procesul? Chiar nu le e ruşine?" adaugă Ciolacu.

Premierul spune că nu a avut informaţii de la avocaţi, pentru că nu a avut acest drept. „Ne jucăm cu aşa ceva?", a adăugat Ciolacu, în acest context. El admite că „s-a pregătit" şi a avut şi „o preocupare" cu privire la posibilitatea de a pierde procesul.

„Bineînţeles că m-am pregătit, dacă vă uitaţi pe agenda mea publică, veţi vedea că chiar era o preocupare. Dar nu e cazul. Am încă datoriile lu domnu Cîţu de plătit. Încă plătesc la cele 200 de miliarde ale lu domnu Cîţu şi ale domnu Drulă. Asta e preocuparea mea! Bine că am scăpat cele de la Roşia Montană", spune Ciolacu.

Acesta adaugă că nu Guvernul României va decide ce se va întâmpla cu zona Roşia Montană. El spune că dacă procesul ar fi fost pierdut, ar fi fost o urgenţă pentru Guvern „să întrebe populaţia" cu privire la viitorul acestei zone, subliniind însă că, din moment ce procesul a fost câştigat, a întreba populaţia nu mai reprezintă o urgenţă.

loading...
PUTETI CITI SI...