Lege pentru familiile soldaților, pompierilor și polițiștilor căzuți la datorie

Postat la: 31.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Lege pentru familiile soldaților, pompierilor și polițiștilor căzuți la datorie

Deputatul PUSL Ana Loredana Predescu, aflată la Washington în calitate de ambasador TAPS ( Tragedy Assistance Program for Survivors) în România, a participat la ceremonia oficială de comemorare a militarilor americani căzuți la datorie, ce a avut loc în Arlington, Virginia, în prezența celor mai înalți oficiali ai SUA, președintele Joe Biden, vicepreședintele Kamala Harris și secretarul american al Apărării Lloyd J. Austin III, Bonnie Carroll, Președintele fondator al Fundației Internaționale TAPS și două dintre soțiile militarilor români care și-au pierdut viața în teatrele de operații.

„Am fost onorată să fiu invitată, în calitate de membru fondator și ambasador al TAPS România la un eveniment solemn, o ceremonie plină de emoție și virtute dedicată memoriei soldaților căzuți în teatrele de operații. Și România are eroii săi, văduvele sale și familii îndurerate care păstrează vie flacăra sacrificiului acestora ca parte a angajamentului pe care România îl are ca țară membră NATO. De aceea cred că trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să începem să apreciem sacrificiul acestora pentru că, indiferent dacă ești român sau american, tragedia este aceeași pentru familie. Și pentru că educația este încă subiectul fierbinte al acestor zile, noi, cetățenii, dar mai ales copiii noștri trebuie să învățăm să ne prețuim eroii. Putem realiza acest lucru sprijinind familiile acestora și acordându-le respectul cuvenit, așa cum poporul american dar, mai ales autoritățile și președintele știu să o facă. Din nefericire, la noi, sprijinul acordat familiilor veteranilor și eroilor căzuți la datorie este doar un capitol dintr-o lege, iar drepturile acordate, insuficiente. De aceea, la revenirea din această vizită, împreună cu Fundația TAPS România, vom contura o lege dedicată drepturilor acestora, inclusiv pentru familiile pompierilor și ale polițiștilor căzuți la datorie, așa cum Polonia a adoptat recent", transmite Ana Loredana Predescu.

loading...
PUTETI CITI SI...