Kissinger explică singura modalitate de a evita un război mondial: SUA și China trebuie să învețe să coabiteze. Au la dispoziție mai puțin de zece ani

La Beijing au ajuns la concluzia că America va face orice pentru a ține China la pământ. La Washington, sunt ferm convinși că China plănuiește să înlocuiască Statele Unite ca putere mondială. Pentru o analiză care dă de gândit a acestui antagonism în creștere - și pentru un plan de prevenire a producerii unui război între superputeri - vizitați etajul 33 al unei clădiri Art Deco din centrul Manhattanului, biroul lui Henry Kissinger, scrie publicația The Economist.

Pe 27 mai, Kissinger va împlini 100 de ani. Nimeni în viață nu are mai multă experiență în afacerile internaționale, mai întâi în calitate de cercetător al diplomației secolului al XIX-lea, mai târziu în calitate de consilier pentru securitate națională și secretar de stat al Americii și, în ultimii 46 de ani, în calitate de consultant și emisar pentru monarhi, președinți și prim-miniștri. Kissinger este îngrijorat. "Ambele părți s-au convins că cealaltă parte reprezintă un pericol strategic", spune el. "Suntem pe calea unei confruntări între marile puteri".

La sfârșitul lunii aprilie, The Economist a vorbit cu Kissinger timp de peste opt ore despre cum să se împiedice ca disputa dintre China și America să degenereze în război. În aceste zile este aplecat și merge cu dificultate, dar mintea sa este ascuțită ca un ac. În timp ce se gândește la următoarele sale două cărți, despre inteligența artificială (IA) și natura alianțelor, el rămâne mai interesat să privească înainte decât să răscolească trecutul.

Kissinger este alarmat de intensificarea competiției dintre China și America pentru preeminența tehnologică și economică. Chiar dacă Rusia intră în orbita Chinei și războiul umbrește flancul estic al Europei, el se teme că IA este pe cale să amplifice rivalitatea chino-americană. În întreaga lume, echilibrul de putere și baza tehnologică a războiului se schimbă atât de repede și în atât de multe feluri încât țările nu au niciun principiu stabilit pe baza căruia să poată stabili ordinea. Dacă nu găsesc unul, pot recurge la forță. "Ne aflăm în situația clasică de dinaintea primului război mondial", spune el, "în care niciuna dintre părți nu are o marjă mare de concesii politice și în care orice perturbare a echilibrului poate avea consecințe catastrofale".

Studiați războiul mai mult
Kissinger este înjurat de mulți ca fiind un belicos pentru rolul său în războiul din Vietnam, dar el consideră că evitarea conflictelor între marile puteri este punctul central al muncii sale de o viață. După ce a fost martor la carnagiul provocat de Germania nazistă și a suferit uciderea a 13 rude apropiate în Holocaust, el a devenit convins că singura modalitate de a preveni conflictele ruinătoare este diplomația cu capul pe umeri, în mod ideal fortificată de valori comune. "Aceasta este problema care trebuie să fie rezolvată", spune el. "Și cred că mi-am petrecut viața încercând să o rezolv." În opinia sa, soarta omenirii depinde de faptul dacă America și China se pot înțelege. El crede că progresul rapid al inteligenței artificiale, în special, le lasă doar cinci-zece ani pentru a găsi o cale.

Kissinger are câteva sfaturi de deschidere pentru liderii aspiranți: "Identificați unde vă aflați. Fără milă". În acest spirit, punctul de plecare pentru a evita războiul este de a analiza neliniștea crescândă a Chinei. În ciuda reputației sale de a fi conciliant față de guvernul de la Beijing, el recunoaște că mulți gânditori chinezi cred că America este pe o pantă descendentă și că, "prin urmare, ca urmare a unei evoluții istorice, ne vor suplini în cele din urmă".

El crede că liderii chinezi nu suportă faptul că factorii de decizie occidentali vorbesc despre o ordine globală bazată pe reguli, când ceea ce vor să spună de fapt sunt regulile și ordinea Americii. Conducătorii chinezi se simt jigniți de ceea ce ei consideră a fi un târg condescendent oferit de Occident, care constă în acordarea de privilegii Chinei dacă aceasta se comportă bine (ei cred cu siguranță că privilegiile ar trebui să le revină de drept, în calitate de putere în ascensiune). Într-adevăr, unii din China suspectează că America nu o va trata niciodată ca pe un egal și că este o prostie să își imagineze că ar putea să o facă.

Chinezii nu vor să cucerească lumea, ci să fie puternici și respectați
Cu toate acestea, Kissinger avertizează, de asemenea, împotriva interpretării greșite a ambițiilor Chinei. La Washington, "Se spune că China vrea să domine lumea... Răspunsul este că ei [în China] vor să fie puternici", spune el. "Ei nu se îndreaptă spre dominația mondială în sensul hitlerist", spune el. "Nu așa gândesc sau au gândit vreodată ordinea mondială".

În Germania nazistă, războiul a fost inevitabil pentru că Adolf Hitler avea nevoie de el, spune Kissinger, dar China este diferită. El a întâlnit mulți lideri chinezi, începând cu Mao Zedong. El nu s-a îndoit de angajamentul lor ideologic, dar acesta a fost întotdeauna sudat de un simț acut al intereselor și capacităților țării lor.

Kissinger consideră că sistemul chinez este mai degrabă confucianist decât marxist. Acesta îi învață pe liderii chinezi să atingă puterea maximă de care este capabilă țara lor și să caute să fie respectați pentru realizările lor. Liderii chinezi doresc să fie recunoscuți ca judecători finali ai sistemului internațional în ceea ce privește propriile interese. "Dacă ar obține o superioritate care poate fi folosită cu adevărat, ar conduce-o până la impunerea culturii chineze?", se întreabă el. "Nu știu. Instinctul meu este Nu... [Dar] cred că este în capacitatea noastră să împiedicăm apariția unei astfel de situații printr-o combinație de diplomație și forță".

Un răspuns american firesc la provocarea ambiției Chinei este să o sondeze, ca o modalitate de a identifica cum să mențină echilibrul între cele două puteri. Un alt mod este de a stabili un dialog permanent între China și America. China "încearcă să joace un rol global. Trebuie să evaluăm în fiecare moment dacă concepțiile despre un rol strategic sunt compatibile". Dacă nu sunt, atunci se va pune problema forței. "Este posibil ca China și Statele Unite să coexiste fără amenințarea unui război total între ele? Am crezut și încă mai cred că [este]." Dar el recunoaște că succesul nu este garantat. "Este posibil să eșueze", spune el. "Și, prin urmare, trebuie să fim suficient de puternici din punct de vedere militar pentru a susține eșecul".

SUA au greșit în privința Taiwanului
Testul urgent este modul în care China și America se comportă în privința Taiwanului. Kissinger își amintește cum, la prima vizită a lui Richard Nixon în China, în 1972, doar Mao avea autoritatea de a negocia cu privire la insulă. "De fiecare dată când Nixon ridica un subiect concret, Mao spunea: 'Sunt un filozof. Eu nu mă ocup de aceste subiecte. Lăsați-i pe Zhou [Enlai] și Kissinger să discute despre asta'...Dar când a venit vorba de Taiwan, a fost foarte explicit. A spus: 'Sunt o adunătură de contrarevoluționari. Nu avem nevoie de ei acum. Putem aștepta 100 de ani. Într-o zi îi vom cere. Dar este o distanță mare'".

Kissinger consideră că înțelegerea făurită între Nixon și Mao a fost răsturnată după numai 50 din cei 100 de ani de către Donald Trump. Acesta a vrut să își umfle imaginea de dur, smulgând concesii Chinei în privința comerțului. În politică, administrația Biden a urmat exemplul lui Trump, dar cu o retorică liberală.

Kissinger nu ar fi ales această cale în ceea ce privește Taiwanul, pentru că un război de tip ucrainean acolo ar distruge insula și ar devasta economia mondială. Războiul ar putea, de asemenea, să dea înapoi China pe plan intern, iar cea mai mare teamă a liderilor săi rămâne tulburarea de acasă.

Teama de război creează motive de speranță. Problema este că niciuna dintre părți nu are prea mult spațiu pentru a face concesii. Fiecare lider chinez a afirmat legătura țării sale cu Taiwanul. În același timp, însă, "la modul în care au evoluat lucrurile acum, nu este o chestiune simplă pentru Statele Unite să abandoneze Taiwanul fără a-și submina poziția în alte părți".

Cum vede Kissinger ieșirea din impas
Pentru a ieși din acest impas, Kissinger se bazează pe experiența sa în funcție. El ar începe prin a scădea temperatura și apoi ar construi treptat încrederea și o relație de lucru. În loc să enumere toate nemulțumirile, președintele american i-ar spune omologului său chinez: "Domnule președinte, cele mai mari două pericole la adresa păcii în acest moment suntem noi doi. În sensul că avem capacitatea de a distruge omenirea". China și America, fără a anunța nimic în mod oficial, ar urmări să practice reținerea.

Nefiind niciodată un fan al birocrațiilor de elaborare a politicilor, Kissinger ar dori să vadă un grup mic de consilieri, cu acces ușor unul la celălalt, care să colaboreze în mod tacit. Niciuna dintre părți nu și-ar schimba în mod fundamental poziția față de Taiwan, dar America ar fi atentă la modul în care își desfășoară forțele și ar încerca să nu alimenteze suspiciunea că susține independența insulei.

Al doilea sfat al lui Kissinger pentru liderii aspiranți este următorul: "Definiți obiective care pot atrage oamenii. Găsiți mijloace, mijloace descriptibile, pentru a atinge aceste obiective". Taiwanul ar fi doar primul din mai multe domenii în care superputerile ar putea găsi un teren comun și astfel să încurajeze stabilitatea globală.

Într-un discurs recent, Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a sugerat că acestea ar trebui să includă schimbările climatice și economia. Kissinger este sceptic în legătură cu ambele. Deși este "total în favoarea" unei acțiuni în domeniul climei, el se îndoiește că aceasta ar putea face prea multe pentru a crea încredere sau pentru a ajuta la stabilirea unui echilibru între cele două superputeri. În ceea ce privește economia, pericolul este ca agenda comercială să fie deturnată de șoimi care nu sunt dispuși să lase Chinei niciun fel de spațiu de manevră pentru a se dezvolta.

Această atitudine de "totul sau nimic" reprezintă o amenințare la adresa căutării mai largi de detensionare. Dacă America dorește să găsească o cale de a trăi cu China, nu ar trebui să urmărească schimbarea regimului. Kissinger se bazează pe o temă prezentă în gândirea sa încă de la început. "În orice diplomație a stabilității, trebuie să existe un element al lumii secolului al XIX-lea", spune el. "Iar lumea secolului al XIX-lea se baza pe ideea că existența statelor care o contestau nu era în discuție".

Unii americani cred că o Chină înfrântă ar deveni democratică și pașnică. Cu toate acestea, oricât de mult ar prefera Kissinger ca China să fie o democrație, el nu vede niciun precedent pentru acest rezultat. Cel mai probabil, o prăbușire a regimului comunist ar duce la un război civil care s-ar înăspri într-un conflict ideologic și nu ar face decât să sporească instabilitatea globală. "Nu este în interesul nostru să împingem China spre disoluție", spune el.

Mai degrabă decât să se îngroape, America va trebui să recunoască faptul că China are interese. Un bun exemplu este Ucraina.
Președintele Chinei, Xi Jinping, l-a contactat abia recent pe Volodimir Zelenski, omologul său ucrainean, pentru prima dată de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Mulți observatori au respins apelul lui Xi ca pe un gest gol, menit să îi liniștească pe europeni, care se plâng că China este prea apropiată de Rusia. În schimb, Kissinger îl vede ca pe o declarație de intenție serioasă care va complica diplomația din jurul războiului, dar care ar putea, de asemenea, să creeze exact genul de oportunitate pentru a consolida încrederea reciprocă a superputerilor.

Situația din Ucraina
Kissinger își începe analiza prin a-l condamna pe președintele Rusiei, Vladimir Putin. "A fost cu siguranță o greșeală catastrofală de judecată din partea lui Putin la final", spune el. Dar Occidentul nu este lipsit de vină. "Am crezut că decizia de a... lăsa deschisă apartenența Ucrainei la NATO a fost foarte greșită". Acest lucru a fost destabilizator, pentru că a flutura promisiunea de protecție NATO fără un plan pentru a o realiza a lăsat Ucraina slab apărată, chiar dacă era garantat să îl înfurie nu numai pe Putin, ci și pe mulți dintre compatrioții săi.

Sarcina acum este de a pune capăt războiului, fără a pregăti terenul pentru următoarea rundă de conflicte. Kissinger spune că dorește ca Rusia să renunțe la cât mai mult posibil din teritoriul pe care l-a cucerit în 2014, dar realitatea este că, în orice încetare a focului, Rusia va păstra cel puțin Sevastopol (cel mai mare oraș din Crimeea și principala bază navală a Rusiei la Marea Neagră). O astfel de înțelegere, în care Rusia pierde unele câștiguri, dar păstrează altele, ar putea lăsa atât o Rusie nemulțumită, cât și o Ucraină nemulțumită.

În opinia sa, aceasta este o rețetă pentru viitoare confruntări. "Ceea ce spun acum europenii este, din punctul meu de vedere, nebunește de periculos", spune el. "Pentru că europenii spun: 'Nu îi vrem în NATO, pentru că sunt prea riscanți'. Și, prin urmare, îi vom înarma la maxim și le vom da cele mai avansate arme"". Concluzia sa este dură: "Acum am înarmat Ucraina până la un punct în care va fi țara cea mai bine înarmată și cu cea mai puțin experimentată conducere strategică din Europa".

Pentru a instaura o pace durabilă în Europa este nevoie ca Occidentul să facă două salturi de imaginație. Primul este ca Ucraina să se alăture NATO, ca mijloc de a o reține, dar și de a o proteja. Al doilea este ca Europa să inginerească o apropiere de Rusia, ca modalitate de a crea o graniță estică stabilă.

O mulțime de țări occidentale s-ar împotrivi, în mod înțelegător, unuia sau altuia dintre aceste obiective. Cu China implicată, ca aliat al Rusiei și adversar al NATO, sarcina va deveni și mai dificilă. China are un interes primordial de a vedea Rusia ieșind intactă din războiul din Ucraina. Nu numai că Xi trebuie să onoreze un parteneriat "fără limite" cu Putin, dar un colaps al Moscovei ar deranja China prin crearea unui vid de putere în Asia Centrală, care riscă să fie umplut de un "război civil de tip sirian".

În urma apelului lui Xi către Zelenski, Kissinger crede că China s-ar putea poziționa pentru a media între Rusia și Ucraina. Fiind unul dintre arhitecții politicii care a opus America și China Uniunii Sovietice, el se îndoiește că China și Rusia pot colabora bine. Este adevărat, ele împărtășesc o suspiciune față de Statele Unite, dar el crede, de asemenea, că au o neîncredere instinctivă una față de cealaltă. "Nu am întâlnit niciodată un lider rus care să fi spus ceva bun despre China", spune el. "Și nu am întâlnit niciodată un lider chinez care să fi spus ceva bun despre Rusia". Ei nu sunt aliați naturali.

Chinezii au intrat în diplomație cu privire la Ucraina ca o expresie a interesului lor național, spune Kissinger. Deși refuză să sprijine distrugerea Rusiei, ei recunosc că Ucraina ar trebui să rămână o țară independentă și au avertizat împotriva folosirii armelor nucleare. Ei ar putea chiar să accepte dorința Ucrainei de a adera la NATO. "China face acest lucru, în parte, pentru că nu vrea să intre în conflict cu Statele Unite", spune el. "Își creează propria ordine mondială, în măsura în care pot".

Al doilea domeniu în care China și America trebuie să discute este cel al inteligenței artificiale. "Ne aflăm la începutul unei capacități în care mașinile ar putea impune pestilențe globale sau alte pandemii", spune el, "nu doar nucleare, ci orice domeniu de distrugere umană".