Guvernul PSD a anunțat o nouă prelungire a măsurilor sociale

Postat la: 31.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul PSD a anunțat prelungirea până la 31 mai a valabilității cardurilor pentru energie, finanțate din fonduri europene. Măsura vine după ce 1,1 milioane de beneficiari încă mai au bani necheltuiți pe carduri, iar facturile au întârzieri de câteva luni de zile, conform premierul Marcel Ciolacu.

Conform Ministerului Fondurilor și Investițiilor Europene, condus de Adrian Câciu, românii își pot plăti cu aceste carduri facturi la orice tip de energie, indiferent de natura ei, cum ar fi energia electrică, dar şi energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi sau alte materiale de încălzire.

Încă de la lansarea programului, aproape 3 milioane de gospodării din România beneficiază de această măsură. Cardurile au fost alimentate în 2 tranșe a câte 700 de lei fiecare, în februarie și septembrie 2023.

O altă măsură socială menită să vină în sprijinul persoanelor din categorii vulnerabile este acordarea cardurilor de alimente. Acestea cuprind, tot printr-un sistem de acordare în tranșe, încă un ajutor de 1500 lei pentru alimente și mese calde.

Guvernul PSD continuă astfel seria de măsuri de sprijin și protecție socială, dar și introducerea de noi beneficii pentru populație. În ultima lună am asistat la prelungiri ale plafonărilor de prețuri la alimente de bază, la energie, la polițele RCA, dar și limitarea prin lege a dobânzilor practicate de IFN-uri.

loading...
PUTETI CITI SI...