Scenariu din USR: Demiterea conducerii SRI și judecarea lui Iohannis pentru înaltă trădare

Postat la: 06.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Scenariu din USR: Demiterea conducerii SRI și judecarea lui Iohannis pentru înaltă trădare

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a reacționat extrem de dur, vineri, după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit acestuia, conducerea SRI ar trebui demisă, în cazul în care ştia de situaţia lui Călin Georgescu înainte de primul tur, iar preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu ar trebui judecaţi pentru înaltă trădare.

"Toată conducerea SRI trebuie demisă urgent, Iohannis trebuie judecat pentru înaltă trădare, alături de Ciolacu, dacă au ştiut înainte de turul 2 că Georgescu este omul Rusiei, un legionar scelerat, şi nu au făcut NIMIC! Sentinţă definitivă! Statul român a eşuat! Să ne spună Curtea Constituţională, dominată de PSD-PNL, cine ar trebui să fie viitorul preşedinte al României, de ce mai votează românii? Nu aveţi pic de ruşine", a spus Ungureanu.

"A treia lovitură de stat a CCR în 6 luni! Curtea Constituţională vrea neapărat un om al sistemului PSD-PNL în fruntea statului. Elena Lasconi avea o şansă excelentă ca România să aibă un preşedinte din afara sistemului, un om curat, imperfect, dar curat, pentru România. Curtea Constituţională s-a decredibilizat definitiv. Întâi au scos-o ilegal pe Şoşoacă de pe buletinul de vot, apoi au decis renumărarea ilegală a voturilor din turul 1 şi apoi au omorât definitiv democraţia, anulând turul 1 al prezidenţialelor după ce l-a validat! Halucinant", scrie Ungureanu, pe Facebook.

loading...
PUTETI CITI SI...