Gheorghe Cârciu: Dialogul direct pe care-l am cu românii din comunitățile istorice este de neînlocuit!

Postat la: 23.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Gheorghe Cârciu: Dialogul direct pe care-l am cu românii din comunitățile istorice este de neînlocuit!

Gheorghe Cârciu, secretar de stat Departamentul Românilor de Pretutindeni a postat pe Facebook:

"Mă bucur că am reușit să ajung în acest weekend la Ismail, unde am avut discuții cu comunitatea românească și nu numai. Am fost, de asemenea, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și profesorul Mecineanu Mihai și la sediul Asociației Cadrelor Didactice din Regiunea Odesa, care a fost dotat prin finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

Le-am putut prezenta nemijlocit programele pe care le avem în cadrul DRP și i-am asigurat de întreg sprijinul nostru. I-am rugat să ne comunice ori de câte ori există idei pe care le putem dezvolta împreună, în interesul lor. În plus, în întâlnirea pe care am avut-o cu Rectorul Universității Umaniste de Stat din Ismail, Yaroslav Kiciuk, am discutat despre sistemul de educație, în special despre învățământul pedagogic și formarea de cadre didactice care să predea în limba română."

loading...
PUTETI CITI SI...