Financial Times: Bruxelles-ul face presiuni asupra României pentru reducerea emisiilor de carbon

Postat la: 19.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Financial Times: Bruxelles-ul face presiuni asupra României pentru reducerea emisiilor de carbon

Bruxelles-ul face presiuni asupra țărilor care poluează să-și reducă mai repede emisiile de carbon. UE s-a angajat pentru o scădere a emisiilor cu 55% până în 2030 și să ajungă la zero în 2050, dar potrivit unui document consultat de Financial Times, aceste obiective ar putea fi accelerate.

Cotidianul economic invocă diplomați UE care au declarat că poartă „discuții dificile" cu Polonia și România, pe lângă alte state UE care se opun îmbunătățirii obiectivelor. Totuși chiar dacă sunt țări care doresc accelerarea măsurilor pentru climă, parlamentarii europeni sunt îngrijorați că reacția adversă la tranziția verde ar putea lua amploare, în condițiile în care industria din UE e presată de competiția americană care beneficiază de costuri energetice reduse și subvenții de stat, în vreme ce China domină lanțurile de aprovizionare pentru tehnologiile verzi, remarcă Financial Times.

Pe de altă parte, Comisia Europeană cere României, Ungariei și Croației să dea raportul pe tema energiei verzi, și anume să predea rapoarte cuprinzătoare cu privire la progresele realizate în privința țintelor lor de eficiență energetică pentru 2020, care ar fi trebuit să fie predate cel mai târziu până la 30 aprilie 2022, scrie Euractiv. Site-ul european de știri amintește că "România s-a angajat prin Planul Integrat al Energiei și Climei (INECP) din aprilie 2020 să atingă până în 2030 o țintă de 30,7% de energie regenerabilă din consumul ei total de energie. Conform Planului pe care și l-a întocmit, România urmărește să-și decarbonizeze industria, să-și amelioreze eficiența energetică în ce privește infrastructura și echipamentele, să-și înființeze capacități de stocare și transport, să îmbunătățească eficiența procedurilor și digitalizarea și să califice resurse umane astfel încât să poată fi satisfăcute cerințele specifice ale sectorului energiei regenerabile" mai scrie Euractiv.

loading...
PUTETI CITI SI...