Ședință de taină între președintele Iohannis și conducerea PNL la malul mării

Postat la: 15.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Ședință de taină între președintele Iohannis și conducerea PNL la malul mării

Surse politice au confirmat că în acest weekend urmează să aibă loc o serie de întâlniri informale între președintele Klaus Iohannis și liderii Partidului Național Liberal (PNL), inclusiv președintele formațiunii, Nicolae Ciucă. Aceste discuții se vor desfășura pe litoral, unde cei doi lideri politici se află în contextul participării la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române.

Președintele Iohannis sosește la mare în cursul zilei de joi pentru a participa la festivitățile organizate cu prilejul Zilei Marinei. Alături de el, și Nicolae Ciucă va fi prezent la aceste festivități, urmând să rămână la malul mării pe parcursul întregului weekend. Prima întâlnire între cei doi lideri va avea loc joi seara, când președintele Iohannis și Nicolae Ciucă vor lua cina împreună, conform acelorași surse. Este foarte posibil ca întâlnirile dintre Iohannis și Ciucă să continue și în zilele următoare, în același cadru neoficial, mai precizează sursele politice. Aceste discuții au loc într-o perioadă în care tensiunea este în creștere în coaliția de guvernare. Pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale și a iminentei desemnări a comisarului european din partea României, atacurile între PSD și PNL s-au înmulțit.

loading...
PUTETI CITI SI...