Disperarea cuprinde PSD-PNL: vor sa interzică Tik-Tok pentru că AUR isi promoveaza mesajele catre tinerii de 18-35 de ani

Postat la: 27.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Disperarea cuprinde PSD-PNL: vor sa interzică Tik-Tok pentru că AUR isi promoveaza mesajele catre tinerii de 18-35 de ani

Reprezentanții PNL-PSD au reacționat masiv împotriva rețelei de socializare Tik Tok pe care vor s-o interzica in România, asa cum e interzisa si in unele state occidentale la nivel de institutii ale statului. Problema politică este că pe Tik-Tok, adversarul numarul 1, AUR, își promovează intens mesajele. Se ia în calcul în acest sens reglementare Tik-Tok.

„Nu există nerozie mai mare decât intenția declarativă a partidelor coaliției de guvernământ de a reglementa/interzice tiktok pe motiv că alterează creierele tinerilor și-i face, astfel, să voteze cu AUR. Presupunând prin absurd că o vor face rapid, ceea ce mă îndoiesc că sunt în stare inconsecvenții ăștia, mesajele antisistem își vor găsi rapid o altă platformă (substitut) de împrăștiere. Întotdeauna va fi loc pentru diseminarea presupuselor soluții simple la problemele și nemulțumirile latente ale populației. Iar George Simion va deveni victima perfectă, haiducul care vrea să ia de la bogați ca să dea la săraci și pe care-l persecută stăpânirea", a spus Victor Ciutacu, pe pagina sa de Facebook.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc critică TikTok, despre care afirmă că a devenit o platformă care încurajează teribilismul, plină de" filmuleţe false, de minciuni şi intoxicări", iar acest lucru poate fi o vulnerabilitate în cadrul proceselor electorale. Ea consideră că, în ceea ce priveşte abordarea faţă de TikTok, România trebuie să meargă în siajul Uniunii Europene şi al SUA, iar TikTok "trebuie să facă în aşa fel încât să respecte legile noastre".

Senatoarea se referă la liderul AUR George Simion şi la formaţiunea acestuia, care utilizează preponderent TikTok pentru a-şi transmite mesajele, sugerându-le ca, dacă vor ca tinerii să fie educaţi, să-i încurajeze să nu mai stea pe TikTok. " Domnilor de la AUR, haideţi să lăsăm politizarea şi să ne preocupăm să ne protejăm copiii de pericolele din online. Iar când vorbesc despre pericole mă refer inclusiv la derapajele de limbaj pe care chiar cei de la AUR le promovează. Derapaje care nu fac altceva decât să afecteze noua generaţie. Iar acest lucru este de neacceptat", conchide senatoarea.

Poziţia Nicoletei Pauliuc vine după ce HotNews.ro a publicat sâmbătă rezultate ale unui sondaj realizat pentru iniţiativa civică nonpartizană „Tinerii votează" de către institutul IRES. Rezultatele, citate de tineri, arată că AUR are în jur de 15% intenţie de vot în segmentul de vârstă 18-35 de ani. De asemenea, o circulară secretă a AUR pentru candidaţii la alegerile locale le recomanda acestora „filmări într-un singur format: TikTok".

"Discuţia privind TikTok nu trebuie supra-simplificată, aşa cum doresc cei de la AUR. Sunt multe aspecte care trebuie luate în seamă. O abordare propagandistică şi simplistă, fără temei, nu-şi are rostul. Să nu uităm că SUA au condiţionat păstrarea în legalitate a TikTokului de vânzarea companiei. Experţii de securitate au constatat că aplicaţia colectează toate datele utilizatorilor şi le trimite către China. Scrie clar în Termeni şi Condiţii: TikTok (chiar fără permisiunea explicită a utilizatorului) poate vedea şi mesajele trimise, înregistrând ritmul în care utilizatorii folosesc tastatura. Această aplicaţie chiar a devenit un fel de BigBrother care vede tot. Aşa cum am arătat şi în iniţiativa mea, susţinută de OFL, privind Protejarea Copiilor în mediul Online, astfel de aplicaţii îi afectează psihologic şi emoţional pe copiii noştri. Sunt studii foarte serioase care arată că modul în care este conceput algoritmul are ca scop crearea dependenţei la fel ca un drog", afirmă Pauliuc.

Ea remarcă faptul că liderul AUR George Simion şi partidul acestuia spun că vor ca tinerii să fie educaţi, motiv pentur care ar trebui să nu-i mai încurajeze să stea pe Tik Tok, iar dacă se consideră copia Partidului Republican din SUA, ar trebui să adopta atitudinea dură a republicanilor faţă de TikTok.

"Simion şi AUR spun că ei vor ca tinerii să fie educaţi. Atunci să-i încurajeze să nu mai stea pe TikTok. Simion şi AUR spun că ei sunt copia Partidului Republican din SUA. Să se uite atunci că republicanii sunt cei mai mari susţinători ai blocării TikTok (mai ales pentru copii). TikTok a devenit o platformă care încurajează teribilismul. Vedem (la toate categoriile de vârstă) faptul că acolo sunt exhibate fapte antisociale sau de-a dreptul ilegale. Este perfect adevărat că nu există niciun filtru de verificare pentru informaţiile transmise prin intermediul platformei TikTok. Este plin acolo de filmuleţe false, de minciuni şi intoxicări. Iar acest lucru poate fi o vulnerabilitate în cadrul proceselor electorale. Vă reamintesc că, recent, chiar Simion spunea că o înregistrare apărută în spaţiul public cu vocea sa a fost falsificată", susţine Nicoleta Pauliuc.

Din punctul său de vedere, România trebuie să meargă în siajul Uniunii Europene şi al SUA. "Nu noi trebuie să ne adaptăm legislaţia la TikTok, ci TikTokul trebuie să facă în aşa fel încât să respecte legile noastre. Putem să-i obligăm pe marii giganţi tehnologici să respecte legile statelor democratice. Pentru asta UE a adoptat Digital Services Act", argumentează senatoarea liberală.

Nicoleta Pauliuc consideră că numai prin dialog tinerii pot fi convinşţi că extremismul nu este o soluţie, tot aşa cum nici eventuale interdicţii nu reprezintă o soluţie pentru că "se vor găsi mereu alte canale prin care mesajele toxice şi manipulatoare vor ajunge la copii şi la tineri".

"Dezbaterea necesită o aprofundare într-un punct important şi asta le spun şi colegilor mei din PNL: trebuie să facem în aşa fel încât curentele politice democratice tradiţionale să relaţioneze cu tinerii mai bine. Efortul de a-i convinge că extremismul nu este o soluţie ne revine nouă. Iar asta se face doar prin intensificarea dialogului. Dacă mergem exclusiv pe varianta interdicţiilor, se vor găsi mereu alte canale prin care mesajele toxice şi manipulatoare vor ajunge la copii şi la tineri. Este un război informatic pe care noi trebuie să-l câştigăm pentru viitorul democraţiei româneşti. Ideea unei capitulări sau a unei retrageri de pe câmpul de luptă (care poate fi chiar o aplicaţie precum TikTok) mi se pare nocivă. Domnilor de la AUR, haideţi să lăsăm politizarea şi să ne preocupăm să ne protejăm copiii de pericolele din online. Iar când vorbesc despre pericole mă refer inclusiv la derapajele de limbaj pe care chiar cei de la AUR le promovează. Derapaje care nu fac altceva decât să afecteze noua generaţie. Iar acest lucru este de neacceptat", afirmă senatoarea.

Ca reacţia la rezultatele soindajului, europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL a propus, într-o declaraţie acordată Hotnews, ca mesajele politice să fie extrem de clar reglementate, neţintite şi cu verificare extrem de serioasă sau pentru şase luni de zile TikTok-ului să îi fie pusă în vedere să interzică propaganda politică.

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu susţine şi el că TikTok va fi reglementat în perioada următoare pentru a nu fi folosit în campaniile electorale din întreaga lume. „Singurul lucru pe care poţi să îl faci TikTok dacă nu se ţine de treabă este să îl închizi. Va fi reglementat sau închis", a afirmat Romaşcanu.

loading...
PUTETI CITI SI...