AUR reacționează vehement la anunțul comasării alegerilor: "Conspiraţie la încălcarea Constituţiei. Va avea efect invers!"
Postat la: 22.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Comasarea alegerilor europarlamentare şi locale este ilegală şi Alianţa pentru Unirea Românilor va sesiza organele competente privind încălcarea Constituţiei, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea.
Într-un comunicat al AUR, Marius Lulea susţine că, spre deosebire de PNL şi PSD, AUR se poate adapta la orice tip de alegeri, la termen sau comasate.
"Sunt atât de disperaţi să rămână în funcţii, încât au inventat această comasare ilegală şi neconstituţională. Nu vom sta cu mâinile în sân. Zilele acestea vom sesiza organele competente pentru crearea unui grup infracţional organizat şi conspiraţie la încălcarea Constituţiei, în contextul în care decizia comasării vine la o zi după discuţiile purtate la Cotroceni între judecătorul CCR Mihaela Ciochină, fost consilier al lui Klaus Iohannis, şi mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului, care au analizat împreună cu preşedintele ţării toate scenariile în cazul în care va fi contestată legea pe care coaliţia vrea să o modifice ilegal", a declarat Marius Lulea.
În opinia sa, această comasare ar putea să aibă "efectul invers" faţă de cel pe care îl preconizează liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Klaus Iohannis. "AUR este posibil să aibă un scor mai bun decât anticipam şi anticipau şi ei", a afirmat Marius Lulea.
"Nu avem nicio problemă dacă alegerile se organizează pe 9 iunie, deoarece suntem încrezători că poporul român îi va penaliza prin vot pe cei din PSD şi PNL. Cu toate acestea, atragem atenţia asupra unei situaţii fără precedent. Klaus Iohannis (...) se străduieşte acum cu toate puterile să-şi protejeze partidul, să îl salveze de la dispariţie, chiar şi cu preţul încălcării Constituţiei, al cărei apărător ar trebui să fie. Facem un apel la toate autorităţile competente ale statului să protejeze ordinea constituţională şi să se opună oricărei încercări de subminare a democraţiei în România", a adăugat Marius Lulea.
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...
-
Scenariu din USR: Demiterea conducerii SRI și judecarea lui Iohannis pentru înaltă trădare
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a reacționat extrem de dur, vineri, după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) ...
-
Cine conduce în continuare țara? Mandatul lui Iohannis și al actualului Parlament expiră în 21 decembrie. Care sunt variantele prevăzute de Constituție
Mandatul președintelui Klaus Iohannis expiră în data de 21 decembrie, iar Curtea Constituțională tocmai a decis anularea ...
-
Scenariu discutat în interiorul clasei politice: Iohannis ramane presedinte pana cand depune juramantul nou presedinte ales
Pe scena politică se vehiculează un scenariu potrivit căruia președintele Klaus Iohannis ar putea rămâne în funcție până ...