Apel politic național: "penalii" USR nu mai pot păcăli pe nimeni!
Postat la: 24.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Dosarul de la DNA privind achizițiile de vaccinuri împotriva COVID-19 reușește în aceste zile să demaște ipocrizia din USR, spune Partidul Umanist Social Liberal, pe rețelele de socializare.
Vineri, într-o postare pe Facebook, PUSL amintește că USR și-a clădit capitalul electoral pe sloganuri așa cum este „fără penali", iar acum, când chiar unul de-al lor este într-o astfel de situație, fac zid în jurul său și îl apără, acuzând răzbunări politice.
Umaniștii denună și disponibilitatea USR de a face alianțe cu oameni care „i-au umilit pe români", așa cum este cazul fostului premier Ludovic Orban, doar pentru a obține o cotă mai bună la alegerile din 2024.
„În ultimii ani, o serie de personaje au profitat de buna credință și de legitimele așteptări ale românilor, mințindu-i că vor schimba țara în bine. Astăzi, sloganurile lor se năruie în fața realității. Indivizi precum Cioloș, Drulă sau Barna, după ce au făcut guverne artificiale, după ce au creat sisteme paralele de putere, prin care au nenorocit oameni și familii, pentru singura vină de a le fi fost lor competitori politici, își arată acum adevărata față, după ce au mințit și înșelat poporul român.
Situația dosarului deschis de procurorii DNA cu privire la achizițiile de vaccinuri din pandemie, prin care Bugetul de Stat a fost prejudiciat cu aproximativ 1 miliard de euro, le pune tuturor oglinda în față. După ce și-au făcut un titlu de glorie din hărțuirea celorlalți, din transformarea în circ a ședințelor Parlamentului, din zăngănitul cătușelor și promovarea sloganului #fărăpenali, liderii USR își demască propria ipocrizie.
Confruntați cu acuzațiile de mare corupție la adresa lui Vlad Voiculescu, aceștia fac zid în jurul fostului ministru al Sănătății, care conform propriilor poziționări din spațiul public, ar fi "penal" prin calitatea dobândită în cadrul anchetei structurii de Parchet.
Și ca și cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, autotintitulații "oameni noi" de dreapta, anunță alianțe cu personaje care i-au umilit pe români, precum Ludovic Orban, campionul altor achiziții dubioase din pandemie, sau Eugen Tomac, invenția lui Traian Băsescu și negustor al celor câteva voturi rămase din zestrea stăpânului său. La nevoie, aceștia și-ar uni destinele chiar cu alde Simion sau Șoșoacă, numai să aibă o șansă, căt de mică, la ciolanul puterii, la privilegii și acces la bani.
Invocând rațiuni politice cu privire la dosarul prin care se cercetează o gaură uriașă din fonduri publice, pentru vaccinuri despre care se știa că depășesc mult nevoile populației, "progresiștii" dau încă o dată măsura inconsecvenței, a dublei măsuri și a disprețului față de oameni.
Nădăjduim cu tot sufletul că anul viitor românii vor înțelege ce a însemnat pentru ei, pentru copiii și familiile lor alegerea unor președinți ca Băsescu sau Iohannis, ori desemnarea unor premieri precum Cioloș, Cîțu sau Orban. Este necesară o TREZIRE NAȚIONALĂ, iar alegerea unor oameni adevarați, care au reușit să facă ceva pentru viața lor și a celor din jur este garanția că vor reuși să facă ceva și pentru România.
Așa să ne ajute Dumnezeu!", scrie PUSL pe rețelele de socializare.
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...
-
Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
Jurnalistul Robert Turcescu a publicat mai multe concluzii pe care le-a tras despre candidatul la prezidențiale Călin Ge ...
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. ...
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din p ...
-
Inca o nota de plata de la Schengen: 100.000 de străini iau cu asalt piața de muncă din România
Marcel Ciolacu a bătut palma cu afaceriștii din România. S-a aprobat numărul de muncitori străini necesari pentru anul 2 ...
-
Marcel Ciolacu despre intenția lui Ponta de a candida la alegerile prezidențiale: "Trebuie să-l dau afară din partid!"
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a avut o reacție tranșantă în legătură cu anunțul lu ...
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a ...
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 1 ...
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...