A trecut în lumea celor drepți președintele CJ Vrancea liberalul Cătălin Dumitru Toma

Postat la: 17.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

A trecut în lumea celor drepți președintele CJ Vrancea liberalul Cătălin Dumitru Toma

Internat de curând la Spitalul Matei Balș din București și suferind de o gravă boală infecțioasă, președintele Consiliului Județean Vrancea liberalul Cătălin Dumitru Toma și-a dat obșteșcul sfârșit la numai 47 de ani în dimineața zilei de 17 februarie.

Cătălin Toma s-a simțit mai rău în ultimele săptămâni, însă părea că și-a revenit. El și-a continuat activitatea și a participat, la începutul acestei săptămâni, la Paris, la o reuniune a Congresului Puterilor Locale de la Consiliul Europei.

Cătălin Toma a fost primar al comunei Jariștea, senator, președinte al PNL Vrancea și, din anul 2020, președinte al Consiliului Județean Vrancea. Redacția Ziuanews transmite familiei sincere condoleanțe. (M.G.G.)

 

loading...
PUTETI CITI SI...