Vrem o țară ca afară? Chiar așa?
Postat la: 04.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Gândindu-mă cum să răspund la această întrebare, care sub forma unei afirmații este enunțată de mulți români, mi-am dat seama cu groază că tentativa mea se concretizează într-un fel de program politic. Nu asta intenționez. Dar totuși voi risca un răspuns.
Când spunem că „vrem o țară ca afară", ne gândim desigur la atingerea unor parametri de confort, de bună stare, de civilizație. Când ne comparăm cu alte state, ne uităm firește la autostrăzi, la modul în care sunt îngrijite orașele, parcurile, la grija față de natură și la nivelul de educație. Toate acestea necesită nu numai bani, ci și utilizarea cu cap a resurselor existente.
Dar oare tot ce este „afară" e cu adevărat bun? Dacă aș face o listă a provocărilor, unele dramatice, cu care se confruntă statele pe care noi vrem să le luăm drept reper, aceasta ar fi cu certitudine extrem de lungă. Așa că nu mă apuc să enumăr aici lucrurile rele, unele de-a dreptul de periculoase de „afară". Dar ce ne lipsește nouă?
Nu prea mult. Orice stat care își protejează interesele beneficiază de propriile utilități, pe care nu le cedează nici unei alte entități. Cum ar fi de pildă apa, energia, transportul energiei, pământul, resursele și mai ales forța de muncă. Vrem „o țară mai bună ca afară"? Ce avem de făcut? Să privim cu atenție enumerarea de mai sus. Și să acționăm. Să ne valorificăm prin forțe proprii uriașele noastre resurse de gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre și de petrol și gaze din subsol. Să valorificăm prin prelucrare și deșteaptă comercializare aceste resurse. Să ne valorificăm la maximum nu numai aurul și alte metale rare de care dispunem, nu numai sarea, nu numai fondul forestier, ci și pământul. Creându-ne capacitatea de a prelucra noi înșine asemenea resurse. Imaginați-vă doar ce ar însemna dacă nu am mai permite ca masa lemnoasă să plece neprelucrată peste hotare, pentru a-și multiplica în alte state valoarea și pentru a se întoarce la noi la preț mare, uneori excesiv de mare, sub formă de mobilă de lux sau parchet.
Să luăm în calcul pierderile de bani pe care le suferim în fiecare zi. Ele sunt uriașe. Circa 20 de miliarde de euro anual, numai prin neîncasarea TVA-ului. Alte zeci de miliarde se scurg din această țară prin ingineriile financiare practicate în special de multinaționale, care-și diminuează astfel profitul și plătesc mult mai puțin la buget decât se cuvine. Dar milioanele de români plecați peste hotare, cei mai mulți dintre ei oameni în putere și mai ales forță de muncă specializată? Oare știți cât ne costă? Oare știți cu cât contribuie aceștia la „o țară care e afară"? A făcut cineva calculul de pildă costurilor imense pentru pregătirea zecilor de mii de medici, la care se adaugă personalul mediu sanitar și care, după ce s-au specializat și au devenit cu adevărat competitivi, părăsesc România, alături de toți ceilalți, în cel mai mare exod de populație din istoria lumii pe timp de pace și fără mari calamități naturale? Nu putem avea „o țară ca afară", atâta timp cât tinerii noștri preferă să muncească și să trăiască nu aici, ci „afară". Și cine e de vină? Noi suntem de vină. Noi i-am alungat din țară.
„O țară ca afară" presupune un turism intern bine dezvoltat, autostrăzi, căi ferate, magistrale navale și aeriene, o întreagă infrastructură în care am refuzat să investim. Și mai ales „o țară ca afară" înseamnă o Românie educată. Cu adevărat educată. Nu cum a mimat Klaus Iohannis în aproape zece ani de mandat că va iniția. Și mai înseamnă sănătatea cetățenilor, longevitatea acestora și siguranța pe care instituțiile statului le-o garantează.
Cu o mână de adevărați oameni de stat, de patrioți autentici aflați la conducere, cu câteva măsuri ferme, putem în interiorul Uniunii Europene și NATO să facem în așa fel încât să trăim într-o țară mult mai bună decât iluzoria țară de afară.
Sorin Rosca Stanescu
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...
-
USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
Când te uiți la ceea ce a ajuns să însemne curentul „woke" în România - o ideologie importată, ambalată frumos și promov ...
-
Voturile lui Cozmin Gușă și ale Dianei Șoșoacă l-au împins pe Călin Georgescu în turul 2
Suntem înaintea alegerilor parlamentare, dar cu prezidențialele blocate, în urma unui demers al CCR ce poate fi asimilat ...
-
Partidele vârstnice moarte, să cedeze locul partidelor tinere moarte!
În minunata carte a lui Milan Kundera, "Iubiri caraghioase" există o povestire zguduitoare: "Morții vârstnici să cedeze ...
-
Prezidențialele, trei posibilități
Ieri s-au întâmplat multe lucruri, printr-o serie de evenimente fără precedent, pe unele le-ați sesizat, pe altele nu. Î ...
-
Cum se ajunge de la Aleksandr Dughin la Călin Georgescu
De mai multă vreme vreau să scriu un articol despre originile ideilor lui Dughin, am strâns o documentare destul de seri ...
-
Pe când fotbalul n-avea nevoie de arbitru...
S-au strâns, odată, pe un teren de fotbal, 22 de băieți. Și s-au pus pe joc. Jar mâncau! Aveau chef, arau tot terenul, d ...
-
Democrația care distruge!
Jocul de-a democratia prin Occidentul maturat de retelele sociale este foarte periculos. Prin urletele asurzitoare si in ...
-
Scenariul atomic: va fi invalidat președintele ales Călin Georgescu după modelul Șoșoacă?
Ca de obicei în anii prezidențiali, și în 2024 a venit o bombă, dacă nu cumva or fi mai multe. Deocamdată, plasarea pe p ...
-
Who are you Mr. Călin Georgescu?
Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, beneficiind de spirala tăcerii, fenomen social necuno ...
-
Cum ne-am învârtit în cerc. 1990-2024
Am votat la primele alegeri libere din 20 mai 1990. Au votat atunci aproape 15 milioane de români, un record care nu va ...
-
Demență la vârful NATO!
În timp ce Statele Unite și aliații occidentali se comportă ca niște parașute de pe centură care pretind că-s virgine, R ...
-
Mitul democrației sau teatru absurd românesc
Majoritatea candidaților la alegerile prezidențiale fără un partid cât de cât încropit în spate, dacă nu cumva chiar toț ...
-
A câștigat doar Elon Musk!
Producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, Northvolt, a intrat în faliment. Volkswagen, Audi și BMW au înch ...