Un incompetent hoțoman, deghizat în profesor distrat!
Postat la: 26.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Am ajuns la momentul „Omului Negru al Zilei", care se numește Nicușor Dan, un incompetent hoțoman, deghizat în profesor distrat. Știu, cei care ne ascultați în acest moment și sunteți în mașini, în București, îl înjurați de zor pe Nicușor Dan din pricina aglomerației provocate de lucrările ce nu se mai termină pe acel pod care a distrus mulți ani la rând circulația în București și continuă s-o facă. Sunteți cu atât mai nervoși cu cât îl vedeți pe Nicușor Dan că își face PR, da, public relation, și își face imagine, vorbind despre faptul că Bucureștiul și-a depus candidatura pentru ca să găzduiască, în vreo 3-4 ani finala Europa League.
Nervozitatea se abate asupra lui Nicușor Dan, acest incompetent hoțoman, după cum v-am spus, deghizat în profesor distrat, așa, cu un aer nătâng, dar el nu se sinchisește de asta, pentru că, între timp, dă tunuri financiare. Tunul numărul 1: autobuzele electrice turcești, foarte proaste, ciudate. A dat pe ele peste 30 de milioane de euro și se pare că va mai da. Nu l-a deranjat nimeni cu nimic. Data trecută când s-a vorbit de relații cu turcii, pe ăia de la PSD i-a distrus presa progresistă, astăzi tace, măi, Dan Tapalagă, Ioana Ene Dogioiu, Borcan și alții. Al doilea tun: tramvaiele din București pe care le face cu Blidar, de la Astra Vagoane Arad, căruia i-a dat vreo 200 de milioane de euro, atenție. Da, el zice că le-a dat unui producător român, dar băi, Nicușor, puteai să împarți acest contract în trei: să le dai și celorlalți de la GFR sau de la TFG, că sunt tot producători români și era o concurență bună; dar nu, el a dorit să-i facă bogați pe alde Coldea, asociatul lui Blidar, și Nistorescu, Cornel de la Cotidianul, tovarășul lui Blidar. Ăsta din urmă s-a și dat cu tramvaiul, de toți banii, noaptea, pentru ca să ne demonstreze cât de bun este tramvaiul de 200 de milioane de euro a lui Blidar.
Punctul 3, și de la ăsta mi-a sărit țandăra astăzi pe Nicușor Dan, pentru că de săptămâna viitoare va da marele turn financiar împotriva intereselor Bucureștiului prin prelungirea contractului cu Apa Nova; deci săptămâna viitoare, marți-miercuri, vrea să facă acest lucru. Ce este la mijloc? Apa Nova este o asociere dintre Consiliul General al Municipiului București și francezii de la Veolia, realizată în urmă cu mulți ani, pentru administrarea apei, deci apa rece și apa uzată. Vă dați seama ce afacere pentru o populație atât de numeroasă, de aproape 2 milioane și jumătate, cât are Bucureștiul astăzi? În urma acestei afaceri, francezii au băgat în buzunare, an după an, minimum minimorum 50 de milioane de euro în fiecare an, deci până acuma o fi trecut de 1 miliard profit, însă mai vor unul, prin prelungirea contractului realizat cu Nicușor, sfătuit tot de protectorul lui, numit Florian Coldea, plus de fratele lor de năzbâtii și corupție, numit Ludovic Orban, alias LuCovid, cu sprijinul majorității USR-PNL-PMP.
Prieteni goldiști, chiar credeți că n-am putea să ne administrăm singuri apa? Credeți că avem nevoie de francezi să vine să ne arate cum să ne administrăm apa în București? Nu știm să punem singuri conducte noi sau ce n-am ști să facem? Uite, Nicușor, cu aerului nătâng și prefăcut, devine în acest fel „Omul Negru" de azi la Gold FM, pentru că e limpede că este hoț, dar cu această ocazie mă adresez celor doi președinți de partide neimplicate în tărășenie, anume Marcel Ciolacu de la PSD și George Simion de la AUR. Marcel și George, lăsați treburile așa, lăsați tunul să meargă mai departe, în favoarea francezilor și împotriva interesului bucureștenilor, sau interveniți?
Cozmin Gușă
(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei" prezentat în emisiunea "Ce-i în Gușă, și-n căpușă!", de la GOLD FM)
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...