Serviciile secrete "Servesc Patria" lor!
Postat la: 24.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
În legislația României este prevăzut ca serviciile secrete să nu poată avea agenți acoperiți printre cei ce exercită puterea politică sau în justiție, măsura e necesară, deoarece altfel mandatele celor vizați ar deveni imperative și la cheremul ofițerilor ce controlează rețelele de acoperiți.
În realitatea treburile au stat mereu pe dos, după lovitura de stat din 1989 și preluarea puterii reale de către securiștii regimului Ceaușescu, serviciile secrete românești și străine și-au impus mereu rezidenții în structurile de putere, ca exemple simple sunt președinții pe care i-am avut până acum, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, toți patru fiind "acoperiți". În perioada următoare o să le prezint fișele de rezidență, sunt sigur că e util ca să pricepeți mai bine de ce am derapat ca țară prin acțiunile lor, și-am ajuns să fim un SECURISTAN prost organizat.
Revenind în prezent, dintre prezidențiabilii anunțați sau previzibili la alegerile din 2024 n-am reușit să disting nici măcar un singur "civil", cei mai mulți sunt rezidenți ai SIE, unul e al DGIA (serviciul secret al armatei), altul e al DGIPI (fostul "Doi și-un sfert"), o candidată e asumată de SPP, dar are maneta la SRI. Nu detaliez azi, dar am promis că-n campania electorală o să expun public candidații de tip "securici".
Ieri am publicat o notiță prin care anunțam că "celebrul Coldea se reinventează politic la Congresul PSD" de azi, prin alegerea în noua structură de conducere a mai multor lideri ce se află în rețeaua sa. Am exagerat puțin, iar azi fac corecția necesară și zic că toți cei pe care i-am enumerat erau deja prinși în rețeaua de rezidenți ai SRI, încă de când Coldea era șef, asupra unora "generalul negru" păstrându-și autoritatea. Deci putem opera cu ideea că cel mai puternic serviciu secret românesc își crează pârghiile prin care să controleze decizia în așa-zisul "cel mai puternic partid politic românesc". Desigur că acest control se va exercita mai ales la alcătuirea listelor pentru parlamentare, și de-aici bănuiala mea "rezonabilă" că SRI vrea controlul noului legislativ. Desigur că n-avea mari probleme nici în controlul celui actual!
Cel mai inedit scenariu al momentului pentru alegeri este cel prin care insipida Elena Lasconi va fi împinsă în turul doi la prezidențiale, tocmai pentru a i se asigura lui Ciolacu o victorie chiar și mai facilă decât cea posibilă în confruntarea cu Simion, ce va rămâne cu statutul de "iepure". Numărul de panouri de pe șosele al lui Lasconi îl depășește deja pe cel al ostașului Ciucă, mai are puțin și-l ajunge din urmă și pe Simion, iar la televiziuni nu există vreo dezbatere despre alegeri unde să nu fie pomenită fosta știristă din Hațeg, azi primăriță în Câmpulung. Ea a preluat președinția USR cu sprijinul și motorizarea lui Lucian Pahonțu, șeful SPP, ce căpătase referințele potrivite de la amicul său, Florian Coldea. Nu se știe încă dacă Coldea i-a povestit lui Pahonțu cum a ajuns Lasconi la Pro Tv, și-apoi la SRI, cu sprijinul protectorului său vechi, răposatul deputat Timiș, tot din Hațeg, cert e că azi calculele șefului SPP sunt date peste cap. El o vizase pe Lasconi ca să fie de folos candidaturii lui Ciucă, numai că planul se dovedește defectuos, azi șefa USR îl depășește pe "ostaș" în sondajele raportate, și a devenit prima favorită pentru locul 2 la primul tur de prezidențiale. Eu operez chiar cu ideea că "generalul negru" l-a păcălit pe Pahonțu, tocmai ca să-și deservească foștii colegi din SRI, acest lucru e bine plătit prin protecție în justiție.
Deci, dacă va merge Lasconi în turul doi, pe cale de consecință la parlamentarele din 1 decembrie se va produce și salvarea politică a USR, ce va obține minimum 20%. Asta înseamnă că grupul de parlamentari useriști, pe care Coldea și SRI s-au trudit să-i recruteze pentru alegerile din 2020, se regenerează în noul Parlament. În acest scenariu, PSD va merge către 40% la parlamentare, deci avantaj tot la SRI, și-uite așa putem previziona o majoritate bine controlată. Se rezolvă problema și cu Iohannis, pe care nu-l mai vrea nimeni la butoanele puterii din 2025, iar un PNL, ce va ajunge la maximum 15% reprezentare parlamentară, îl va uita imediat, ba cred că liberalii îl vor împinge cu bucurie pe Klaus pe scara decăderii sale. Se mai obține și o reprezentare slabă a suveraniștilor care, fără candidat în turul doi, nu vor obține nici ei mai mult de 15% în total. Majoritatea de guvernare va fi floare la ureche, UDMR stă cu arma la picior, cu un Hunor Kelemen gata să "servească și el patria" și să se supună ordinelor venite din "pădurea SRI", așa cum a dovedit-o mereu (ați observat sper că, făcându-se de rușine, Hunor a indicat-o deja și el pe Lasconi ca favorită la finală, deci a semnalizat că e parte fidelă din plan).
Se mai pot întâmpla destule în următoarele 3 luni, dar în nici un caz "jihadul" din justiție contra adversarilor lui Ciucă, așa cum în mod naiv crede Pahonțu, doar pentru că Iohannis a numit șefii Parchetelor. El doar i-a numit, dar maneta procurorilor a rămas în "pădure"!
Cum va fi deci organizată puterea în SECURISTAN din 2025? Cu un președinte rezident al unuia dintre serviciile secrete enumerate mai sus, dar cu o majoritate solidă ce-l va controla pe președinte, majoritate ce va fi controlată fără dubiu de către SRI. Vorbim deci despre balanța puterii, dar doar între securiști, pentru că ei au învățat bine dictonul "Servesc Patria". Patria lor!
Cozmin Gușă
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...