Războiul contra palestinienilor izolează și slăbește binomul Israel-SUA. Consecințele geopolitice.

Israelul și-a intensificat din nou atacul asupra Hamas, mai precis asupra regiunii Rafah, ce fusese declarată în mod oficial "safe zone" (zonă sigură unde se pot refugia civilii), iar mass-media vuiește iarăși prezentând imagini cutremurătoare ce arată carnagiul de acolo, în urma bombardării taberei de refugiați, ce a fost totuși declarată "o greșeală".

Curtea Internațională de Justiție obținuse cu doar o săptămână în urmă o promisiune oficială de la Israel că nu va ataca Rafah, iar Biden declarase că SUA nu va mai trimite arme Israelului dacă acesta va ataca Rafah. Cu toate acestea, SUA a fost din nou umilită de către Israel, care a acționat și bombardat fără aprobarea americanilor, obligând Casa Albă să declare în mod rușinos că ceea ce se întâmplă în Rafah nu este o invazie, deși corespunde precis definițiilor legale, ci ar fi doar o greșeală a statului israelian, respectiv că SUA vor continua să susțină militar Israelul. Fără comentarii!

Pentru multe alte țări, acest atac al Israelului este ilegal, cinic și samavolnic. Patru noi state au început acum demersurile de recunoaștere oficială a statului Palestina, alăturându-se României și celorlalte 144 de țări care deja îl recunosc. Miniștrii de externe ai UE s-au întâlnit pentru a discuta posibile sancțiuni asupra Israelului, sancțiuni ce pot avea mari consecințe având în vedere că 32% din importurile Israelului vin din UE, 25% din exporturile Israelului merg în UE și există 344.000 de israelieni cu cetățenie dublă UE . Adevărul despre această invazie în Rafah este că a fost pregătită în mod meticulos de mai multe luni de către israelieni: problema principală nu este legalitatea acțiunii, căci Netanyahu îi are pe americani drept bodyguarzi ai ilegalităților lor, contractați parcă pe termen nelimitat, ci este ce se va întâmpla cu milioanele de supraviețuitori palestinieni ce vor trebui să fie exilați din ultima lor locație sigură în Gaza. O altă mare problemă internațională este legată de potențiala izolare diplomatică a Israelului și SUA, din cauza acestui carnagiu în formă continuată. În acest articol voi folosi și teoriile realiste ale binecunoscutului John Mearsheimer, pentru a explica ce se urmărește de fapt prin războiul din Gaza, dar și care vor fi consecințele nedorite asupra geopoliticii mondiale.

Scopul războiului din Gaza

Desigur, în declarațiile oficiale, scopul războiului este prezentat ca fiind distrugerea organizației teroriste Hamas. Realitatea contrazice acest lucru, au trecut aproape trei luni de la atacul inițial și majoritatea analiștilor consideră că Hamas nu a suferit pagube semnificative, și-n plus, ostaticii luați de către aceștia nu au fost încă recuperați. De fapt, încă nu ni s-a explicat în mod credibil cum a avut operațiunea inițială Hamas atât de mult succes, având în vedere capabilitățile militare și de intelligence ale Israelului, iar acum reiese clar este că scopul principal al operațiunilor combinate este legat de exodul și epurarea etnică a palestinienilor din fâșia Gaza.

Până la atacul asupra Rafah, cele două opțiuni pentru rezolvarea conflictului erau „one state solution" - opțiunea unui stat unitar atât israelian, cât și palestinian - și respectiv, „two states solution" - opțiunea favorizată anterior de majoritatea demersurilor diplomatice, articulată prima dată acum 77 de ani, care constă în crearea unui stat palestinian de-a lungul granițelor stabilite în 1949, înaintea războiului din 1967 și a extinderii ulterioare a statului israelian. Niciuna dintre soluții nu era foarte agreată înainte de atac: crearea unui stat unitar nu ar fi o soluție fezabilă pentru israelieni, deoarece populația lor este relativ egală cu cea a palestinienilor, dar palestinienii au o rată de natalitate mult mai mare. Astfel, în puțini ani, statul evreu ar deveni un stat dominat de palestinieni. Cea de-a doua soluție, neagreată nici de Netanyahu și nici de Hamas, a fost încurajată din punct de vedere internațional și părea cea mai probabilă opțiune de soluționare pe termen lung a conflictului.

De când a început conflictul, această posibilitate nu mai este viabilă: cum ar putea accepta israelienii ca palestinienii ce au votat gruparea Hamas să aibă un stat propriu, cu o armată la graniță? De aceea, soluția agreată tacit până la momentul de față a fost menținerea palestinienilor sub un sistem de apartheid, definit în convențiile legale internaționale prin trei elemente de bază: intenția menținerii dominației israeliene asupra palestinienilor (majoritatea palestinienilor nu au drepturi egale), opresiune sistematică (palestinienii sunt controlați constant de forțele israeliene) și unul sau mai multe acte inumane la nivel sistematic și răspândit (atacurile regulate de intimidare a populației ce rezultă în numere mari de morți și strămutarea forțată a palestinienilor) 

Israelienii au reușit să mențină acest sistem de apartheid stabil în ultimii ani, dar acum, în urma atacului, acesta se vede înlocuit cu epurarea etnică a palestinienilor din zonă și crearea unui stat evreiesc extins, care va mai conține doar o mică populație de palestinieni, ca singur scop posibil al războiului susținut. Prin mai multe atacuri letale asupra populației civile, Israelul a încercat să creeze o migrație organică din Palestina, dar acum este nevoit să recurgă la măsuri mai drastice, halucinante, ce însemană de fapt uciderea unui număr și mai mare de palestinieni. Exodul și epurarea etnică vedem că rămân astfel singura variantă de soluționare a acestui război, cel puțin din punctele comune de vedere ale Israel și SUA.

Devine cumva evident că Israelul și „bodyguard-ul" său american lucrează de mai mult timp la acest proiect de epurare etnică, trimițând din nou ajutor Egiptului la puțin timp după începerea conflictului, deși acest ajutor fusese blocat anterior. Ca dovadă, oficialii egipteni, israelieni și americani tocmai s-au întâlnit pentru a discuta deschiderea graniței către Egipt.

Recent, autoritățile israeliene au declarat că războiul va mai dura cel puțin șapte luni, având nevoie de timp pentru a finaliza exodul planificat al palestinienilor. În ultima lună, aproximativ un milion de palestinieni au evacuat deja Rafah, iar Comisarul ONU pentru Refugiați a declarat că atacul asupra Rafah face ca mutarea palestinienilor din Gaza în Egipt să fie „singura opțiune de siguranță disponibilă" și că este „imposibilă rezolvarea problemei refugiaților palestinieni ca urmare a conflictului israeliano-palestinian". Deci, scopul războiului apare acum clar: crearea unui "Mare Israel" (Greater Israel), prin care aceștia se vor putea asigura că palestinienii rămân o minoritate mică, nesemnificativă și ușor de controlat.

Consecințele războiului: cine câștigă?

Este evident că atât SUA, cât și Israelul au foarte mult de suferit din cauza acestui război, pe toate planurile geopolitice posibile. S-a demonstrat și că SUA nu poate controla Israelul, ba chiar că relația este taman inversă. Cel mai clar a fost acest control invers atunci când Israelul a atacat, fără înștiințarea americanilor, ambasada iraniană din Siria la 1 aprilie, vrând să provoace astfel extinderea conflictului și introducerea directă a americanilor pe câmpul de luptă. Acest lucru s-a și întâmplat, având în vedere că jumătate din rachetele din atacul iranian de la 14 aprilie au fost doborâte de americani, nu de către israelieni.

În mod consecutiv, americanii au arătat apoi că nu mai dețin controlul asupra relațiilor internaționale globale. La ultimul vot ONU, doar șapte state mici au votat alături de SUA și Israel împotriva conferirii statutului oficial ONU statului palestinian. Conflictul din Gaza este însă împotriva intereselor americanilor, care încearcă de ani buni să se concentreze pe China, de la faimosul anunț „pivot to Asia" al lui Obama de acum 12 ani. Astfel SUA rămân blocate în conflictele din Gaza și Ucraina, războaie care consumă resurse uriașe, fără a oferi însă soluții favorabile și trainice.

În plus, americanii nu mai pot acum nici să concureze pentru influență în lumea arabă cu Rusia și China. Rușii s-au impus de mult timp ca apărători ai palestinienilor, pe lângă armele pe care le trimit de decenii în lumea arabă, tocmai au semnat un acord cu ministerul palestinian de Sănătate pentru a oferi ajutor medical victimelor, în condițiile în care americanii nu reușesc să trimită ajutor sau să evacueze răniții de câteva săptămâni. Chinezii, pe de altă parte, vor să se impună din nou ca pacificatori globali. După ce anul trecut Beijing a mediat un tratat de pace între Iran și Arabia Saudită, a reunit Egiptul și Etiopia în BRICS+ și a propus tratate de pace pentru Rusia și Ucraina, acum se concentrează pe rezolvarea conflictului din Gaza. Luna trecută, Hamas și Fatah, cele două facțiuni rivale palestiniene, s-au întâlnit la Beijing, iar săptămâna aceasta a avut loc forumul Sino-Arab la Beijing, unde Xi Jinping s-a întâlnit cu liderii statelor arabe, iar războiul din Gaza este primul pe agendă. Aceasta este o întâlnire importantă, având în vedere că toate statele arabe (22) sunt parte din BRI, iar China a construit deja mai mult de 200 de proiecte în lumea arabă. Să vedem dacă Beijing se va putea impune din nou ca pacificator al lumii și să mai obțină o victorie în lupta contra americanilor.

În fine, repet că suportul public internațional pentru SUA , dar mai ales pentru Israelul, are extrem de mult de suferit în urma acestui război. Numărul protestatarilor la nivel mondial este în continuă creștere, chiar și în SUA majoritatea cetățenilor au ajuns la o opinie nefavorabilă referitor la Israel și consideră situația din Gaza drept un genocid. Tot mai mulți angajați din Departamentul de Stat își dau demisia din cauza susținerii americane a Israelului. Regimul israelian suferă și pe plan intern, cu jumătate de milion de israelieni părăsind țara în doar două luni de la începutul atacurilor.

La două zile după ce a început acest nou atac asupra Rafah, a apărut o investigație The Guardian care demonstrează că israelienii intimidează oficialii Curții Penale Internaționale de nouă ani, de când aceștia au primit dreptul de a investiga situația din Palestina. Israelul interceptează toate informațiile despre Israel și palestinieni prin Mossad și se coordonează cu administrația americană pentru a pune presiune și sancțiuni pe oficialii Curții. În ciuda acestor presiuni, trei lideri Hamas, dar și Netanyahu și ministrul Apărării Yoav Galant, sunt sub mandat de arestare pentru crime împotriva umanității. Astfel, pe lângă publicitatea negativă a mandatului de arestare, Netanyahu se confruntă și cu acuzația șantajării unei instituții internaționale respectate.

Mai problematică decât opinia publică este faptul că, în strategia militară a statelor din regiune, Israelul pare acum mult mai slab decât înainte de conflict. Faptul că a avut nevoie de aliați pentru a contracara atacul iranian și că nu a reușit să invalideze Hamas în aproape opt luni, este extrem de rușinos pentru o țară ce se prezenta ca una dintre cele mai mari puteri militare ale lumii. Mai mult, prin atacul asupra ambasadei iraniene, israelienii au dat motivul necesar iranienilor pentru a construi arme nucleare și a se pregăti de un posibil război. Iranul continuă să se războiască cu Israelul și indirect, prin Hezbollah, care bombardează constant nordul Israelului, strămutând deja între 60.000 și 100.000 de israelieni, dar și prin rebelii Houthi din Yemen, care recent au lansat prima rachetă pe teritoriul Israelului și atacă constant vasele îndreptate spre Israel. Deci, Iranul are acum un avantaj împotriva SUA și Israel ("dracul mare" și "dracul mic" după cum sunt prezentate în comunicatele de politică externă), atât din punct de vedere moral dar și din punctul de vedere militar, fiind cei care au atacat mai trainic în timpul disputei din aprilie.

Așadar, ca să recapitulăm, războiul din Gaza va continua până când epurarea etnică a palestinienilor va fi efectuată, însă acest demers nu îi ajută nici pe israelieni și nici pe americani. Adevărații câștigători ai acestui război, după cum se observă, sunt țările axei Rusia-China-Iran, care în ciuda sancțiunilor au reușit nu doar să se impună ca puteri importante în Orientul Mijlociu, regiunea unde puterea americanilor ar trebui să fie puternic consolidată după decenii de eforturi în această direcție, ci și-au și spălat imaginea la nivel internațional, consolidându-și pozițiile publice ca pacificatori de partea victimelor palestiniene, aliații lor în lupta contra Occidentului, care nu mai ține cont de legi sau tratate internaționale. SUA și Israel și-au dat seama de această consecință nedorită și fatală, dar acum este prea târziu, au rămas blocate într-un război ce va continua să le dărâme forța geopolitică internațională și, mai grav, să le epuizeze resursele.

Daria Gușă