Noul sens al istoriei și monștrii lui tineri

"Trec anii ca nişte măgari, Copiii s-au făcut mari - ici un homuncul, dincolo un corci, trec anii ca nişte porci -" Ion Caraion, "Argument de apoi"

Iată cum arată o știre publicată de o televiziune "hashtag-neomarxistă" peste care am dat zilele trecute: Un porc a fost tăiat în centrul Bucureștiului pe stradă. Vecinii au sunat la poliție Porcul a fost tăiat în centrul Capitalei, în plină zi, pe stradă. Operațiunea de sacrificare a animalului a durat aproximativ șapte ore. Urmează, bineînțeles, o filmare.

Se deduce, deci, că niște indivizi au adus (cu ce?, de unde?) în mijlocul unei străzi, un porc, pe care l-au tăiat. Mai departe, ni se spune că "operațiunea" de sacrificare (adică înjungherea, presupun, căci nu cred că l-or fi împușcat!), a durat aproximativ șapte ore! asta ar fi trebuit să ne facă să credeam că înjungherea s-ar fi produs în mod cinic, cu pauze: mai înjungheau porcul, mai făceau o pauză și, tot așa, de sute de ori.

Ca în bancul acela celebru, în care criminalul anchetat pentru că și a înjunghiat prietenul de 25 de ori, cu cuțitul, acesta răspunde instanței: "Onorată instanță, eu stăteam cu cuțitul în mână și el (mortul) a căzut în cuțitul meu... Judecătorul, uimit, îl întreabă: "Dar cum așa, că victima are 25 de urme de înjunghiere?. Păi, tot așa, de 25 de ori! - a răspuns inculpatul, senin.

Nu poți decât să zâmbești cu îngăduință, amestecată cu un pic de greață astfel de știri. Neomarxizarea unor televiziuni nu face altceva decât să perpetueze un fenomen, altfel semnalat încă din 1844 (despre care amintește și regretatul Adrian Marino, în "Politică și cultură", acela al "ziarelor fără ziariști".

Adică al ziarelor proaste. Acelea cu mulți colaboratori, veleitari, nepregătiți, aculturali, din care mulți nu cunosc gramatica și ortografia limbii în care scriu. A nu-ți cunoaște limba în care trăiești, fiind ziarist, e aidoma unui soldat plecat la luptă fără pușcă... Aducând tema în actualitate, putem include, deci și televiziunile, dacă nu mai ales, televiziunile. Ceeace trăim azi este, totuși, înspăimântător: Suntem, cred, țara din Europa care aproape nu mai avem presă. În orice țară europeană vei merge, vei descoperi în cafenele, la dispoziția oricui, ziare tipărite, (unele au și 200 de pagini!), care n-au murit, ci au trecut anii, surprinzător, mărindu-și numărul de pagini și crescându-și calitatea.

În ce privește televiziunile... A se scuti. Am privit de mai multe ori "materialul" despre "operațiunea" sacrificării porcului și am oprit vizionarea destul de repede. Abia m-am abținut să nu vomit. Mai întâi, imaginile nu prezentau niște presupuși delincvenți care aduseseră de undeva, în mijlocul șoselei un porc spre a-l înjunghia, ci scena se pretrecea undeva la câțiva metri de un grup de case, de gospodării care, pesemne, se încăpățânau să trăiască după perceptele quasi-rurale, care nu știu să fi fost abandonate de cei mai mulți compatrioți.

Această escamotare a adevăratelor condiții - esențiale ale unei situații, la care se adaugă ideea că sacrificarea porcului ar fi durat 7 ore, (ceeace este o tâmpenie; sacrificarea porcului nu înseamnă schingiuirea lui. Porcul moare în 2-3 minute; pregătirea conform tradițiilor a cărnii și specialităților, manual, în chiar ograda omului, pot dura, însă, 7 ore. Dar asta nu mai apare în reportaj, axat pe realizarea "comenzii" primite de la șefii televiziunii respective. Ceeace nu înțeleg idioții care fac astfel de știri, - la comandă, sau din propria convingere - este că prin astfel de gesturi (care par mici) nu fac altceva, decât să pună o cărămidă la anularea memoriei sfinte a unui popor. A propriului popor.

Gospodăria rurală cuprinde atât oamenii, cît și animalele, care toate, împreună, nu distinct, relaționează între ele pe baza unui singur model. Cel al oamenilor. Gospodăriile bunicilor și străbunicilor noștri nu cuprindeau "bișoni, broscuțe țestoase, arici, șerpi, șobolani de laborator, sau alte "animăluțe" chinuite de vedetele feisbuciste de astăzi, care vor să fie în pas cu moda, dar care reușesc, doar să fie penibili/e. Dar și au asumat un risc: fără fițele astea și mai ales fără feisbuc, n-ar fi știut decât familiile lor cât sunt de proaste/proști.

Animalele bunicilor noștri erau și sunt parte a familiei lor și sunt tratate cu afectivitate. Statutul acestora, privilegiat presupune și moartea lor, pentru îndeplinirea rostului lor în gospodărie. Aici este un fel de teritoriu al demarcației a celor două ființe din gospodărie, animalelor revenindu-le o poziție subalternă.

Dar, în ciuda acestei ierarhii, între oameni și animale există o o asemănare profundă pentru gospodarul român, domeniul animalelor domestice fiind puternic antropomorfizat. În lumea pe care noi începem s-o nesocotim pe zi ce trece, a bunilor și străbunilor noștri oamenii se apropie foarte mult de animale, creind relații de continuitate, atât de puternice, încât „modernitatea" pe care noi o divinizăm, nu le mai percepe. Și asta, fiindcă nu mai pricepem modul în care țăranul pe care obișnuim să-l luăm în râs și să-l batjocorim pentru "înapoierea" lui își construiește reprezentările despre animale.

Pentru cei care nu sunt străini de lumea minunată a satului nu este de mirare că se spune despre țărani că „au îmblânzit moartea"; pentru ei, moartea, a omului ori a animalului - membru al familiei, moartea era un dat firesc, natural, inevitabil, ceeace sugerează o anume familiaritate cu moartea, ceeace pentru noi e de neconceput.

Sigur, nu mă miră abordarea aceasta "simplificată" - dacă nu chiar tîmpită a acestui gen de tineri așa-ziși jurnaliști fără nici o meserie. Sunt conștient că există motive pentru asta. De la Incapacitatea intelectuală a cuprinderii subiectului, pînă la seducția tuturor comenzilor lansate în ONG-urile și redacțiile alimentate de neomarxismul sorosist. Probabil că acestea sunt semnele începutului a ceeace va fi constatat peste ani și denumit ca „drama culturii românești".

N-o spun cu răutate. Doar observ. La majoritatea din generația "nouă" transpare lipsa unui proiect individual. Fiindcă totul e fragmentar și fragmentat; O așa-zisă modernizare prin lipsa oricărei specializări. O invitație la o televiziune azi, alta la un radio mâine, acolo o masă rotundă organizată de vreun ONG, săptămâna viitoare la fel și tinerețea trece frumos, dar mai ales public (!), într-o societate care se dorește selectă. Ceeace, e un mod foarte agreabil de a nu avea, de fapt, nimic esențial de spus.
Trece frumos tinerețea, chiar dacă ei n-au înțeles nimic din devenirea acestui popor. Care de Crăciun, taie porcul...

Octavian Hoandră