Noua struțocămilă
Postat la: 12.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Este la ordinea zilei o discuție, mai degrabă o speranță, că după alegerile legislative social-democrații și liberalii vor putea forma, împreună cu deputații, alții decât cei maghiari, o majoritate capabilă să guverneze. Este posibil? Și dacă da, cum va arăta noua struțocămilă?
Astăzi, din informațiile furnizate de institutele de cercetare de piață, nu se întrevede nicio speranță în acest sens. Aflat la guvernare, PSD se bucură încă de un oarecare confort electoral, în sensul că, dacă mâine ar avea loc alegerile, acest partid ar putea fi votat de un număr de peste 30% dintre alegători. Desigur, după renumărare, acest procent ar putea să crească. Cu atât mai mult cu cât vor fi multe partide care își vor pierde voturile, întrucât nu vor depăși 5%. Dar până la alegeri mai e aproape un an. Un an în care PSD are de făcut față unei guvernări grele, pe care și-a asumat-o prin pesoana premierului. Conform oricărei logici, procentul despre care vorbim nu va crește, ci se va diminua. Tot conform cercetărilor de piață, PNL are în jur de 15%. Și, atenție, trendul este descrescător. Liberalii au intrat în degringoladă. Sunt cel puțin trei grupări acolo, care stau cu cuțitele scoase sub masă. Socoteala nu iese în ceea ce privește refacerea aceleiași majorități. Nici chiar dacă, cu scuzele de rigoare, UDMR, care a fost aruncat pe scări, va fi recuperat. Cheia soluției politice de la sfârșitul anului viitor trebuie căutată în altă parte.
Dar, până atunci, să admitem cu toții faptul că struțocămila PSD-PNL nu a dat rezultate. E o struțocămilă nu neapărat fiindcă cele două partide au ideologii diferite. În realitate, PNL și-a pierdut atât substanța liberală, cât și substanța națională, iar PSD, într-o tenativă disperată, dar reușită de a redeveni un partid frecventabil din perspectiva birocrației de la Bruxelles, și-a asumat la rândul lui păsăresca UE, renunțând în mare măsură la promovarea, fie și declarativă, la nivel național. De fapt, cred că ar fi mai potrivită o altă definiție în ceea ce privește alianța celor două partide. Să ne imaginăm că se împerechează artificial un cal cu o vacă. Ceea ce va rezulta nici nu va alerga, nici nu va da lapte. Din perspectiva interesului cetățeanului, cam asta s-a întâmplat cu această alianță împotriva naturii dintre PNL și PSD. Iar dacă ar fi să se întâmple imposibilul, ne-am alege în următorul ciclu politic doar cu o vacă care nu dă lapte și cu un cal care nu aleargă.
Din motivele invocate mai sus și beneficiind de susținerea pe care ne-o oferă toate cercetările de piață, dar și cu observația că AUR nu a comandat niciun sondaj și nu a plătit nicio casă de presă, voi remarca, făcând precizarea că nu sunt și nu voi fi membru a acestui partid, că AUR este într-o ascensiune extrem de dinamică. Practic suflă în ceafa PSD, după ce a depășit în mod clar PNL. La europarlamentare, AUR poate efectiv să obțină prima poziție în top. Cu atât mai mult cu cât, la nivelul întregii Europe - și România nu face excepție - bate un vânt suveranist. După europarlamentare urmează alegerile locale. La acest capitol AUR are probleme. Foarte mari. Cele mai mari în București, unde este slab cotat. Pentru că practic nu dispune de o organizație solidă. Activă. Cu priză la cetățeni. Dacă vrea să recupereze acest handicap, e necesar să-și edifice organizații puternice în fiecare sector, iar acestea să cenzureze cu toate argumentele necesare primăriile și consiliile locale. Nici în țară, la nivel local, AUR nu este suficient de consolidat în toate localitățile. El funcționează mai degrabă ca un curent politic foarte puternic, dar mai puțin ca o rețea de activiști experimentați. Inevitabil, pentru a obține un succes notabil, AUR va trebui să-și ajute și să-și adjudece un număr suficient de mare de primari și de consilieri aparținând altor partide și care în acest moment sunt nemulțumiți de modul în care funcționează sau mai bine zis se gripează coaliția PSD-PNL. Dacă AUR va ști să treacă cu succes peste locale, atunci nu este deloc exclus ca la parlamentare să surclaseze PSD, iar la prezidențiale să intre în finală cu propriul candidat. Pe care să-l anunțe din timp, pentru a-și crește scorul în plan psihologic.
Eu nu garantez deloc - și declar negru pe alb acest lucru - că în viitor o posibilă alianță la guvernare AUR-PSD nu va fi tot o struțocămilă. Dar dacă va fi, oricum reprezintă o nouă încercare de a guverna, care are șansele ei de reușită. Dacă nu, nici în această ipoteză vaca nu va da lapte, iar calul nu va alerga.
Sorin Rosca Stanescu
-
Vizita lui Ciolacu: Americanii bat șaua ca să priceapă Iohannis!
Detaliile publice ale incidentului generat de către ambasadorul Muraru cu ocazia vizitei lui Ciolacu la Washington le cu ...
-
Toarnă, toarnă, frate!
Omul n-ar trebui extras dintre ceilalți și proiectat în individualitatea sa. Omul nu face rău, nu omoară pentru că ar av ...
-
Energia nucleară - proiectul Iohannis
In anul zece al mandatelor sale, Iohannis descoperă, in Dubai, importanta energiei nucleare. In „Declaratia natională" ( ...
-
Este Diana Șoșoacă agent rus?
În cele din urmă, suntem obligați să încercăm să răspundem la această întrebare. Mai ales că se apropie alegerile. Iar a ...
-
Mofturile judecătorilor de la Tribunalul Bucuresti
Deoarece lista judecătorilor din cadrul Tribunalului București care ignoră cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună dre ...
-
În Ucraina miroase a revoltă internă! România are depozitele de armament și muniție goale. Tic-tac!
Situația în Ucraina degenerează pe zi ce trece, iar odată cu asta Occidentul colectiv e previzibil ca să-și întoarcă faț ...
-
Vrem o țară ca afară? Chiar așa?
Gândindu-mă cum să răspund la această întrebare, care sub forma unei afirmații este enunțată de mulți români, mi-am dat ...
-
Păcatele lui Kissinger
„Despre morți numai de bine" - ne îndeamnă un vechi obicei creștin. Ca unii care i-am lăudat lui Henry Kissinger abilită ...
-
S-a mâncat bine, al naibii de bine...
Ultimele acorduri de muzică populară se sting, în miros pătrunzător de fasole cu ciolan. Câțiva vizitatori rătăciți plea ...
-
Homosexualitatea lui Kissinger a contribuit decisiv la decăderea spațiului euroatlantic!
Despre homosexualitatea lui J. Edgar Hoover, fostul șef al FBI timp de 48 de ani (1924-1972), ce-a servit sub opt (!) pr ...
-
România și Olanda, legături, similitudini și diferențe pe linie securisto-suveranistă
A venit vremea suveraniștilor! Nimeni și nimic nu-i poate opri. În România moda zilei e suveranismul. Flux și reflux. Na ...
-
Cine nu sare ia condamnare!
Liderii tefeliștilor n-au mai sărit demult. După lansarea acuzațiilor de corupție formulate de DNA la adresa lui Vlad Vo ...
-
Kissinger a fost artizanul Statului Paralel din România
Venise vorba să se facă un mare seminar internațional, Sorin Ovidiu Vântu era la Realitatea, eram parteneri de afaceri ș ...
-
De ce se miră și de ce nu se miră românul
Pe vremuri semnului "exclamării" - un bastonaș cu un punct sub el -, i se spunea (și) semnul mirării. pesemne, în timp, ...
-
Scandalul "Cîțu-vaccinuri-un miliard de euro" o vizează direct pe șefa Comisiei Europene
L-am auzit pe Ion Cristoiu azi dimineață la Gold FM că se îndoiește de consecințele serioase ale instrumentării dosarulu ...
-
Proba proprietăţii în disputa tezaurului românesc de la Moscova
Dacă europarlamentarul român Cristian Terheş, de la tribuna Parlamentului European, nu ar fi solicitat intervenţia înalt ...
-
Relația cu China
China s-a schimbat cel mai mult și a schimbat cel mai mult lumea în timpul nostru, încât acțiunile ei au repercusiuni or ...
-
Numărul vinovaților din Dosarul Vaccinurilor
Numărul celor care au știut cu precizie că aruncăm pe fereastră un miliard de euro pentru vaccinuri anti-Covid, care nu ...
-
Vin alegerile. 2024, miza uriasa! Cartonas ROSU pentru OMUL din UMBRA!
TREI lucruri interesante s-au intamplat in ultimele zile si nu am vazut pe nimeni sa faca legatura intre ele. la prima v ...
-
Candidatul Mircea Geoană, "soțul Mihaelei și fiul tatălui său", cine-l susține și ce șanse are la prezidențialele din 2024
Ieri am prezentat deranjul din PSD generat de candidatura lui Geoană (Decriptarea unei manipulări despre Mircea Geoană ș ...
-
Suveraniștii vor să lanseze lebăda albă în viitoarea baltă electorală
Blocul Suveranist Român a primit botezul în weekend. Șapte partide și-au unit destinul. Prin anunțul făcut de Eugen Orla ...
-
Liderii din business au o obligație
Liderii din business - Pavăl, Ostahie, Ciorcilă, Şucu, Stoica, Creţu, etc - au obligaţia de a lăsa moştenire pentru Româ ...
-
Naționalizarea mascată
În București este posibil și plauzibil să asistăm, nu peste multă vreme, la un proces mascat de naționalizare a imobilel ...
-
O dublă ilegalitate
Din comunicatul DNA referitor la abuzul în serviciu de 1 (un) miliard de euro comis de Cîțu, Vlad Voiculescu și Mihăilă* ...
-
Statele Unite ale Europei generează isterie
Este un proiect mai vechi. Care acum prinde contur. Uniunea Europeană dispare, în mod cert, în forma pe care o cunoaștem ...
-
MIZERIA PE VACCIN!
Ma apuca furia cand ma gandesc la nenorocirile aruncate zilnic asupra oamenilor in acea perioada. Media era asaltata de ...
-
Năstrușnica depravare a firii
Ne-am predat cu toată ființa zeului digital. Decartăm lunar din portofelul virtual sume consistente canalelor de streami ...
-
Cioclii pandemiei tremură "Big Time" alături de Cîțu!
Vă prezint pe scurt azi filmul real al uriașei infracțiuni "Cîțu-vaccinuri-un miliard de euro", de natură chiar să ne et ...
-
Coldea, actor în rolul lui Pacepa, din filmul cu cămătarii Caran, ce rulează pe televiziunile PRIMA!
Coldea are ambiții politice mari pentru 2024: prin Geoană joacă contra PSD, prin Videanu&Company contra PNL, iar cu Toma ...
-
China și America nu se pot ignora reciproc. 45 de ani în care nuanțele sunt mai importante decât fondul
Recenta întâlnire de la San Francisco dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele american Joe Biden trebuie înțele ...