Nicu și Marcel, ediție adăugită și revizuită
Postat la: 03.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Astăzi, cei doi lideri politici se înjură ca la gura cortului. Și se jură că nu vor mai reface struțo-cămila PSD-PNL în vecii vecilor. Până trec alegerile. Apoi, am putea vedea alte mării cu aceleași pălării. Sau, cine știe? Poate chiar Nicu și Marcel într-o nouă ediție.
Un vechi prieten, cu o îndelungată experiență jurnalistică mă ceartă de câte ori folosesc sintagma de „struțo-cămilă". Mă încăpățânez și recidivez. Este o împreunare între două animale, aparent fără noimă. Împotriva naturii. Exact în felul în care a funcționat o alianță între un partid care se pretinde de stânga, acuzat când le vine mâna de către parteneri drept „ciuma roșie" și un partid care se pretinde de dreapta, dar și-a pierdut orice fel de consistență națională și liberală. La fel cum împreunarea dintre un struț și o cămilă nu poate naște progenituri, nici struțo-cămila politică PSD-PNL nu dă alte rezultate decât menținerea la putere a celor două partide politice. Iar acum, în continuare, să vedem în ce circumstanțe va fi probabil reeditată combinația „Nicu și Marcel".
Deși au dat repetate asigurări că nu doresc să mai aibă de-a face unul cu altul, cei doi foști tovarăși de drum, Nicu și Marcel, protagoniștii faimoasei rotative la guvernare, rămân în continuare îmbârligați în interese. Acum pe ascuns, iar mâine din nou pe față. Există un scenariu care ne conduce în linie dreaptă către materializarea prin reeditare a sintagmei de mai sus. Să ne imaginăm că Nicu și Marcel ajung prin eliminarea celorlalți competitori într-o finală a prezidențialelor. Să admitem, de asemenea, fie că va câștiga Marcel, așa cum sugerează până în acest moment bursa electorală, fie că va câștiga Nicu. Dacă va câștiga Marcel, el va ajunge președinte și, așa cum ne va informa insistent „de dragul stabilității", va împinge PSD într-o reeditare a alianței cu PNL. Iar PNL, care de fapt nu vrea nici în ruptul capului să plece de la măcelărie, va accepta. Cu atât mai mult cu cât, în felul acesta, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, ar putea să rămână pe poziții și să nu fie zburat din PNL la grămadă cu întreaga conducere. Desigur, mai este necesară și îndeplinirea condiției ca, la parlamentare, PNL să obțină un scor direct proporțional cu cel dat de aleșii locali, primari și consilieri, în urma comasării alegerilor precedente. Asta ar însemna ca ștacheta să fie dusă la un procent de 30%. Dar odată îndeplinită această condiție și cu Ciucă reușind, fie și gâfâind, să intre în turul doi, noul președinte al României, Marcel Ciolacu, ar putea lua decizia ca printr-o reeditare a alianței PSD-PNL, adică a struțo-cămilei politice, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă să revină în calitate de premier la Palatul Victoria. Desemnat fiind Nicu chiar de către Marcel. Ar fi o nouă ediție, cum spuneam, adăugită și revizuită. Acesta este primul scenariu.
Într-un al doilea scenariu, câștigă, să zicem, prezidențialele, cel mai bine plasat dintre competitori, mereu cap de listă, Marcel Ciolacu. Iar generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, este aruncat peste bordul PNL împreună cu o bună parte a conducerii partidului, toți fiind acuzați de contraperformanță electorală, atât în bătălia pentru Cotroceni cât și în bătălia pentru Parlament. Desigur, nu tot staff-ul Partidului Național Liberal va fi aruncat în aer. Și nici nu ar fi drept să se întâmple așa. Fiindcă printre vârfurile acestui partid au existat și persoane cu coloană vertebrală, care și-au exprimat cu curaj și consecvență opiniile critice legate de o serie întreagă de contraperformanțe. Între cei care vor rămâne la butoane pentru a asigura continuitatea, cu certitudine un loc de frunte îi va reveni lui Ilie Bolojan. Un lider puternic, ferm, lucid, cu opinii cât se poate de tranșante, dar și de constructive în același timp, legate de ceea ce înseamnă o bună guvernare. De altfel, a și fost aplaudat la scenă deschisă tocmai din acest motiv, sâmbătă cu ocazia lansării, în fine, a programului de guvernare PNL. Mai mult chiar, a fost nominalizat tot în aplauzele generale, drept propunerea PNL de prim-ministru. Așa că Marcel l-ar putea nominaliza pe Ilie. Și în loc să avem Nicu și Marcel, vom avea Ilie și Marcel. Într-o nouă ipostază. Dar sintagma acoperind aceeași realitate. O formulă de resuscitare și supraviețuire a struțo-cămilei politice. Desigur, de dragul „interesului național".
Sorin Roșca Stănescu
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...
-
USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
Când te uiți la ceea ce a ajuns să însemne curentul „woke" în România - o ideologie importată, ambalată frumos și promov ...
-
Voturile lui Cozmin Gușă și ale Dianei Șoșoacă l-au împins pe Călin Georgescu în turul 2
Suntem înaintea alegerilor parlamentare, dar cu prezidențialele blocate, în urma unui demers al CCR ce poate fi asimilat ...
-
Partidele vârstnice moarte, să cedeze locul partidelor tinere moarte!
În minunata carte a lui Milan Kundera, "Iubiri caraghioase" există o povestire zguduitoare: "Morții vârstnici să cedeze ...
-
Prezidențialele, trei posibilități
Ieri s-au întâmplat multe lucruri, printr-o serie de evenimente fără precedent, pe unele le-ați sesizat, pe altele nu. Î ...
-
Cum se ajunge de la Aleksandr Dughin la Călin Georgescu
De mai multă vreme vreau să scriu un articol despre originile ideilor lui Dughin, am strâns o documentare destul de seri ...
-
Pe când fotbalul n-avea nevoie de arbitru...
S-au strâns, odată, pe un teren de fotbal, 22 de băieți. Și s-au pus pe joc. Jar mâncau! Aveau chef, arau tot terenul, d ...
-
Democrația care distruge!
Jocul de-a democratia prin Occidentul maturat de retelele sociale este foarte periculos. Prin urletele asurzitoare si in ...
-
Scenariul atomic: va fi invalidat președintele ales Călin Georgescu după modelul Șoșoacă?
Ca de obicei în anii prezidențiali, și în 2024 a venit o bombă, dacă nu cumva or fi mai multe. Deocamdată, plasarea pe p ...
-
Who are you Mr. Călin Georgescu?
Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, beneficiind de spirala tăcerii, fenomen social necuno ...
-
Cum ne-am învârtit în cerc. 1990-2024
Am votat la primele alegeri libere din 20 mai 1990. Au votat atunci aproape 15 milioane de români, un record care nu va ...
-
Demență la vârful NATO!
În timp ce Statele Unite și aliații occidentali se comportă ca niște parașute de pe centură care pretind că-s virgine, R ...
-
Mitul democrației sau teatru absurd românesc
Majoritatea candidaților la alegerile prezidențiale fără un partid cât de cât încropit în spate, dacă nu cumva chiar toț ...
-
A câștigat doar Elon Musk!
Producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, Northvolt, a intrat în faliment. Volkswagen, Audi și BMW au înch ...