Ne va exploda bugetul în brațe?

Postat la: 14.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Ne va exploda bugetul în brațe?

După negocieri extrem de tracasante, după o puzderie de decizii asupra cărora s-a tot revenit, Guvernul României este în măsură să ne prezinte un buget. Va dura ceva timp până când analiștii vor reuși să descopere care este filozofia din spatele acestei legi extrem de importante. Dar până una alta trebuie să admitem că obiectivele propuse sunt extrem de ambițioase. Să sperăm că nu sunt și total nerealiste.

Nu este clar dacă reprezentanții Fondului Monetar Internațional vor veni în România zilele următoare sau în ianuarie. Sau dacă vor fi prezenți la București și în decembrie, și în ianuarie. Cert este că, sub acest aspect, situația se precipită. Ceea ce denotă un grad ridicat de îngrijorare la nivelul conducerii acestei instituții în raport cu situația economico-financiară a României. Iar îngrijorarea, la rândul ei, nu poate fi generată decât de existența unor cifre care fie se bat cap în cap, fie nu se potrivesc cu realitatea.

Plapuma cheltuielilor pe care și le propune Executivul în 2024 este în mod cert extrem de generoasă. Unii - mă număr și eu printre aceștia - consideră că este de cel puțin două ori și ceva mai mare decât resursele pe care le vom avea la dispoziție. În definitiv, ce este bugetul unei țări? Un raport previzionat între venituri și cheltuieli. Și chiar dacă este previzionat, el nu poate căpăta sub nicio formă elasticitatea unei gume de mestecat, pe care o poți întinde cât vrei.

Situația este extrem de complicată întrucât, pentru prima dată în istorie, urmează un an în care vor exista patru runde de alegeri. Cei aflați la putere, cei care au și croit bugetul pe 2024, se vor face luntre și punte pentru a reuși să miște în sens pozitiv România pe calea unor investiții, pentru a păstra măcar aparența în ceea ce privește relativa bunăstare a populației și, în același timp, pentru a nu se auto-detona, prin impunerea unor noi biruri evidente asupra populației și societăților comerciale. Ori asta presupune o veritabilă inginerie financiară.

O inginerie pentru care specialiștii din Executiv, în frunte cu domnul Marcel Boloș, ministrul cu zâmbet suav, nu sunt capabili. Iar dacă așa stau lucrurile, și dacă informațiile destul de sumbre care circulă se confirmă, ei bine atunci Guvernului României nu-i va mai rămâne într-un an de patru ori electoral decât o singură soluție pentru a evita implozia. O soluție de amânare. De rostogolire a găurii către orizontul lui 2025. Ceea ce înseamnă că, după ce se încheie cele patru runde electorale, vom intra într-un an al curbei de sacrificiu.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...