Liderii din business au o obligație

Liderii din business - Pavăl, Ostahie, Ciorcilă, Şucu, Stoica, Creţu, etc - au obligaţia de a lăsa moştenire pentru România, dincolo de o afacere proprie mai solidă şi mai extinsă, o economie mult mai puternică, de care să beneficieze, în primul rând, proprii angajaţi şi familiile lor şi apoi mult mai multă lume.

Este greu de înţeles cum, cu o economie în scădere, cu creşteri de taxe şi impozite, cu tensiuni pe piaţa muncii, în special din sectorul public, cu un buget public într-un mare deficit, România va închide anul 2023 cu cel mai ridicat PIB din istorie, 320 de miliarde de euro.

PIB-ul nominal în lei, care nu este corectat cu deflatorul din care rezultă PIB-ul real, este împărţit la cursul valutar şi cum cursul leu/euro a rămas stabil, iar PIB-ul în valoare nominală a crescut, vom avea un PIB în euro mai mare.

Indiferent de situaţie, istoria statistică va consemna în dreptul României, pentru anul 2023, un PIB de 320 de miliarde de euro, cel mai ridicat din istorie, faţă de 280 de miliarde de euro în 2022.

Dacă dăm timpul înapoi în urmă cu 25 de ani, când s-a lansat Ziarul Financiar, PIB-ul era de 30 de miliarde de euro. Deci avem o creştere de 10 ori în această perioadă a PIB, cel mai folosit indicator economic la nivel internaţional pentru a exprima puterea economică a unei ţări. De 9-10 ori a crescut şi salariul mediu, de 10 ori au crescut şi preţurile apartamentelor, cel puţin cele din Bucureşti.

În 1998 economia României şi companiile private, atât câte erau, au trebuit să facă faţă crizelor economice - inflaţia era de 40%, cursul valutar leu/dolar se deprecia în fiecare zi, fabricile lui Ceauşescu fuseseră furate sau erau deja la pământ, băncile de stat erau pline de credite neperformante, iar ţara se confrunta cu o criză politică şi socială fără precedent.

În tot acel context, total nefavorabil, clasa politică de atunci, de la finalul anilor '90 şi apoi din anii 2000, a reuşit să urce România în ultimul tren, în ultimul vagon al unui tren care ne-a adus în NATO - în 2004 şi în Uniunea Europeană - în 2007. Aceleaşi partide - PSD, PNL (cu PNTCD şi PD) şi UDMR au contribuit la acest lucru.

Clasa politică de atunci a dat drumul investiţiilor străine, a privatizat companiile de stat, a privatizat băncile de stat, a redeschis Bursa, punând pe Bursă în primul rând companiile de stat, a dat facilităţi fiscale pentru IT-işti care au contribuit la dezvoltarea unui sector economic care are acum o pondere în PIB de 7%, a creat Pilonul II de pensii, unde până acum s-au strâns 100 de miliarde de lei, adică 20 de miliarde de euro, banii a peste 7 milioane de români (Pilonul II de pensii a ajuns cel mai mare investitor la Bursă, fiind actionar în cele mai mari companii, în frunte cu Banca Transilvania şi este al doilea cel mai important finanţator al statului).

De aceste decizii politice au beneficiat patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri, companiile antreprenoriale româneşti, multinaţionalele, investitorii de pe piaţa bursieră şi nu în ultimul rând angajaţii, în special noile generaţii prin noile joburi care au apărut.

Toate supermarketurile, toate mall-urile, toate clădirile de birouri, toate parcurile logistice şi comerciale, toate dezvoltările rezidenţiale, bune sau mai puţin bune, ca să nu mai vorbim de cele 80 de miliarde de fonduri europene care au intrat în România, plus cele peste 100 de miliarde de euro banii românilor care au lucrat în străinătate, au avut ca bază/suport deciziile politice de la finalul anilor ‘90 şi începutul anilor 2000.

Dacă nu am fi pierdut deceniul 90, atât din punct de vedere politic cât şi economic, poate că România ar fi fost mai sus din punct de vedere economic şi al businessului privat. Dar nu putem să dăm timpul înapoi. Dacă clasă politică de la finalul anilor ‘90 şi începutul anilor 2000, regimul Constantinescu, regimul Iliescu şi regimul Băsescu ne-au lăsat mostenire intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, întrebarea este ce lasă moştenire clasa de business actuală în următorul deceniu sau în următorii 25 de ani.

Clasa de business din prezent porneşte cu afaceri anuale de aproape 500 de miliarde de euro, deci nu porneşte de la zero ca în 1998, şi de aceea obligaţia clasei de business este să ducă acum economia mai departe prin modul cum îşi proiectează investiţiile şi dezvoltarea propriilor companii dar şi dezvoltarea oraşului unde îşi are sediul, dezvoltarea regiunii în care activează şi dezvoltarea ţării.

Dedeman, Altex, eMAG, Fan Curier, Banca Transilvania, Mobexpert, Iulius, Grampet, Romaqua, Fildas şi cele sute de mii de alte companii private au ca obligatie să lase moştenire o economie cu un PIB de cel putin 1.000 de miliarde de euro. Nu este numai obligaţia statului, a guvernelor, de a ajunge aici.

Bineînţeles că aici trebuie să contribuie şi statul, guvernul, partidele indiferent de nume şi de persoane.

Clasa de business a reuşit să construiască o bază economică proprie, a acumulat un imens knowledge, are oameni mult mai bine pregătiţi, şi nu în ultimul rând, are mult mai mulţi bani care pot fi investiţi.

Până acum clasa de business a preferat să îşi vadă de propria treaba, de propriul business, mulţi îşi fac un titlu de glorie spunând că nu lucrează cu statul (ceea ce este o foarte mare greşeală, de exemplu Microsoft face jumătate din business cu sectorul public din întreaga lume), nu vor să se asocieze public cu partidele sau cu liderii politici sau cu administraţia locală si naţională, considerând că este mai bine aşa, că vor fi lăsaţi în pace, că nu vor avea de-a face cu instituţiile de control ale statului.

Viaţa le-a dat dreptate, dar de acum încolo, din păcate, vor fi nevoiţi să se implice mai mult din punct de vedere public pentru că au nevoie de îmbunătăţirea educaţiei, refacerea infrastructurii, de sistemul de sănătate, de sistemul de fiscalitate, etc.

Un antreprenor care a reuşit să facă bani se poate duce la Viena să se trateze sau îşi poate trimite copii la studii la Londra, dar ce te faci cu proprii angajaţi despre care toţi spun când iau un premiu că au ajuns acolo datorită celor 5.000, 10.000 de angajaţi pe care îi au. Acei angajaţi nu au resursele financiare ale proprietarului de business aşa că trebuie să se mulţumească cu sistemul medical din România, cu şcoala din România, cu educaţia pe care o primesc aici.

Dacă aceşti antreprenori români care au reuşit să castige în 30/20/10 ani mai mult decât şi ar fi imaginat vreodată şi mai mult decât multe familii occidentale cu istorii de 100 de ani, nu investesc şi în jurul lor, nu investesc în şcoală, nu investesc timp în a se face auziţi în opinia publică, nu investesc energie, determinare în a discuta, chiar şi în contradictoriu, cu liderii politici şi cu cei din administraţia publică de care se izbeşte toată lumea, România nu va reuşi să ajungă la un PIB de 500 de miliarde de euro, 600 de miliarde de euro şi 1.000 de miliarde de euro în anii sau deceniile care vin.

Statul, partidele politice au început să se consolideze mai mult pe măsură ce economia a crescut, iar necesităţile financiare are administraţiei sunt din ce în ce mai mari. Până acum a fost bine, dar de acum încolo, vom vedea cum vor începe problemele pentru clasa de business, fiscalitatea va creşte, administraţia publica va deveni şi mai feroce, iar economia nu va mai creşte ca în ultimul deceniu.

Totuşi, în toată această conjunctură geopolitică tensionată, România are o şansă extraordinară de a creşte din punct de vedere economic, înainte să rămânem pe un platou de stagnare aşa cum se întâmplă cu Italia sau Ungaria. Sunt bani cum nu a avut România niciodată.

Dar pentru asta clasa de business pe care acum o avem, mult mai puternică decat cea din 1998, trebuie să îşi facă simţită prezenţa în viaţa publică, în viaţa socială şi în viaţa politică.

Copiilor lor le lasă moştenire un business, dar angajaţilor trebuie să le lase moştenire o ţară mai bună din punct de vedere economic şi social.

Dacă nu se va întâmpla aşa, dacă economia va incepe să stagneze din toate motivele posibile, lumea se va întoarce împotrivă, iar după clasa politică urmează clasa de business.

Cristian Hostiuc