Elefantul din covrigăria lui Marcel Ciolacu

Prin geamurile aburite ale covrigăriei lui Marcel Ciolacu se poate zări cu ușurință un elefant imens, pe care cam toată lumea îl ignoră, deocamdată.

Și nu este vorba nici despre „copia legalizată" a diplomei de bacalaureat a premierului și nici despre contractele de publicitate de sute de mii de euro ajunse tocmai la prietena prea apropiată și prea-nedeclarată a pelerinului de la Athos cu barbă și drag de nuri tinerei. Ci este vorba despre ceva mult mai grav și mai departe de sfera anecdoticului care înconjoară, în general, viața altminteri lipsită de tensiuni spirituale sau intelectuale prea mari ale juristului de la Universitatea Ecologică, Marcel Ciolacu.

Este vorba despre ceea ce se află la temelia întregii economii românești și a nivelului de trai al tuturor românilor. Este vorba despre prețurile la energie, cele care au determinat și determină în România cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și degradarea vieții pentru milioane de români și distrugerea competitivității firmelor autohtone.

În ziua de 2 septembrie 2024, atunci când se formau prețurile pentru ziua de 3 septembrie (pe PZU-piața zilei următoare), România a cunoscut o premieră nedorită: pentru prima dată, prețul energiei a depășit nivelul de 1.000 euro/MWh. Și nu doar pentru o oră, ci pentru două.

Înțelegem foarte clar suferința sistemului nostru energetic și ceea ce determină prețurile uriașe pe piața românească: până pe la ora 16, prețul energiei este relativ moderat (în jur de 100 de euro/MWh), după care, pe măsură ce crește consumul casnic și scade producția de energie din sursă fotovoltaică/solară, prețurile încep să crească exploziv: 167 euro/MWh la ora 17, 464 euro/MWh la ora 18, 904 euro/MWh la ora 19 și peste 1.000 euro/MWh la orele 20 și 21, după care, în măsura în care scade cererea , după ora 22, prețurile revin lent spre 100 euro/MWh.

Ce determină această evoluție? Păi tot ceea ce guvernele de după 2019 au făcut: au închis multe capacități de producție de electricitate din cărbune și, în locul lor au pus doar panouri fotovoltaice. Numai că panourile fotovoltaice/solare pot produce energie un număr limitat de ore, mai puțin de 2.000 de ore din totalul de 8.760 de ore/an, în restul timpului consumul urmând să fie asigurat de către centralele care pot produce continuu sau de către unitățile de stocare a energiei (care ar acumula energie în timpul zilei, din excesul produs de către parcurile solare/fotovoltaice).

Ei, și-acum vine mare problemă, elefantul despre care vorbeam: noi nu avem suficientă capacitate de producție de energie electrică produsă în bandă și nici nu avem stocare. În plus, arhitectura sistemului are și un imens defect de proiectare: fiecare mare producător, Complexul Energetic Oltenia (CEO, Hidroelectrica și Nuclearelectrica este total independent punând, astfel, în competiție trei mari producători (toți deținuți majoritar de către stat) cu costuri de producție a energiei întinse pe o scală de la 1 la 5!

Lucrurile grave nu se opresc, din păcate, aici. Povara prețurilor mari la electricitate nu se rezumă la vârful orar din ziua de 3 septembrie 2024. Hai să vedem ce s-a întâmplat doar în ultimele 10 zile, atunci când niciun fenomen meteo anormal nu a avut loc, nici nu a fost căldurpă excesivă, nici vreun cutremur, nimic. Pe 23 august, prețul mediu al electricității pe piața românească a fost de 141 euro/MWh, cel mai mare din Europa. Pe 24 august 97 euro/MWh, al treilea cel mai mare din Europa. Pe 25 august (o zi de duminică), 65 de euro/MWh, tot al treilea cel mai mare preț din Europa. Pe 26 august, 163 euro/MWh, cel mai mare preț de pe continent. Pe 27 august, 168 de euro/MWh, tot cel mai mare preț din Europa. Pe 28 august, 190 euro/MWh, al doilea cel mai mare preț din Europa. Pe 29 august, 196 euro/MWh, al treilea cel mai mare preț din Europa. Pe 30 august și 31 august (sâmbătă și vineri, pe consum redus) tot cel mai mare preț de pe continent, dar mai aproape de 100 de euro/MWh, deși aveam ploile uriașe de vineri care au adus un surplus de energie hidro-electrică. Pe 1 septembrie, 98 de euro/MWh, al doilea cel mai mare preț din Europa. Iar pe 2 septembrie, 232 de euro/MWh, iarăși cel mai mare preț din Europa.

Iată cum, pe perioada analizată avem, în medie, cea mai scumpă piață de energie electrică din Europa. În plus, noi avem și cel mai mare procentaj de energie provenită din piața zilei următoare (PZU_ - cam jumătate din energia tranzacționată, în condițiile în care regula ar trebui să fie energia livrată în contracte pe termen mediu și lung și doar vârfurile de sarcină să fie preluate de pe PZU.

Dar de ce spun că elefantul se află fix în mijlocul covrigăriei lui Marcel Ciolacu? Pentru că și el știe foarte bine acest lucru de mulți ani, dar se face că nu vede sau se face că lucrează la remedierea acestei probleme. Veți întreba, de bună seamă: dar poate Marcel Ciolacu să facă ceva pentru a remedia ceastă situație? Sigur că poate, mai ales că el se află la conducerea țării, împreună cu Klaus Iohannis, de aproape trei ani de zile, adus acolo fix de criza energetică din anul 2021!

Mai concret, ce ar fi trebuit să facă Marcel Ciolacu și nu a făcut în ultimii trei ani? Doar trei lucruri:

• Să finalizeze și să pună în funcțiune cele două centrale pe gaze aflate în stadii avansate de construcție, Iernut și Brăila, plus cele două hidrocentrale de pe Jiu, aflate și ele în faze avansate de construcție și
• Să înceapă măcar, dacă nu chiar să finalizeze, centrala de pompaj invers de la Tarnița-Lăpuștești, de fapt o imensă baterie naturală, cu putere netă de 1.000 MW;
• Până la echilibrarea sistemului, putea să formeze un holding de energie din Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, care să furnizeze un mix de energie, cu preț mediu ponderat.

Putem să le luăm pe rând și să începem cu centralele care trebuie finalizate, fiind aflate în stadiu avansat de construcție. Iată care era prioritatea pe termen scurt a guvernului Ciolacu la investitură, în aprilie 2023, deși fusese fix aceeași și la investirea guvernului Ciucă, în 2021: „Priorități de investiții strategice ale companiilor cu capital de stat: Investiții pe termen scurt - Finalizarea noii centrale de la Romgaz - Iernut."

Partea comică, dacă te uiți din afară, sau tragică, dacă trăiești în România este aceea că, deși finalizarea investiției de la Iernut (gata în proporție de peste 90% din 2019) era „prioritară", abia în decembrie se demarează aceste lucrări, repet „prioritare" prin Actul Adițional nr. 9 la Contractul de finanțare nr. 4/07.12.2017 pentru investiția „Ciclu combinat cu turbine pe gaz" - Iernut, semnat de ambele părți, înregistrat în S.N.G.N. ROMGAZ S.A. în data de 27.12.2023! Ce o fi făcut Marcel Ciolacu cu această prioritate din aprilie până în decembrie nu știe nimeni, mai ales că au atribuit contractul de terminare a lucrărilor tot companiei spaniole Duro Felguera, aceeași care se face că lucrează la Iernut încă din 2016! Apropos, dacă prețul inițial era de 286 de milioane de euro, iar acum spaniolii au cerut și obținut alte multe zeci de milioane de euro, cine va plăti diferența? Sau va observa și parchetul aceste cifre?

Ei, veți zice, bine că au reînceput lucrările. Numai că, surpriză: compania de stat Romgaz raportează din nou întârzieri în execuția lucrărilor la noua centrală electrică de la Iernut, potrivit raportului semestrial al companiei, publicat în august 2024, raport de unde aflăm și faptul uluitor că progresul lucrărilor la noua centrală înregistrat până acum este de la 90% la 91%. Curat progres, ce să zic! O ultimă remarcă, legată de subiect este aceea că așteptăm cu interes ca, în cazul în care și noul contract cu spaniolii va fi un eșec, la sfârșitul anului, să vedem, în sfârșit procurorii încercând să afle vinovățiile din acest dosar, cu prejudicii de sute de milioane de euro.

A doua centrală în discuție se află la Chișcani, lângă Brăila de unde provine cel mai bun prieten al lui Marcel Ciolacu, europarlamentarul Mihai Tudose. La Chișcani avem două grupuri pe gaze, de construcție rusească (putere totală instalată de aproape 500 MW), din anii 70, care au fost modernizate astfel: în anul 2004 ,grupul 1, cu o durată de viață rămasă de 17 ani de acum încolo, costul reabilitării fiind de 48 de milioane de dolari. Grupul 2 a fost și el reabilitat parțial , dar necesită schimbarea cazanului.

Centrala a fost scoasă din funcțiune în anul 2012 și a fost pasată către Complexul Energetic Oltenia un an mai târziu, deși CEO se ocupă cu extracția și prelucrarea energetică a lignitului, având zero experiență în domeniul gazelor. Atunci când era premier, Mihai Tudose a încercat timid să finalizeze reabilitarea centralei de la Chișcani, dar a renunțat rapid.

Hidrocentralele de pe Jiu, o altă „prioritate" a lui Ciolacu și a coaliției condusă de el și de personajul colectiv Klaus Iohannis-Nicolae Ciucă? În martie 2022, noua coaliție PSD-PNL a trecut prin parlament o lege care permitea finalizarea lucrărilor „la acele hidrocentrale care sunt în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% la data de 1 mai 2022, şi care sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025".

În decembrie 2023, ministrul energie, Sebastian Burduja anunța pompos că s-au încheiat, în sfârșit negocierile dintre Hidroelectrica și Hidroserv-Hidroconstrucția și se va începe prima mare lucrare de finalizare a unei hidrocentrale , cea de la Răstolița, din Mureș. Nimic despre hidrocentralele de pe Jiu, despre care Marcel Ciolacu spunea următoarele în 2022, atunci când USR atacase la Curtea Constituțională legea de finalizare a acestora: „Sute de milioane de euro investiți de statul român sunt îngropați pentru că USR nu vrea ca românii să aibă energie curată și ieftină! Proiectul nostru privind finalizarea hidrocentralelor, unele dintre ele la peste 90 la sută, este de luni de zile blocat din cauza contestației USR. Am văzut că unii useriști spun că nu știu ce au semnat și că regretă. Fals. Știu foarte bine. Așa cum au girat în PNRR închiderea termocentralelor pe cărbune, așa vor să blocheze și finalizarea hidrocentralelor".

Tot în 2022, declarativ, Consiliul Suprem de apărare a Țării, a aprobat în ședința din octombrie 2022, proiectele de investiții strategice ale Hidroelectrica. Astfel, „Amenajarea hidroenergetica a râului Jiu pe sectorul Livezeni - Bumbești", județele Gorj și Hunedoara, a fost declarat proiect de interes major național/importantă/securitate națională, iar pentru realizarea cu celeritate s-au stabilit o serie de măsuri de facilitare a procesului de implementare a proiectului. Abia după doi ani, în ajun de alegeri, guvernul se face că mai face ceva și publică un proiect de hotărâre de guvern, prin care se va permite ca Hidroelectrica să poată finaliza Centrala Hidroelectrică Dumitra și Microhidrocentrala Livezeni și să le racordeze la Sistemul Electroenergetic Național, proiecte declarate de interes major național și realizate în proporție de circa 90%. Urmează, în mai tot felul de declarații pompoase guvernamentale. Trec alegerile din iunie și iarăși nimic. Liniște asurzitoare. Centralele respective rămân nefinalizate.

În fine, centrala de la Tarnița Lăpuștești este proiectul cu cel mai curioas parcurs în timpul guvernelor Ciucă și Ciolacu. În principiu aceasta este o mare baterie naturală, care va prelua ziua energia excedentară din surse fotovoltaice, cu care va urca apa la înălțime, urmând ca seara să lase apa să cadă, reversând, practic, în sistem, apa acumulată ziua. Putere netă 1000 MW, cam cât mini-reactoarele nucleare care au devenit marea prioritate a guvernului. Costul acesteia: 1 miliard de euro, de zece ori mai puțin decât a mini-reactoarelor. Și, stupoare: în loc să pună Hidroelectrica să realizeze această lucrare (inginerește vorbind, o lucrare clasică fără nicio provocare tehnică), guvernul Ciolacu decide să încerce un imposibil proiect de parteneriat public-privat. Și de peste doi ani, guvernul se tot chinuie să găsească, prin licitație, o firmă care să asigure asistența tehnică, consultanța adică. Nimic despre construcție.

Ei bine, oameni buni, hai să tragem linie și să uităm la imaginea de ansamblu: nu pare că, deși vorbim de lucruri simple, nimeni nu vrea, de fapt, ca aceste proiecte să fie vreodată finalizate? Poate cineva să explice cum o țară care cheltuie miliarde de euro pe nimicuri nu poate să termine niște amărâte de centrale electrice? Guvernul Ciolacu, la fel ca guvernul Ciucă, are o majoritate în Parlament de 70%, PSD și PNL a nominalizat aproape toți judecătorii Curții Constituționale, Marcel Ciolacu personal a cheltuit , prin alocări de sume la dispoziția primului ministru, câteva procente din PIB și nu se pot finaliza aceste lucrări?

Nu cumva cineva se face că face ceva pentru energie, dar, de fapt, jocul este de a temporiza, de a lăsa sărăcia energetică să ne cuprindă iremediabil? Nu cumva scopul guvernului Ciolacu este chiar perpetuarea acestor prețuri uriașe la electricitate?

Petrișor Peiu