Cum am ajuns aici?

Cum am ajuns ca în cea mai bună perioadă economică pentru România situaţia bugetară să fie dată peste cap în câteva luni - în realitate este mai gravă decât ceea ce se vorbeşte -, iar companiile şi economia să fie aruncate în aer prin schimbările de taxe.

Cum am ajuns aici?

Anul trecut economia României a ajuns la un PIB de 280 de miliarde de euro, un nou nivel istoric, iar cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a ajuns la 490 de miliarde de euro, la fel, un nou nivel istoric.

Chiar dacă inflaţia a ajuns la 16%, cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, tendinţa era de scădere. ROBOR-ul, după un maxim atins în octombrie, intrase pe o pantă de scădere, iar IRCC-ul, dobânda de referinţă pentru creditele ipotecare, ajunsese la 6% şi nu mai creştea.

Chiar dacă s-a pus o presiune extraordinară pe bugetul familiei, românii au putut să-şi plătească ratele la bancă pentru creditele luate, chiar şi cu această creştere de dobânzi. Acest lucru a făcut ca băncile să aibă un an financiar foarte bun.

Anul 2023 pornise bine, cu o prognoză de creştere economică de 2,5%-2,8%, dobânzile la lei se stabilizaseră şi chiar se duceau în jos, cel puţin ROBOR-ul, cursul valutar era extrem de stabil la 4,93-4,95 lei/euro, existau toate premizele pentru a atrage banii din PNRR şi fondurile europene (de altfel chiar au intrat în ţară 6 miliarde de euro din PNRR), deficitul bugetar, chiar dacă era în scădere de la 5,8% din PIB la 4,4% din PIB, era o ţintă realizabilă, preţurile la energie erau în jos după vârful atins în vara anului trecut după izbucnirea războiului din Ucraina, iar în final economia se pregătea să atingă un nou maxim istoric de 320 de miliarde de euro (de zece ori mai mult faţă de acum 20 de ani).

După explozia inflaţiei din 2022, care a tăiat puterea de cumpărare, în acest an salariile intrau din nou într-un teritoriu pozitiv, adică creşterea nominală a salariilor era prevăzută să depăşească inflaţia, care este în scădere, ceea ce de fapt se întâmplă de două luni.

Începutul de an părea bun şi existau toate premizele ca economia să-şi continue creşterea, iar companiile să facă business în continuare.

Nimic nu prevestea, cel puţin după primele trei luni din an, ceea ce se întâmplă acum, când totul este dat peste cap.

Guvernul PSD/PNL, care este acelaşi chiar dacă s-au rotit premierii - a plecat Ciucă de la PNL, a venit Ciolacu de la PSD - părea că ţine bugetul sub control, dar dintr-o dată ne-am trezit cu o gaură suplimentară de 20 de miliarde de lei, în plus faţă de deficitul asumat pentru tot anul, de 64 de miliarde de lei. Conform extrapolării, această gaură de 20 de miliarde de lei în plus se va face 40 de miliarde de lei pe tot anul, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de peste 100 de miliarde de lei, adică 20 de miliarde de euro.

Este o nebuloasă totală cum am ajuns aici şi cum, în câteva luni, tot tabloul macroeconomic, care părea rezonabil, este aruncat în aer.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, într-o ieşire fără precedent, spune că situaţia bugetară este mai gravă decât ceea ce se prezintă public. El a adus în discuţie chiar apariţia FMI la Bucureşti, spunând chiar că înainte să vină FMI şi să corecteze situaţia bugetară, acest lucru va fi corectat de pieţele financiare. Adică cursul valutar va creşte, dobânzile la lei vor creşte din nou, nu va mai intra valută în ţară, piaţa valutară va avea probleme de finanţare etc.

Pentru prima dată în trei ani, de când a izbucnit pandemia şi războiul din Ucraina, guvernatorul aduce în discuţie posibilitatea creşterii cursului valutar, în condiţiile în care, pentru BNR, stabilitatea cursului este principalul obiectiv.

Cum de au fost scăpate lucrurile de sub control în doar câteva luni?

Unde a fost Comitetul de Macrostabilizare, condus de guvernatorul BNR, şi din care face parte ministrul finanţelor? Aici nu vorbim despre actualul ministru de finanţe Marcel Boloş, care a preluat situaţia bugetară critică, ci de fostul ministru de finanţe, Adrian Câciu.

Pe hârtie, situaţia macroeconomică a României este stabilă, sau cel puţin pare. Dar dacă bugetul deraiază, aşa cum s-a întâmplat în 2010, când Băsescu a fost nevoit să taie salariile bugetarilor cu 25%, să majoreze TVA-ul la 24% şi să dea afară 200.000 de bugetari în mod real, nu pe hârtie, cum face premierul Ciolacu, toţi ceilalţi indicatori macroeconomici vor fi loviţi din plin.

Creşterea dobânzilor la lei va lovi în piaţa titlurilor de stat, acolo unde scăderea valorii titlurilor de stat şi creşterea riscului va lovi în portofoliul băncilor. Şi la fel, scăderea valorii titlurilor de stat va lovi în portofoliul Pilon II de Pensii, ceea ce va duce din nou la scăderea valorii unităţilor de participare, iar cei care vor ieşi la pensie acum şi în următoarea perioadă se vor trezi cu valoarea portofoliului mai redusă.

Creşterea dobânzilor la titluri de stat şi creşterea cursului valutar va lovi economia, îi va lovi din nou pe cei care au credite în lei, care vor plăti rate mai mari, dar şi pe cei care s-au împrumutat în ultimul an în valută şi vor fi loviţi de două ori prin creşterea dobânzilor la euro şi prin creşterea cursului valutar leu/euro.

Premierul Ciolacu încearcă să mai acopere din această gaură bugetară, dar ceea ce se pune pe masă este contestat de PNL şi de companiile private.

Toţi au dreptate, dar acest lucru nu va rezolva gaura bugetară.

Economia este deja în pierdere de viteză, iar o schimbare a taxelor, de fapt o creştere a lor, va lovi şi mai mult în economie şi în companii.

Deja companiile nu mai fac angajări, nu mai fac investiţii, totul este pus pe hold, iar de aici până la tăieri de costuri într-un mod violent, aşa cum s-a întâmplat în 2009, nu este decât un pas.

Premierul Ciolacu plăteşte acum ceea ce a făcut Câciu la Finanţe, scăparea bugetului de sub control, şi plăteşte ceea ce a nu a făcut guvernarea PNL/PSD în ultimii doi ani de zile, când a fost o petrecere bugetară continuă.

Degeaba Ciolacu vorbeşte de reducerea cheltuielilor bugetare, acestea sunt imposibil de făcut într-un mod semnificativ din cauza rigidităţii structurii bugetare.

Din totalitatea încasărilor fiscale, din taxe şi impozite, 80% din bani se duc pe plata salariilor, plata pensiilor, plata dobânzilor, la datoria publică, care creşte de la lună la lună. Ce cheltuieli bugetare poţi să reduci ca să acoperi nu 20 de miliarde de lei, ci măcar 10 miliarde de lei? Asta ar însemna să reduci cheltuielile salariale, adică să reduci salariile şi să dai oamenii afară. Sau să tai din pensii, ceea ce, din punct de vedere politic, nu este de acceptat.

Dobânzile la titlurile de stat, adică pentru datoria publică, trebuie plătite, pentru ca investitorii şi băncile să te împrumute în continuare. De altfel, în prima parte a anului finanţarea bugetului a fost asigurată în bună parte de investitorii străini, care au cumpărat titluri de stat, iar prin acest lucru au adus valută în ţară, miliarde de euro, susţinând stabilitatea cursului valutar, iar apoi au susţinut scăderea dobânzilor la lei. Dacă pleacă investitorii străini, cine cumpără titlurile de stat şi la ce preţ?

În a doua parte a anului, pe măsură ce inflaţia venea în jos, ar fi trebuit să ne aştepăm la scăderea dobânzilor pentru a impulsiona economia. Acum, din cauza derapajului fiscal, scăderea dobânzilor se mută peste un an, după cum prognozează Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR.

Premierul Ciolacu îşi pune mandatul în joc, pentru că va fi nevoit să mărească taxele şi impozitele (când introduci o taxă în real-estate, când impozitezi salariile din IT, chiar dacă acest lucru se referă la salariile peste 10.000 de lei, când reintroduci CASS pentru salariile din construcţii, agricultură, industria alimentară, tot majorări de taxe înseamnă) în încercarea de a mai echilibra situaţia bugetară.

Spre finalul anului ne vom trezi că ceea ce se propune acum nu este de ajuns, şi întrebarea este ce va face în continuare Ciolacu, mai ales că PNL se dă deoparte. Inevitabil vom ajunge acolo.

Dar întrebarea este cum am ajuns aici, ca doar în trei luni totul să scape de sub control, iar economia şi bugetele companiilor să fie aruncate în aer?

Aici nu avem nicio explicaţie, şi nimeni nu vrea să ofere o explicaţie despre unde s-au dus bani.

Cristian Hostiuc