Șandramaua PNL se zguduie zgomotos în ritmuri africane!
Postat la: 21.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Mare ședință mare ieri la liberali, anunțată în prealabil ca fiind furtunoasă, da chiar înaintea desfășurării ei se simțea asta în atmosferă, dar sfârșind această ședință cu voturi unanime în favoarea unor soluții de tip „frecție la picior de lemn".
Care erau mizele ședinței? Păi mizele erau, în primul rând, o super echipă pentru conducerea viitoarelor campanii electorale din 2024, apoi simularea publică și prezentarea unui viitor Pol de Dreapta în jurul PNL-ului, respectiv o posibilă soluție spectaculoasă pentru conducerea Organizației București și viitoarea candidatură la Primăria Municipiului București. Hai să le luăm pe rând și să le explic cât de lamentabile au fost în rezolvarea lor aceste planuri ale liberalilor, după cum urmează:
Conducerea campaniei electorale, despre care am aflat noi în zilele trecute că. nu doar că va beneficia de niște consultanți nemaivăzuți, nemaiauziți, luați eventual din exterior, dar că în echipa operativă vor fi toți liderii liberali, care erau prezentați ca mari specialiști: Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Flutur, Iulian Dumitrescu, vă dați seama, specialiști în campanie, dar nu, nu numai atât. Ăștia vor fi secundați și de mai marii Blaga, Boc sau Bolojan, plus Ion Dumitrel de la Alba. Ce să mai? Eram copleșiți de cât de importanți sunt acești liberali. Până la urmă s-a ajuns să se voteze tot soluția ca șeful campaniei să fie secretarul general Lucian Bode, adică mult zgomot pentru nimic legat de conducerea campaniilor electorale din 2024. În plus vă dau aici o explicație suplimentară: țineți cont de faptul că Lucian Bode a intrat și în dizgrația lui Iohannis, care îl consideră vinovat pentru scandalul BMW, pe care îl anchetează Kovesi, BMW-urile pentru Ministerul de Interne, acolo unde cercetările ajung la amicul lui Iohannis, pe numele său Michael Schmidt, și de aici supărarea lui Iohannis pe Bode.
Polul de Dreapta pe care îl tot anunță liberalii, că în jurul lor va crește și va înflori o coaliție de mai multe partide, puternică, deocamdată l-au rezolvat ieri, prin aducerea alături de ei a partidului ALDE, dar de fapt doar a lui Varujan Vosganian, pentru că Tăriceanu nu mai e în acest partid, iar celălalt co-președinte al ALDE, Mohammad Murad, s-a pierdut pe drum săptămâna trecută, el aderând la AUR și pregătindu-se să candideze la șefia Consiliului Județean Constanța din partea AUR-ului. Apropo de Polul de Dreapta, liberalii n-au mai zis nimic nici despre PMP, nici despre Forța Dreptei, partide care continuă alături de rezerviștii Statului Paralel, împreună cu USR-ul. Apropo de Varujan Vosganian, el este în mod evident o achiziție de semnalat, însă, odată cu el liberalii și-au adus și oprobriul multor scriitori nemulțumiți din USR (atenție, USR este Uniunea Scriitorilor de data asta), acolo unde Vosganian este adjunctul matusalemicului președinte Nicolae Manolescu, conducere contestată de către marea majoritate a scriitorilor cu nume bun din România care, pe cale de consecință, vor deveni opozanți ai PNL-ului odată cu venirea lui Varujan Vosganian la PNL, care, repet, din punct de vedere politic este o achiziție bună, ca să fim corecți.
Bucureștiul liberal va fi condus de către Burduja, zis „băiatul lu' tata", dar care e și băiatul nașului său, Adrian Videanu, un tip mai degrabă necunoscut, actual ministru bineînțeles, dar și fără abilitățile necesare organizării politice sau necesare unei candidaturi. Deocamdată mă rezum să spun că, având această decizie la București, liberalii pornesc din start cu a patra șansă în cursa pentru Primăria Municipiului București, în urma USR, PSD dar și a AUR.
Colac peste pupăză, ca să-mi continui comentariul, înainte cu o seară, Radu Berceanu, PDL-ist vechi, un celebru membru, alături de Blaga și Videanu, al tripletei de lângă Băsescu, ei bine, Radu Berceanu, înviind mediatic, a demonstrat public că Ciucă este incompetent, iar starea liberalilor de azi este una aproape de comă. Nu am contraargumente prin care să îl contrazic pe Berceanu în ceea ce a zis, are dreptate, dar poate să fie considerat un atac direct făcut în numele foștilor PDL-iști, care ar vrea să-și securizeze o mare parte din viitoarea conducere a PNL.
Vă mai spun doar că la ședința PNL discuțiile adevărate și reale s-au concentrat, însă, în zona benevolenței lui Iohannis, care-i așteptat să revină din turneul african ca să le confirme eventual deciziile sau să le răstoarne căruța, iar dacă liberalii nu vor înțelege de vorbă bună, bineînțeles că arsenalul de dosare împotriva lor de la DNA și de la DIICOT așteaptă să fie revărsat public. Deci, în încheiere vă spun că prevăd că liberalii vor avea probleme chiar mai mari decât reprezintă astăzi problema Paul Stănescu în PSD, pe care eu îl consider în acest moment scandalul numărul 1 al actualului mandat parlamentar al politicii românești; Paul Stănescu după părerea mea va fi scandalul numărul 1 al actualului mandat parlamentar, dar liberalii se înghesuie ca să întreacă în magnitudine acest scandal.
Cozmin Gușă
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...