A început competiția pentru prezidențiale între Ciolacu și Ciucă
Postat la: 15.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Știți bine că toată lumea în mediul politic a început să vorbească despre alegeri. Se arată îngrijorați de alegerile europarlamentare sau de locale, dar marii jucători din România, prieteni, vă spun asta ca să nu vă lăsați trași pe sfoară, nu se gândesc decât la prezidențiale; sunt cele mai importante alegeri de anul viitor.
De ce? Pentru că, așa cum e Constituția României și mediul politic românesc, de acolo se poate întoarce masa guvernării, masa justiției, masa serviciilor secrete, ce masă vreți voi. Dacă până și unul ca Iohannis a reușit asta, vă dați seama că cei care sunt în competiție se gândesc că ar putea fiecare. De aia acele alegeri sunt cele mai importante, iar legat de asta, nu mai este cazul să vă explic încă o dată că, în cazul competiției electorale pentru prezidențiale, înaintea sprijinului intern, orice candidat își caută susținere din partea americanilor. Suntem și acum, în an preelectoral, într-un astfel de joc și, în afara lui Mircea Geoană, care-și tot flutură pe la nasul nostru legitimația de la NATO ca dovadă, nu avem niciun competitor care să poată afirma că ar fi susținut de către americani pentru a deveni noul președinte al României.
Echipa de zgomote din jurul lui Nicolae Ciucă a început, însă, de vreo lună să propage zvonul că decizia e deja luată la Washington în favoarea generalului, că, vezi, Doamne, sunt vremuri de război și ar fi normal așa, ca viitorul președinte al României să fie un militar. Asta, v-o spun cu certitudine, este o minciună bine ambalată. Americanii știu bine cât de complicată va deveni situația în regiunea noastră. E previzibil că vor prefera un tip mai hotărât și mai sofisticat decât Ciucă și zic așa doar ca să fiu drăguț legat de liderul PNL; aș putea să mă exprim mult mai urât în ceea ce-l privește. Dar așa trebuie să pricepeți aparițiile publice în serie ale lui Ciucă, din care aflăm cum se face saramura de pui și cât de grozave sunt vacanțele prin România, asta la pachet cu lupta mimată a lui Ciucă cu Ciolacu, din care vrea să ni se indice determinarea generalului pârât, pentru că este în general pârât. Penibil!
Cel care va muta primul, însă, în competiția pentru câștigarea sprijinului SUA va fi Ciolacu, ce își va anunța în zilele următoare o vizită oficială la Washington, vizită pe care fidelii săi o prezintă ca fiind determinantă pentru obținerea susținerii partenerului strategic. Vizita poate fi importantă, dar deloc determinantă. Orice strateg american de la desk-ul România (adică de la băncuța aia România, cum se zice, e un birou la Departamentul de Stat) va propune prin primăvară susținerea unui candidat fidel Americii, ce-i drept, dar cu șanse electorale reale; adică americanii vor dori să parieze pe un cal câștigător. Ei bine, aici e buba mare pentru Ciucă, care nu are potențial de cal câștigător, adică de candidat învingător, și mai are și un partid, PNL-ul, a cărui susținere publică se topește pe zi ce trece. De aici vine și optimismul lui Ciolacu legat de faptul că el ar putea să fie alesul americanilor, dar și în cazul său treburile sunt în involuție. Pe lângă luptele mari din partid, ce-l vor uza, Ciolacu mai are problema intrării pe un trend de încredere publică, normal cumva pentru un premier cu o guvernare slabă, așa cum se vede până acum. Numai că, în cazul lui Marcel Ciolacu, decăderea apare azi că ar putea fi vertiginoasă în 2024, v-o spun în calitate de specialist în campanii electorale. Același lucru pe care-l știu eu îl știu și strategii americani de la desk-ul România din Departamentul de Stat care, vă asigur, că nu-l întreabă nici pe ambasadorul Muraru, nici măcar pe ambasadoarea Kavalec despre cine și de ce și cum să fie susținut dintre candidații din România.
Deci, această competiție pentru sprijinul american dintre Ciucă și Ciolacu are toate datele ca să poată fi considerată falsă și inutilă. Dar asta nu înseamnă că nu ne vom delecta cu ea în următoarele luni. Presa tocmită de echipele celor doi va măcina zilnic, începând cu luna decembrie, doar acest subiect legat de prezidențiale și de care dintre cei doi va fi preferat. Pronosticul meu este că americanii nu vor alege doar un cal pe care să parieze pentru 2024, ci chiar 2 sau 3. Ar putea fi și Ciolacu printre aceștia, e nevoie de el pentru faptul că deține pixul de premier și poate semna multe, dar vă asigur că în niciun caz acest cal nu va fi un general, și anume Ciucă.
Cozmin Gușă
-
Mofturile judecătorilor de la Tribunalul Bucuresti
Deoarece lista judecătorilor din cadrul Tribunalului București care ignoră cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună dre ...
-
În Ucraina miroase a revoltă internă! România are depozitele de armament și muniție goale. Tic-tac!
Situația în Ucraina degenerează pe zi ce trece, iar odată cu asta Occidentul colectiv e previzibil ca să-și întoarcă faț ...
-
Vrem o țară ca afară? Chiar așa?
Gândindu-mă cum să răspund la această întrebare, care sub forma unei afirmații este enunțată de mulți români, mi-am dat ...
-
Păcatele lui Kissinger
„Despre morți numai de bine" - ne îndeamnă un vechi obicei creștin. Ca unii care i-am lăudat lui Henry Kissinger abilită ...
-
S-a mâncat bine, al naibii de bine...
Ultimele acorduri de muzică populară se sting, în miros pătrunzător de fasole cu ciolan. Câțiva vizitatori rătăciți plea ...
-
Homosexualitatea lui Kissinger a contribuit decisiv la decăderea spațiului euroatlantic!
Despre homosexualitatea lui J. Edgar Hoover, fostul șef al FBI timp de 48 de ani (1924-1972), ce-a servit sub opt (!) pr ...
-
România și Olanda, legături, similitudini și diferențe pe linie securisto-suveranistă
A venit vremea suveraniștilor! Nimeni și nimic nu-i poate opri. În România moda zilei e suveranismul. Flux și reflux. Na ...
-
Cine nu sare ia condamnare!
Liderii tefeliștilor n-au mai sărit demult. După lansarea acuzațiilor de corupție formulate de DNA la adresa lui Vlad Vo ...
-
Kissinger a fost artizanul Statului Paralel din România
Venise vorba să se facă un mare seminar internațional, Sorin Ovidiu Vântu era la Realitatea, eram parteneri de afaceri ș ...
-
De ce se miră și de ce nu se miră românul
Pe vremuri semnului "exclamării" - un bastonaș cu un punct sub el -, i se spunea (și) semnul mirării. pesemne, în timp, ...
-
Scandalul "Cîțu-vaccinuri-un miliard de euro" o vizează direct pe șefa Comisiei Europene
L-am auzit pe Ion Cristoiu azi dimineață la Gold FM că se îndoiește de consecințele serioase ale instrumentării dosarulu ...
-
Proba proprietăţii în disputa tezaurului românesc de la Moscova
Dacă europarlamentarul român Cristian Terheş, de la tribuna Parlamentului European, nu ar fi solicitat intervenţia înalt ...
-
Relația cu China
China s-a schimbat cel mai mult și a schimbat cel mai mult lumea în timpul nostru, încât acțiunile ei au repercusiuni or ...
-
Numărul vinovaților din Dosarul Vaccinurilor
Numărul celor care au știut cu precizie că aruncăm pe fereastră un miliard de euro pentru vaccinuri anti-Covid, care nu ...
-
Vin alegerile. 2024, miza uriasa! Cartonas ROSU pentru OMUL din UMBRA!
TREI lucruri interesante s-au intamplat in ultimele zile si nu am vazut pe nimeni sa faca legatura intre ele. la prima v ...
-
Candidatul Mircea Geoană, "soțul Mihaelei și fiul tatălui său", cine-l susține și ce șanse are la prezidențialele din 2024
Ieri am prezentat deranjul din PSD generat de candidatura lui Geoană (Decriptarea unei manipulări despre Mircea Geoană ș ...
-
Suveraniștii vor să lanseze lebăda albă în viitoarea baltă electorală
Blocul Suveranist Român a primit botezul în weekend. Șapte partide și-au unit destinul. Prin anunțul făcut de Eugen Orla ...
-
Liderii din business au o obligație
Liderii din business - Pavăl, Ostahie, Ciorcilă, Şucu, Stoica, Creţu, etc - au obligaţia de a lăsa moştenire pentru Româ ...
-
Naționalizarea mascată
În București este posibil și plauzibil să asistăm, nu peste multă vreme, la un proces mascat de naționalizare a imobilel ...
-
O dublă ilegalitate
Din comunicatul DNA referitor la abuzul în serviciu de 1 (un) miliard de euro comis de Cîțu, Vlad Voiculescu și Mihăilă* ...
-
Statele Unite ale Europei generează isterie
Este un proiect mai vechi. Care acum prinde contur. Uniunea Europeană dispare, în mod cert, în forma pe care o cunoaștem ...
-
MIZERIA PE VACCIN!
Ma apuca furia cand ma gandesc la nenorocirile aruncate zilnic asupra oamenilor in acea perioada. Media era asaltata de ...
-
Năstrușnica depravare a firii
Ne-am predat cu toată ființa zeului digital. Decartăm lunar din portofelul virtual sume consistente canalelor de streami ...
-
Cioclii pandemiei tremură "Big Time" alături de Cîțu!
Vă prezint pe scurt azi filmul real al uriașei infracțiuni "Cîțu-vaccinuri-un miliard de euro", de natură chiar să ne et ...
-
Coldea, actor în rolul lui Pacepa, din filmul cu cămătarii Caran, ce rulează pe televiziunile PRIMA!
Coldea are ambiții politice mari pentru 2024: prin Geoană joacă contra PSD, prin Videanu&Company contra PNL, iar cu Toma ...
-
China și America nu se pot ignora reciproc. 45 de ani în care nuanțele sunt mai importante decât fondul
Recenta întâlnire de la San Francisco dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele american Joe Biden trebuie înțele ...
-
Summitul din Dubai - 70.000 de delegați, un singur președinte: Iohannis!
Președintele României, Klaus Iohannis, va fi singurul președinte de stat prezent la summitul climatic COP28 care se va d ...
-
-
Miliardarul fără chip a fost prins în fapt!
Scandalul zilei, dar presupun că și al perioadei, este legat de miliardarul fără chip, ce a pornit de la un anunț de pre ...
-
Nu-i mai umiliți pe sărmanii academicieni obligându-i să-și scoată la vedere lipsa de caracter
Ca și biserica națională sau banca națională, Academia română face parte din mitologia națională. Ea este, prin membrii ...