Viaţa senzaţională a sihastrului "Antonie cel Tăcut": legat în lanţuri în copilărie, militar la Antitero, alungat din munţi de autorităţi
Postat la: 21.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Mulţi au auzit despre sihastrul de pe Muntele Basarab, un bărbat care a ales să trăiască mai bine de 20 de ani departe de lume, ascuns printre peşteri şi grote şi pe care puţini dintre iubitorii muntelui au avut ocazia măcar să-l zărească, darămite să-l mai şi cunoască.
Lucru aproape imposibil de realizat având în vedere că omul nu vorbea, nu pentru că nu putea, ci pentru că refuza să facă acest lucru, în urma unui legământ al său cu Cel de Sus, făcut încă din tinereţe, motiv pentru i se spunea "Antonie cel tăcut". A ajuns în atenţia publicului la început prin intermediul scrierilor sporadice al puţinilor montaniarzi care l-au cunoscut şi apoi, în 2014, când a suferit un accident şi s-a cerut ajutorul autorităţilor, pentru că se afla într-o stare extrem de precară.
Anul acesta, într-o documentare despre sihaştrii din munţii Vâlcii, ni s-a spus că a dispărut de ceva vreme din grota în care locuia şi nimeni nu mai ştie nimic despre el. Apoi, cu totul întâmplător aveam să aflăm şi cumplitul adevăr: sihastrul de pe Muntele Basarab a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat tot în Vâlcea, în cimitirul unei mănăstiri aflată pe vârf de munte. Tot atunci am aflat şi motivul tulburător al dispariţiei sale din Vâlcea, dar şi o serie de detalii despre senzaţionala sa poveste de viaţă.
Printre cei care l-au cunoscut şi au vorbit cu pustnicul din Parcul Naţional Cozia, unde se află şi Masivul Basarab, se numără şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera şi fratele acestuia - Ionică Lera, montaniard împătimit alături de Dinu Boghez şi administratorul PN Cozia, Pavel Prundurel. Cu ajutorul acestora am reuşit să aflăm o parte din tainele pustnicului care a vieţuit în Munţii Coziei, dar şi cu ajutorul bloggerului Mircea Stanciu. Acesta a scris un material despre sihastrul pe care l-a cunoscut în urmă cu trei ani, în Revista "Familia ortodoxă".
Muntele Basarab este amplasat în dreapta DN 7/E 81, la intrare în defileul Oltului, lângă Mănăstirea Cozia Veche, din Călimăneşti. Nu este accesibil oricărui turist, motiv pentru care a şi fost ales de călugărul Antonie. De altfel, munţii Vâlcii, parte din Carpaţii Meridionali, sunt preferaţi de sute de ani de către cei dornici să trăiască lupte cu sine, cu propriile limite şi ispite, cu vitregiile naturii şi ale minţii umane, cu propria credinţa, în dorinţa de a-l găsi pe Dumnezeu şi liniştea sufletească departe de lume, de confort, de siguranţă, de ceea ce cunosc.
„Contrar a ceea ce se spun unii sau alţii, adevărul este că în grotele şi peşterile dintre Cozia şi Buila trăiesc de fapt în acest moment în jur de 100 de persoane, atât bărbaţi, cât şi femei, unii care-l caută pe Dumnezeu, alţii care fug de lume şi de braţul legii. Nu-i vezi, atât de bine se ascund. Nu prea vorbesc, sunt din toată ţara", ne mărturiseşte şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera.
Şeful salvamontiştilor vâlceni mai recunoaşte şi că: „Unii dintre ei sunt cu acte, adică luaţi în evidenţele mănăstirilor şi schiturilor din zonă, ale episcopiei şi respectă canoanele impuse - adevăraţii sihaştri, de alţii nu ştie nimeni, nimic. Unii trăiesc cu adevărat în pustie, se hrănesc cu seminţe, grâu încolţit, hrană uscată, fructe uscate, orez, se duc la slujbă duminica şi de sărbători, alţii s-au aciuit pe acolo şi se hrănesc furând din ogrăzile localnicilor... Stau în grote, au şi câteva chilii, construcţii, dar nu locuiesc în ele".
Tot de la Lera aveam să aflăm şi cumplitul adevăr despre pustnicul "Antonie cel tăcut", probabil cel mai enigmatic şi paradoxal cel mai renumit pustnic din Vâlcea, de după Revoluţie, dar şi motivul pentru care acesta nu mai locuieşte în PN Cozia. Sihastrul Antonie a intrat în atenţia presei la începutul anului 2014 când s-a cerut salvarea sa de pe Muntele Basarab. Cu o lună înainte, ultima dată când fusese văzut, a lăsat un bileţel călugărilor de la Mănăstirea Cozia, unde cobora din când în când, la slujbe, în care mărturisea că nu se simte foarte bine, după ce şi-a rupt mâna.
Când au văzut că nu mai au nici o veste despre sihastru, monahii au cerut ajutorul autorităţilor. A urmat o operaţiune de salvare, în care călugărul a fost adus pe braţe, până la baza muntelui. A fost găsit în grota sa de la 1.200 m altitudine într-o stare extrem de precară, abia se ţinea pe picioare şi transportat la spital. După ce s-a mai înzdrăvenit, s-a întors în "casa sa din munţi".
Atunci s-a aflat că omul nu vorbea deloc, comunica doar prin scris, şi a început să suscite atenţia publicului. Un an mai târziu se pare că a fost alungat, culmea tocmai din cauza „legământului tăcerii" la care se angajase, şi din cauza căruia comunica doar prin scris. „Avea un jurnal care nu convenea tuturor", avea să ne mărturisească salvamontistul Mircea Lera motivul pentru care nu se mai ştie nimic despre călugăr.
Şeful Salvamont ne-a mărturisit: „Avea un caieţel, un fel de jurnal în care îşi scria gândurile, dar şi tot ce se întâmpla în jurul său. Îşi nota tot, acolo, mai mult decât ar fi trebuit. Nu vorbea cu nimeni. Personal m-am întâlnit cu el de câteva ori. Odată, când am ajuns cu un coleg, Dicu, în zonă, s-a oferit să ne dea jos dintr-un copac nişte păstrăvi, bureţi de fag. Noi n-am reuşit, dar ne-a văzut că ne chinuim. A făcut o crăcană şi fără să ne vorbească nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a dat jos bureţii. Un tip extraordinar", îşi aminteşte Lera.
Vorbea doar prin semne cât să se facă înţeles. „Ăsta-i era canonul sihăstriei", avea să-şi aminteşte şi Dinu Boghez, unul dintre împătimiţii muntelui care au avut ocazia să-l cunoască pe pustnic. Tot acesta mărturiseşte şi că deşi nu vorbea, călugărul părea dornic să comunice, motiv pentru care i-a arătat „gândurile aşternute pe hârtie, cu slova cam mare şi dezordonată".
Mircea Lera ne mai spune: „Într-o zi, când a coborât la slujbă, la Mănăstirea Cozia, unde mergea din când în când, oamenii legii s-au dus la grota acestuia şi i-au găsit jurnalul în care scria şi alte lucruri despre anumite „persoane cu ştaif prin Vâlcea" care braconau prin zonă".
Şeful Salvamont are cunoştinţă despre o astfel de întâmplare: „Ce scria în caiet este foarte interesant. Pentru că fratelui meu i-a povestit o întâmplare cu o căprioară. Într-o tură de creastă, în apropierea grotei în care locuia sihastrul, am găsit o ciută ucisă. Sunt mulţi ani de atunci. Am alertat oamenii legii. Eram conştient că şi călugărul o văzuse înaintea noastră. Ştia de ea şi ştia şi cine braconase în zonă", mai spune Lera care este convins că sihastrul şi-a notat totul în caietul său.
Probabil că informaţii despre astfel de întâmplări au fost descoperite de către cei care i-au citit însemnările şi au decis că poate reprezenta un pericol pentru anumite persoane. Spusele salvamontistului şef sunt confirmate chiar de către pustnicul care a mărturisit într-unul din multele „dialoguri pe foi",cu blogger Mircea Stanciu, faptul că ceea ce ştia ar fi putut să-l pună în pericol, pomenind despre lucruri „mistice" care „ar fi putut să deranjeze Securitatea ‒ încă vie în conştiinţa oamenilor şi după 1990".
„A fost uşuit, şi i s-a pus în vedere să nu se mai întoarcă, de către oamenii legii când au realizat că reprezintă un pericol potenţial la adresa unor persoane sus-puse" susţine şeful Salvamont Vâlcea, care mai spune că: „înainte când nu erau parcurile naţionale nu deranja pe nimeni..."
Totul s-a întâmplat după evenimentul din 2014, când Mircea Lera bănuieşte că de fapt: „Nu şi-a rupt nimic. Cam de atunci i s-a tăiat lui, de acolo. Ideea este că atunci când s-a făcut public evenimentul, s-a spus că este rănit la mâna dreaptă, dar el era bandajat la mâna stângă... Ştiind că are cunoştinţă despre prea multe lucruri, au decis să-l gonească din zonă. A fost dus în altă parte, nu ştiu unde, iar între timp a şi decedat. Deranja", mai spune Lera.
De la fratele acestuia, Ionică Lera aveam să aflăm că după ce a fost alungat din PN Cozia, sihastrul şi-a găsit o perioadă liniştea în Munţii Apuseni, iar în 2018 a decedat: „Are mormântul la Vârful lui Roman, la Mănăstirea Alina". Acesta ne-a îndreptat atenţia spre mărturisirile pustnicului care se semna pe hârtii drept „Antonie Cocoşatul", apărute în Revista „Familia ortodoxă". Potrivit articolului, s-a născut sub numele de botez Alexandru, în 1968, cel mai probabil în Bucureşti. „Fiindcă era nebărbierit, părea mai bătrân", explică Mircea Lera.
Pe Muntele Basarab ar fi locuit, potrivit bloggerului Mircea Stanciu, între 1995 - 2015, dar montaniarzii vâlceni cu care am discutat susţin ipoteza că aici a stat de fapt mult mai mult. De la aceştia avem şi o serie de fotografii, în urma întâlnirilor pe care le-au avut de-a lungul anilor cu sihastrul de pe Muntele Basarab.
Bloggerul a aflat o parte din povestea vieţii sihastrului chiar din consemnările acestuia: „Restul e tăcere adâncă. Viaţa Părintelui Antonie este dovada că există încă suflete cuvioase ascunse de lume, ascunse în Dumnezeu, care se străduiesc să culeagă toate roadele pustiei, ale isihiei, şi care cheamă la pocăinţă, propovăduind în tăcere drumul de la moarte la viaţă".
Din discuţiile pe care le-a avut cu sihastrul reiese că, încă din copilărie, acesta a fugit de mai multe ori de acasă. Plecările lui au început la vârsta de 10 ani. „Nu ştiu de ce fugeam", avea să-i mărturisească ulterior interlocutorului său.
„Ai mei mă ţineau cu lanţ legat, să nu fug... Au zis că au văzut ceva la botezul meu. Am întrebat preotul şi acesta mi-a spus că la vârsta potrivită voi vedea ce". A făcut Armata la Antitero, iar Revoluţia l-a prins la un depozit de armament din Turceni. După stagiul militar s-a angajat la Institul PICON din Bucureşti, de lângă Mănăstirea Antim, unde avea să-şi cunoască duhovnicul. Familia, părinţii şi cei trei fraţi, au decis să plece definitivîn Londra, în timp ce el era în armată.
De la PICON, a ajuns la «Avioane Băneasa», iar de acolo în Munţii Argeşului, unde l-a trimis părintele Sofian, la Dâmbovicioara, în satul Ciocanu, unde avea o casă pe care dorea s-o transforme în schit. Fără să vrea, monahul a fost cel care l-a determinat să depună „legământul tăcerii" în momentul în care l-a sfătuit să vorbească mai puţin: „Ia încearcă mai puţină vorbă". Doar că la Dâmbovicioara, „cei din zonă nu mi-au înţeles canonul tăcerii" şi a plecat la Mănăstirea Slănic, unde a fost schimonah până în 1994. A pornit pe calea monahală la 27 de ani.
A fost pustnic la Ticera, în Munţii Apuseni, dar şi în Muntele Athos", unde călugării l-au poreclit „Antonie din boscheţi" pentru că obişnuia să le fure noaptea smochinele. Pe Muntele Basarab din Parcul Naţional Cozia, în Vâlcea, a ajuns în 1995, susţine Mircea Stanciu. Aici a locuit într-o grotă la care se ajungea la trei ore de mers pe jos. A stat aici până în 2015 când „unele evenimente (care l-au scos în ochii presei) l-au forţat să-şi găsească alt loc de retragere", în Munţii Apuseni. Doi ani mai târziu, din cauza înrăutăţirii stării sale de sănătate, după o iarnă crâncenă, a ajuns la Bucureşti, unde a locuit, timp de aproximativ un an în subsolul unei case.
„Părintele Antonie nu vorbea despre experienţele sale duhovniceşti decât indirect şi foarte rar... «Este că se poate să avem lumina în faţa noastră şi noi să o căutăm? Ea ne bate pe umăr, şi noi ne facem că nu simţim. Nu toţi simţim frigul, nu toţi simţim căldura. Ce să ne mai arate Dumnezeu, dacă le avem şi nu le vedem?»", sunt doar o parte dintre mărturisirile pe care pustnicul „Antonie cel tăcut", le-a făcut lui Mircea Stanciu căruia i-a povestit şi cum stătea „închis în peşteră ca într-un mormânt", încălzindu-se doar la flacăra candelelor, fără teama musafirilor nepoftiţi, precum lupii care i-au dat târcoale într-o iarnă, dar care n-au reuşit să-l sperie: «Cum să-mi fie frică? Doar am uşă!».
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...