Vîlceanu, despre contractele cu statul ale părinților săi: "Absolut toate au fost câştigate prin licitaţie!"

Postat la: 19.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Vîlceanu, despre contractele cu statul ale părinților săi:

Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanțelor susține că „absolut toate contractele cu statul" ale părinților săi au fost câştigate doar prin licitaţie" cu toate ca presa scrie despre atribuirea acestora „cu dedicație" din bani publici.

„În ceea ce priveşte contractele declarate, toate, dar absolut toate şi niciodată altfel, nici măcar la companiile la care am fost eu acţionar, acele contracte nu au fost câştigate decât prin licitaţie publică. Niciodată un alt mijloc de atribuire a unui contract public", a declarat joi, ministrul Finanţelor. La întrebarea de unde a avut bani să cumpere titluri de stat în valoare de peste 700.000 de lei. el a răspuns:

„Am avut două companii pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament, tocmai pentru a evita astfel de întrebări. Şi cred că am făcut bine. Dacă vă uitaţi în declaraţia de avere, scrie că am avut aceşti bani tocmai din lichidarea unei companii. Toate contractele au fost câștigate prin licitatie publică. E una din companiile care au afaceri cu CE Oltenia. Mai toate companiile din zona au contracte si mai mari. Este una din companiile care au printre cele mai mici afaceri cu CE Oltenia. Toate companiile din zonă au afaceri mai mari. Am avut 2 firme pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament".

Mama ministrului, Elisabeta Vîlceanu, este asociat unic al firmei TREFO SRL, companie care a derulat contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat, doar în 2020 (când Guvernul Orban a paralizat activitatea firmelor, pe fondul pandemiei): CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia (CEO). Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic la firma mamei sale, potrivit CV-ului. Procurorii lui Scutea au clasat dosarul de evaziune fiscală al noului ministru al Finanțelor.

loading...
PUTETI CITI SI...