Un asasin economic la Compania Nationala Coresi

Postat la: 18.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Un asasin economic la Compania Nationala Coresi

Compania Nationala a Imprimeriilor Coresi este societate comerciala cu capital integral de stat, avand ca actionar unic Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Culturii. Compania are sediul central in Casa Presei (fosta Casa Scanteii) din Bucuresti, care se afla in proprietatea sa, si are trei sucursale regionale: Imprimeria Oltenia Craiova, Imprimeria Ardealul Cluj si Imprimeria de Vest Oradea.

In octombrie 2013 CNI Coresi a intrat in insolventa, la solicitarea directorului interimar de atunci, Marius Bogdan Ilie, iar din iunie 2016 se afla in stare de reorganizare judiciara. Dupa intrarea in insolventa, administrator judiciar al companiei a fost desemnata firma Victrix Capital SPRL, si pana in prezent s-au perindat trei administratori speciali, care au detinut si functia de director general interimar al companiei.

Primul administrator special a ajuns in ghearele DNA

Primul administrator special a fost desemnat in 2013 Marius Bogdan Ilie, de profesie jurist, care, in loc sa se preocupe de redresarea companiei, a urmarit sa instraineze cat mai repede activele acesteia, indeosebi pe cele din provincie, apartinand imprimeriilor din Craiova, Cluj-Napoca si Oradea. Cu un an inainte Ilie a fost numit director general interimar al companiei, avand sustinerea politica a PNL, portofoliul de ministru al Culturii fiind detinut in perioada respectiva de liberalul Puiu Hasotti. Ilie a venit cu misiunea sa lichideze CNI Coresi, scop in care a solicitat deschiderea procedurii insolventei in septembrie 2013.

Imprimeriile din Cluj-Napoca si Oradea au reusit sa scape in urma opozitiei si protestelor directorilor si angajatilor acestora, care au beneficiat de sprijinul autoritatilor locale, ce au intervenit la Guvern si la Ministerul Culturii. A reusit sa vanda insa , in mod dubios si pagubos, terenul si constructiile Imprimeriei Oltenia Craiova, situate in zona centrala a acestui municipiu. Mai exact, a vandut terenuri si constructiile aferente fara licitatie, prin negociere directa, si la un pret subevaluat, unui SRL obscur din zona sa de bastina (Dapo Euro Imob Galati), care fusese infiintat cu cateva luni inainte, nu desfasurase nicio activitate comerciala si detinea doar 539 de lei in cont.

Firma din Galati a revandut apoi terenul la un pret cu un milion de euro mai mare unui alt SRL (Alpha Property Development), care a initiat demersuri pentru construirea unui supermarket Kaufland. In urma acestei afaceri dubioase si paguboase, administratorul special Ilie s-a ales cu un dosar penal la DNA, in care a fost inculpat pentru abuz in serviciu, si a fost schimbat din functie de Adunarea Generala a Actionarilor , dupa un control tematic efectuat de Corpul de control al primului ministru.

In locul lui Ilie a fost desemnat in martie 2017 administrator special, Marius Cristian Caluti, care a detinut anterior functia de director tehnic in CNI Coresi. Acesta a fost preocupat sa vanda unele terenuri si constructii ale companiei din Bucuresti, Bacau si Cluj-Napoca, dar nu a reusit sa-si finalizeze planurile. Administratorul special Caluti a fost schimbat din functie de Adunarea Generala a Actionarilor in prima jumatate a lunii septembrie 2018, in urma unui control al Corpului de control al primului ministru , care a constatat un management defectuos al companiei.

Ultimul administrator special, girat de PSD si avizat de DNA si DIICOT

In data de 13 septembrie 2018 a fost numit administrator special al CNI Coresi de catre Adunarea Generala a Actionarilor, Pavel Avramoiu, de profesie economist, care a fost propus in aceasta functie de catre Ministerul Culturii. In mod stupefiant, hotararea AGA prin care Pavel Avramoiu a fost numit administrator special al CNI Coresi este semnata, alaturi de reprezentantul administratorului judiciar Victrix Capital SPRL, si de preopinentul Avramoiu, fapt care atrage nulitatea absoluta a acesteia. Mai pe romaneste, Avramoiu s-a autonumit administrator special. Acesta s-a laudat ca ar avea sustinere politica de la PSD si ca ar fi un apropiat al actualui primar general al Capitalei, Gabriela Firea.

Aproape septuagenar, Avramoiu i-a socat din primele zile pe angajatii de la sediul din Bucuresti atat prin comportamentul sau aflat la limita senilitatii cat si prin intentiile manageriale declarate. Acesta le cere principalilor angajati sa-i spuna numele lor aproape in fiecare zi, nereusind sa le retina. Pe unii angajati i-a stupefiat spunandu-le sa bata la usa inainte de a intra in biroul sau, intrucat are obiceiul sa stea in chiloti in acesta. Saptamana trecuta Avramoiu a emis o decizie prin care a blocat efectiv activitatea companiei intrucat a stabilit ca toate documentele primite de la terti si toate documentele intocmite in cadrul companiei si transmise catre terti, inclusiv de la cele trei sucursale regionale, se vor derula prin secretariatul CNI Coresi dupa ce a luat cunostinta de acestea, in calitate de administrator special si director general. O birocratie inutila si paguboasa avand in vedere ca documentele stau pe masa sa cu zilele pentru rezolutionare sau semnare, chiar de peste o saptamana, afectand functionarea operativa a companiei. De exemplu, un contract care avea ca obiect tiparirea unor formulare pentru referendumul desfasurat in zilele de 6-7 octombrie 2018 nu a fost semnat pana in present.

Noul administrator special si-a devoalat intentiile din primele zile , exprimandu-se ca vrea sa vanda tot, incepand cu Casa Presei (in care au inchiriat spatii numeroase ziare si televiziuni) si sa lichideze total si definitiv CNI Coresi. Avramoiu trebuie luat in serios avand in vederea antecedentele sale din ultimii 10-15 ani, in care s-a remarcat drept un asasin economic al unor mari companii (de genul evocat de John Perkin in "Confesiunile unui asasin economic") si un intermediar al unor afaceri dubioase. In aceasta perioada Avramoiu a detinut functiile de director general in AVAS (fostul FPS), consilier personal al fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, si administrator special si director general interimar la SC World Trade Center S.A Bucuresti. Sugestiv este ca din toate aceste functii a plecat cu cantec si s-a ales cu citatii la DNA sau la DIICOT.

Implicat in afaceri tenebroase la Fortus Iasi si Timpuri Noi Bucuresti

Primul scandal in care apare numele lui Avramoiu dateaza din perioada in care a detinut functia de director general in AVAS, la Directia Generala Monitorizare Contracte Postprivatizare, si este legat de cunoscuta fabrica Timpuri Noi din Bucuresti. In perioada 2005-2006, Avramoiu a intervenit la doi directori succesivi de la SC Timpuri Noi S.A. pentru vanzarea terenului de 5,5 ha., pe care era amplasata fabrica si care este situat in mijlocului Bucurestiului. Avramoiu a intervenit pentru vanzarea terenului respectiv unei societati de afaceri imobiliare, Raiffesen Evolution, care facuse o oferta de 13 milioane de euro, in conditiile in care terenul era evaluat la 30 milioane de euro.

Coincidenta face ca in perioada respectiv firma Raiffesen Evolution a fost reprezentata de avocatul Octavian Avramoiu, fiul directorului general Pavel Avramoiu de la AVAS. Ulterior, o firma apartinand fiului lui Avramoiu, denumita Neo, a fost implicata in trei proiecte imobiliare de anvergura, intitulata Neo Floreasca Lake, Neo Mamaia si Neo Timpuri Noi. Fiul lui Avramoiu a beneficiat si de doua sinecure politice in timpul guvernarii PDL, detinand functiile de consilier al ministrului Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, si de membru in Consiliul de Administratie al CEC Bank.

Al doilea scandal in care apare numele lui Avramoiu dateaza din aceeasi perioada si este legat de neregulile constatate la SC Fortus S.A. Iasi (fostul Combinat de Utilaj Greu). Conform unui raport a Corpului de control al primului ministru intocmit in octombrie 2009, principalele neregului constatate au fost vanzarea actiunilor Fortus la un pret de 35 de ori mai mic decat pretul stabilit in caietul de sarcini si aprobarea de AVAS a unor acte aditionale la contract dupa incheierea efectiva a acestora. Principalul vinovat este, potrivit acestui raport, Pavel Avramoiu, care a detinut in perioada respectiv functia de director general al Directiei Generale Monitorizare Contracte Postprivatizare din AVAS. Corpul de control al primului ministru a sesizat DNA, dar nu se stie daca dosarul a fost solutionat si ce solutie fost emisa in cauza.

A vrut sa lichideze World Trade Center

In pofida scandalurilor economico-financiare in care a fost implicat, Pavel Avramoiu a fost angajat consilier personal de catre fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu. L-a consiliat atat de bine incat Oprescu a ajuns in ghearele DNA, care a obtinut arestarea sa si l-a trimis in judecata pentru mai multe fapte de coruptie. In timpul mandatului lui Oprescu, respectiv in cursul anului 2012, Avramoiu a fost propus de catre Primaria Generala a Capitalei si a fost desemnat de Adunarea Generala a Actionarilor, administrator special la SC World Trade Center SA, care detine complexul cu acelasi nume si Hotelul Pullman din Bucuresti.

In scurt timp a fost insa suspendat din functie de catre judecatorul sindic la cererea administratorului judiciar Euro Insol, ca urmare a unor activitati efectuate cu incalcarea mandatului. Ulterior, administratorul judiciar a fost inlocuit de catre un alt judecator sindic, Mircea Moldovan (arestat si condamnat intre timp pentru fapte de coruptie), la cerera creditorului si actionarului Primaria Generala a Capitalei, care a reusit in 2014 sa-l repuna pe Avramoiu in functia de administrator special al World Trade Center.

Dupa renumire, prima masura a administratorului special Pavel Avramoiu a fost concedierea, fara motiv si fara preaviz, a directorului general al World Trade Center, Cristina Chiriac, care reusise o redresare a firmei, crescand profitul cu un million de euro, gradul de ocupare a galeriei comerciale cu peste 90% si gradul de ocupare a spatiilor de birouri cu peste 70%. Dupa trei ani de procese, Cristina Chiriac a obtinut in 2014 anularea decizei de concediere si reintegrarea sa in functia de director general al World Trade Center.

In calitate de administrator special si director general interimar al World Trade Center, principalul obiectiv al lui Avramoiu a fost sa vanda activele companiei, in mod special Hotelul Pullman. In acest scop l-a angajat consilier personal pe afaceristul Dragos Balteanu, fost presedinte - director general al SIF Banat-Crisana, devenit cunoscut din presa mondena ca sot al cantaretei Cristina Rus din trupa Blondy. Balteanu a fost arestat si inculpat de catre DIICOT in 2014, pentru manipularea pietei de capital, delapidare si spalare de bani. SIFF Banat-Crisana controla SAI Muntenia Invest, care era administratorul SIFF Muntenia, societate ce era actionar la World Trade Center.

In numele tatalui si fiului

In dosarul respectiv, care nu a fost finalizat pana in prezent, a fost cercetat si audiat si Pavel Avramoiu. Acesta a semnat documente atat ca director general, dar si ca manager, invocand un contrat de management incheiat intre el si Valor SPRL, noul administrator judiciar al firmei World Trade Center, cat si ca administrator special. Fiul sau, avocatul Octavian Avramoiu, a fost angajat director general adjunct la SIF Banat-Crisana si director la SIF Hoteluri, in perioada in care Dragos Balteanu a detinut functiile de presedinte al Consiliului de Administratie si director general la SIF Banat-Crisana. Balteanu si Avramoiu junior s-au intalnit frecvent la Hotelul Pullman pentru a pune la cale vanzarea activelor administrate de Avramoiu senior. Nu si-au dus insa la capat planul de teama justitiei.

Intre timp Pavel Avramoiu a primit o alta insarcinare, fiind desemnat administrator special si director general interimar la CNI Coresi, care detine constructii si terenuri foarte vanate in zonele centrale ale municipiilor Bucuresti, Cluj-Napoca si Oradea. Cum l-a gasit actualul ministru al Culturii tocmai pe acest asasin economic si profitor transpartinic pentru a redresa Compania Nationala Coresi?

Luca Iliescu

loading...
PUTETI CITI SI...