Ucrainenii continuă nestingheriți lucrările de mărire a șenalului navigabil pe Bîstroe. Folosesc nave mari și tehnica aspirației

Postat la: 22.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Ucrainenii continuă nestingheriți lucrările de mărire a șenalului navigabil pe Bîstroe Folosesc nave mari și tehnica aspirației

La operațiunile de dragare ale Canalului Bîstroe, Ucraina folosește, între altele, o navă specializată în care folosește tehnica aspirației.

Este vorba de Hegemann IV, o navă cu pavilion Tanzania, care conform platformei de supraveghere a traficului maritim marinetraffic.com, iese periodic în Marea Neagră pentru a deversa materialul dragat de pe fundul Canalului Bîstroe. O a doua nava de mari dimensiuni este Ahmet Can sub pavilion grecesc.

Marți puțin înainte de ora 12,00 o astfel de deversare a fost finalizată, iar Hegemann IV se îndrepta spre intrarea în Canal Bîstroe pentru a relua operațiunile de dragare, cel mai probabil. „Astfel de operațiuni al părții ucrainene nici nu vor fi stopate până nu se intervine la nivel european", au declarat pentru „Adevărul" surse din Ministerul Trasporturilor.

Hegemann IV este operată de compania germană Detlef Hegemann GmbH și este dotată cu două guri de aspirare a materialelor de pe fundul apei care au un diametru de 0,6 metri. Nava, cu o lungime de peste 80 de metri, dispune de o cuvă de depozitare a materialului dragat cu un volum de 2.305 metri cubi. De menționat, adâncimea maximă de dragare a acestei nave este de 22 de metri.

Reamintim că până în acest moment se știe că ucrainenii au dragat până la minimum 7 m pe Canalul Bîstroe, fără a informa partea română asupra demarării lucrărilor, existând indicii clare că acea comunicare oficială a părții ucrainene (ex. comunicatul Ambasadei) s-a bazat pe informații false și pe negarea realității. În paralel, autoritățile navale ucrainene au anunțat deja armatorii că șenalul are o adâncime de 7 metri, ceea ce permite intrarea pe Canalul Bîstroe a unor nave mari

loading...
PUTETI CITI SI...